Revista presei economice 26 ianuarie 2015
Antibiotice Iasi a raportat cel mai bun debut de an din cadrul companiilor de profil farmaceutic
Ziarul Financiar
De la inceputul anului, actiunile Antibiotice Iasi (ATB) au avansat cu 2,4% , marcand cel mai bun debut de an din randul companiilor de profil listate la bursa. Actiunile Biofarm (BIO) au marcat o crestere modesta de 0,3% in acest an, iar titlurile Zentiva (SCD) au scazut cu peste 8%.
In data de 23 ianuarie 2015, actiunile ATB au marcat o scadere de aproape 3% pana la 0,59 lei/unitate. La acest nivel, compania, are o capitalizare de 402,1 milioane lei. Actiunile ATB au incheiat anul 2014 cu o crestere de 4,8%, iar investitorii au castigat si din distributiile de dividende, de 0,023027 lei/unitate, in cuantum total de aproximativ 15,4 mil. lei, aproape jumatate din profitul net pe 2013.
Groupama a subscris peste 28 milioane lei in 2014 pe segmentul de asigurari in domeniul agricol
Wall Street
Cu peste 2.500 de clienti-fermieri asigurati pe teritoriul Romaniei, Groupama Asigurari, a subscris in anul 2014 peste 28 milioane lei pe segmentul de asigurari destinate domeniului agricol.
Culturile asigurate de Groupama Asigurari sunt repartizate in procent de 60% pe culturile de toamna si 40% pe cele de primavara. Cu privire la daune, majoritatea culturilor distruse sunt cele de paioase si rapita, ca urmare a fenomenelor de grindina, ploi torentiale si furtuni din perioada mai-iulie a anului trecut.
Directorul general adjunct al Groupama Asigurari, Calin Matei, a declarat: “S-au inregistrat daune in toate regiunile tarii, insa cea mai afectata dintre ele a fost regiunea Vest unde valoarea daunelor platite s-a ridicat la aproximativ 6 milioane de lei”.
Bancile cu cele mai mari expuneri in franci elvetieni
Ziarul Financiar
Finantarile in franci elvetieni in cadrul sistemului bancar din Romania au o pondere de 4,5% in soldul total al imprumuturilor, din care 3,8% revine populatiei si 0,7% firmelor.
Conform datelor furnizate de BNR, bancile care au acordat cele mai multe credite in franci elvetieni celor 75.000 de romani sunt Bancpost (32%), Volksbank (24%), Piraeus Bank (20%) urmate de Raiffeisen Bank (11%), Banca Romaneasca (7%) si OTP Bank (2%).
Stocul de credite in franci elvetieni cumula la sfarsitul lunii noiembrie aproximativ 10 miliarde de lei, din care 98% erau creditele mai mari de 20.000 de lei.
Ciprian Gabriel Raicu
Leave a Reply