Impactul schimbarii CEO si a actionarului majoritar in cazul Bancii Comerciale Carpatica
Bogdan CAPRARU – redactor sef
In ultimii ani, unele banci din sistemul bancar romanesc au inregistrat restructurari nu doar din perspectiva bilanturilor si a imbunatatirii indica -torilor financiari, ci si a conducerii executive si chiar a actionarilor. Din cele 36 de institutii de credit din Romania, doar trei sunt cotate la Bursa de Valori Bucuresti, fiind sub lupa pietei de capital autohtone – Banca Transilvania, Banca Romana pentru Dezvoltare si Banca Comerciala Carpatica. Cea de-a patra este Erste Bank, banca mama din Austria a Bancii Comerciale Romane.
Dupa cum se spune, piata de capital este “Cerberul” activitatii unei companii listate la bursa, investitori fiind cei care, prin jocul cererii si ofertei pe piata, spun ceva despre perceptia lor despre mana -gementul bancii, in calitate de investitori, proprietari. Astfel, intr-o lucrare elaborata in cadrul proiectului de cercetare “Relatia dintre competitie, eficienta si stabilitate bancara pe timp de criza. O abordare prin prisma teoriei de agent” am elaborate un studiu de eveniment, impreuna cu lector doctor Iulian Ihnatov si masterand la programul de studii in limba engleza Finance and Risk Management, Nicu Sprincean, pe cazul Bancii Comerciale Carpatica. In acest context, am analizat impactul a patru evenimente (unul privind schimbarea CEO si trei privind schimbarea actionariatului majoritar) asupra pretului actiunilor listate la Bursa de Valori Bucuresti. Concret, cele patru evenimente, in ordine cronologica, au fost urmatoarele. Primul se refera la numirea lui Johan Gabriels anuntata de Mediafax in data de 14.01.2013. Cel de-al doilea a fost retinerea si acuzarea de catre Directia Nationala Anticoruptie a principalului actionar si fondator al bancii, Ilie Carabulea, in data de 28.01.2014. Al treilea eveniment a fost anuntarea vanzarii unui pachet majoritar catre fondul de investitii american J.C. Flowers in Ziarul Financiar din data de 03.09.2015, iar cel de-al patrulea preluarea a 20% din actiunile BCC de catre Nextebank (actuala Patria Bank), anuntul fiind facut in data de 04.01.2016.
Ca metodologie am folosit-o pe cea apartinand Fama, Fisher, Jensen si Roll, din 1969 (The adjustment of stock prices to new information. International Economic Review, 10(1), 1-21)*. Conform Ipotezei Pietelor Eficiente si a rationalitatii pe pietele financiare, stirile ar trebui incorporate imediat in pretul actiunilor la bursa, intr-un mod pozitiv sau unul negativ. Schimbarea CEO sau a actionarului majoritar sunt considerate evenimente majore pentru orice companie, cu impact asupra pretu -rilor actiunilor. In determinarea randamentelor asteptate am folosit doua modele diferite, cel de piata (Market Model) si Capital Asset Pricing Model (CAPM). Astfel, vom analiza abaterea randamentului actiunilor pe piata, in urma impactului evenimentului, fata de randamentul asteptat.
Numirea unui nou CEO a avut un impact semnificativ asupra rentabilitatii actiunilor Bancii Comerciale Carpatica in ziua cand a fost lansata stirea de catre Mediafax. Abaterile rentabilitatilor cumulate ne arata ca, utilizand market model, piata a reactionat pozitiv asupra evenimentului,incorporand vestea in pretul actiunilor cu cateva zile inainte de anunt. Pe de alta parte, prin CAPM obtinem rezultate contrare, ceea ce inseamna ca participantii la piata au considerat stirea mai degraba negativ in zilele post-event.
In ceea ce priveste arestarea lui Ilie Carabulea, utilizand ambele modele, rezultatele ne arata faptul ca piata a perceput evenimentul ca fiind negativ, abaterea randamentului actiunilor pe piata fata de cea asteptata fiind negativa.
Cat priveste preluarea bancii de catre fondul de investitii J.C. Flowers, prin ambele modele, in ziua lansarii stirii de catre Ziarul Financiar s-a constatat faptul ca piata au perceput evenimentul ca fiind pozitiv, pretul actiunilor bancii ajustan -du-se in concordanta. Cu toate acestea, dupa ziua anuntului, abaterea fata de rentabilitatea estimate a inceput sa scada, piata anticipand faptul ca tranzactia va cadea.
In ceea ce priveste ultimul eveniment, preluarea pachetului majoritar al bancii de catre Nextebank, acesta nu a produs variatii semni ficative cu privire la abaterea fata de randamentul estimat, decat in ziua anuntului, ulterior piata dovedind ca nu are incredere ca tranzactia se va duce pana la capat, tinand cont de experienta anterioara. Cu toate acestea, preluarea s-a concretizat.
Una peste alta, putem considera faptul ca piata de capital din Romania functioneaza si reflecta ca un barometru viziunea investitorilor cu privire la activitatea companiilor listate.
*Fama, E. F., Fisher, L., Jensen, M. C., & Roll, R. (1969). The adjustment of stock prices to new information. International Economic Review, 10(1), 1-21
Leave a Reply