Gabriel Mursa – Presedintele Institutului Friedrich von Hayek Romania

Multe culturi, care nu au facut inca pasul decisiv spre modernitate, au un cult greu de inteles pentru animale. Spre exemplu, niciunui thailandez nu i-ar trece prin cap ca maimutele ar fi simple materiale de studiu pentru curiozitatile lui Darwin. India, paradisul terestru al necuvantatoarelor, locul arhanghelilor, ingerilor si sfintilor este ocupat de vaci. Un inventar sumar al dobitoacelor venerate ne arata ca, de fapt, in anumite culturi, rolul hagiografiei este preluat de zoologie.

De multe ori, in asemenea tari este preferabil sa fii animal. Esti considerat sfant, te bucuri de veneratie, nimeni nu se atinge de tine si poti face tot ceea ce vrei. Detii privilegii, te bucuri de admiratie, oricine incearca sa-ti intre in gratii. In templele thailandeze, maimutele fac ravagii: umbla liber, primesc mancare fara vreun minim efort, fura hrana turistilor, mai curand, din amuzament, fac mizerie, zgomot; cu toate acestea, nimeni n-ar avea curajul sa le deranjeze in vreun fel. In asemenea culturi, daca esti om, Raiul pare sa fie, mai curand, un soi de ferma a animalelor. Urmand o asemenea “logica”, visul suprem al muritorilor este a acela de a avea rang de magar, porc si, evident, in functie de specificul cultural, bou.

Occidentul pare sa se fi debarasat de asemenea credinte, insa nu definitiv. El nu mai venereaza patrupede sau insecte, insa pare sa-si fi gasit alte vietuitoare care sa-i satisfaca propensiunile zoolatre. Vaca sacra a lumii occidentale moderne pare sa fi devenit banca centrala. In numai trei veacuri, institutia creata de politicieni pentru a face rost de bani (atunci cand nimeni nu i-ar mai fi creditat) a devenit un sfant mai respectat decat Petru sau Ioan. Ei i se canta ode si i se aduc ofrande. Aproape nimeni n-are curajul s-o critice. Putinii economisti care se incumeta s-o priveasca altfel decat majoritatea sunt considerati eretici, pagani si, in cel mai fericit caz, anarhisti. Este suficient sa aruncam o privire pe studiile monetare ale economistilor occidentali ca sa ne dam seama ca cei mai multi dintre acestia scriu cu teama de a nu comite vreun sacrilegiu. In aceste conditii, nu-i de mirare ca banca centrala a devenit singurul mare tabú al unei lumi care preaslaveste virtutile gandirii rationale.

Liberalis.ro

Daca vedem lucrurile dintr-o asemenea perspectiva, cartea Impotriva bancilor centrale, scrisa de Murray Rothbard acum doua decenii, indeplineste toate criteriile pentru a avea statutul Versetelor satanice ale lui Salman Rushdie. De fapt, Rothbard pare sa fie cel mai mare “pagan” al lumii occidentale, deoarece una din principalele sale preocupari este acela de a demonta unul din marile mituri ale modernitatii, conform caruia mantuirea vine dinspre o institutie aparuta abia in anul 1694.

Teza esentiala a lucrarii sus-mentionate este urmatoare: banca centrala nu este o vaca sacra ci o vaca de muls pentru grupurile de interese nascute din concubinajul nesanatos al policiticii cu lumea afacerilor. Cei care aveau o imagine idilica asupra istoria Statelor Unite ale Americii au multe motive sa fie dezamagiti. Incercarile repetate de creare a unei banci centrale in aceasta tara reprezinta dovada cea mai buna a faptului ca, de multe ori, intre realitate si ceea ce credem exista o diferenta enorma. Din punctul de vedere al lui Murray N. Rothbard, drumul plin de peripetii al instaurarii Sistemului Federal de Rezerve (FED), banca centrala a Statelor Unite,  scoate la iveala o istorie deloc romantata.   In mod obisnuit, existenta unei asemenea institutii este justificata savant printr-o necesitate imperioasa de a pune ordine in sistemul monetar, de a elimina falsificatorii si speculatorii, de a asigura “stabilitatea” monedei si a preturilor. Cu o claritate rar intalnita (daca tinem cont de faptul ca logica fenomenele monetar este greu de inteles de oamenii simpli), Rothbard demonstreaza ca, in realitate, bancile centrale au aparut din necesitatea salvgardarii intereselor unui grup foarte restrans de indivizi. Spre exemplu, in Statele Unite, FED-ul a constituit rezultatul unui efort indelungat al marilor corporatii de a obtine privilegii, folosindu-se de influenta unei clase politice controlate aproape in totalitate.

Impotriva bancilor centrale este un efort de a demonstra ca o asemenea institutie nu reprezinta o consecinta a evolutiei spontane a pietei libere, ci o interventie arbitrara, orchestrata de elita politica si economica, al carei scop a fost si ramane acela de a procura beneficii evidente pentru grupuri bine definite de interese. Asadar, banca centrala reprezinta un instrument de cultivare a inflatiei, vazuta de autor ca fiind o tehnica insidioasa si perversa de impozitare invizibila a detinatorilor de moneda prin gonflarea discretionara a cantitatii de bani din economie. Impotriva logicii pietei libere, banca centrala este “imprumutatorul de ultima instanta” al cartelului bancar incurajat de stat, un cartel care, practicand sistemul rezervelor fractionare, se vede confruntat in orice moment cu pericolul insolventei. Or, rezervele fractionare si inflatia reprezinta ingerinte in functionarea pietei libere.

Evident, oricare dintre noi s-ar putea intreba: de ce bancile recurg la asemenea tehnici? De ce banca centrala joaca rolul de aparator al intereselor acestora interferand procesele spontane ale pietei? Raspunsul lui Rothbard este cat se poate de clar: pentru ca rezervele fractionare si inflatia permit primilor beneficiari ai monedei proaspat tiparite sa obtina profituri uriase in dauna ultimilor utilizatori ai monedei. Atunci, de ce statul, de fapt, politicienii, participa la acest troc lipsit de scrupule? Deoarece, in inconstienta lor funciara, statul si oamenii politici cheltuie intotdeauna mai multe resurse decat detin, ceea ce ii aduce in postura de a avea o foame neostoita de bani. Or, sistemul bancar poate satisface aceasta nevoie prin existenta unei tiparnite si a unui sistem monetar bazat pe bani discretionari. Problema esentiala este aceea ca un asemenea sistem inseamna o interventie arbitrara a statului in activitatea economica, fapt care nu poate ramane fara urmari dramatice.

In aceste conditii, Murray N. Rothbard propune, nici mai mult nici mai putin, desfiintarea institutiei care sustine ingerinta in evolutia spontana a proceselor economice, adica lichidarea activelor bancilor centrale. Optiunea sa, extrem de bine argumentata, reprezinta cea mai curajoasa incercare a distruge mitul vacii sacre a modernitatii occidentale. Asadar, Rothbard ii ajuta pe decidentii in materie de politica economica sa nu mai fie magari, iar pe oamenii simpli sa nu-si mai doreasca sa fie boi. Cei ce vor intelege logica lucrarii Impotriva bancilor centrale au sansa sa evadeze din aceasta ferma orwelliana a animalelor.