Echipa SSIF Broker

Politica monetara ca si instrument al cresterii economice

Ultimii ani au consemnat o injectie de lichiditate fara precedent, marile banci centrale aliniindu-se in a incerca depasirea crizei economice si financiare incepute in 2008. Rand pe rand, FED-ul, Banca Angliei, Banca Centrala Europeana si Banca Japoniei au introdus in piata aproximativ 4 trilioane de dolari. Acesti bani nu au fost tipariti pur si simplu si distribuiti in piata ci au fost introdusi prin intermediul cumpararii de diverse instrumente financiare. Bancile au actionat la unison insa acum se intrevede o schimbare, FED-ul fiind deja aproape de a elimina injectia de lichiditate in timp ce supraincalzirea pietei imobiliare va obliga Banca Angliei sa faca acelasi lucru.

Astfel, in timp ce BCE si Banca Japoniei maresc cantitatea de moneda introdusa din cauza unei cresteri economice nesatisfacatoare, economia SUA pare ca a revenit pe o crestere sustinuta confirmand asadar previziunile FED. Rezerva Federala isi va incheia la sfarsitul acestui an programul de injectie de lichiditate iar la inceputul anului viitor ar trebui sa mareasca si rata de politica monetara. Odata incheiat acest ciclu al banilor usori, “easy money”, FED-ul va trebui insa sa fie in continuare atent la pericolul reprezentat de deflatie incercand in acelasi timp sa ofere siguranta pietelor financiare. Aproape de final, trebuie inteles de ce a fost nevoie de aceasta politica monetara si ce s-ar putea face in continuare.

Privita din perspectiva istorica, criza inceputa in 2008 a fost cea mai grava de dupa Marea Criza din 1929-1933. Practic, economia mondiala s-a confruntat atat cu o criza economica cat si cu o criza financiara, cauza principala fiind spargerea bulei imobiliare. Desi existau bani in sistem, acestia erau tinuti deoparte de frica generata de falimentul bancii Lehman Brothers, acest eveniment producand o neincredere generalizata la toti participantii la sistem. Pentru a contracara aceasta neincredere care putea deveni foarte repede ceva mult mai grav ca de exemplu un asalt asupra bancilor, FED-ul a investit in ultimii cinci ani peste 3 trilioane de dolari.

Acesti bani, o cantitate aproape egala cu PIB-ul Germaniei, a fost folosita pentru a cumpara obligatiuni si desi exista controverse, se poate spune ca planul a functionat, criza fiind depasita. Ideea din spatele acestui program de relaxare monetara este foarte simpla si anume faptul ca nu ai nevoie de o tiparnita de bani pentru a adauga bani intr-o economie in recesiune. De-a lungul timpului, metoda prin care FED-ul se lupta cu recesiunea era prin scaderea ratei de politica monetara. Aceasta rata este cea pe care o folosesc bancile comerciale pentru imprumuturile la o zi pe care si le acorda reciproc, o rata scazuta permitand bancilor sa ofere credite mai ieftine mediului de afaceri.

Insa desi FED-ul a dus rata aproape de zero, recesiunea persista si era evident ca trebuiau noi masuri. Astfel ca Rezerva Federala a inceput sa cumpere obligatiuni cu speranta ca ratele de dobanda pe termen lung vor scadea, acestea fiind de obicei inafara controlului FED. Prin achizitia de obligatiuni, extinderea masei monetare si scaderea ratei de politica monetara, bancile centrale influenteaza o serie intreaga de active financiare, inclusiv cursurile de schimb valutar si pretul actiunilor. Cresterea pretului actiunilor poate determina deciziiile economice prin stimularea consumului si a investitiilor ca urmare a cresterii avutiei individuale iar devalorizarea monedei locale face ca bunurile exportate sa fie mai competitive fata de bunurile straine.

Pe langa influentarea activelor financiare, relaxarea monetara influenteaza si creditarea reducand efectul negativ al recesiunii economice. Cu toate acestea, achizitia de obligatiuni nu poate reduce rata de dobanda cand aceasta este la zero si de aceea, marirea pur si simplu a masei monetare nu este un stimul eficient. Deoarece banii si obligatiunile devin substitute apropiate, indivizii pot alege sa puna la saltea banii injectati de banca centrala. Acest fapt va micsora viteza de circulatie a banilor si tocmai de aceea, bancile central trebuie sa se concentreze pe piete si rate de dobanda specifice.

www.ssifbroker.ro