Revista presei economice 27 ianuarie 2015

Romania se afla in clasamentul celor mai libere economii din lume
Capital

Romania inregistreaza un scor al libertatii economice de 66,6 puncte, cu 1,1 puncte mai bine decat anul trecut, care o plaseaza pe locul 57 in clasamentul celor mai libere economii din lume. Progresul inregistrat de Romania la acest capitol se datoreaza imbunatatirii rezultatelor pe partea de coruptie, libertatea muncii si gestionarea cheltuielilor guvernamentale.

Romania se situeaza in fata unor state precum Portugalia (locul 64), Franta (locul 73) sau Italia (locul 80). Pe de cealalta parte, tara noastra este depasita de tari precum Bulgaria (locul 55), Ungaria (locul 54), Macedonia (locul 53), Slovacia (locul 50), Polonia (locul 42) sau Cehia (locul 24).

Cele 10 domenii evaluate pentru pronuntarea gradului de libertate economica a unei tari sunt: libertatea afacerilor, comertului, libertatea fiscala, libertatea fata de interventia guvernului, libertatea monetara, a investitiilor, financiara, a pietei muncii, pentru respectul drepturilor de proprietate, absenta coruptiei.

Coreea de Nord se afla pe locul 178, cu un scor de 1,3 puncte, iar Afganistanul, Irakul, Liechtenstein, Somalia, Sudanul, Siria si Libia nu au primit un calificativ.

Banca Nationala a Elvetiei, pregatita sa intervina pe piata valutara
Financiarul

Dupa ce Banca Nationala a Elvetiei (BNS) a eliminat pragul minim de 1,2 franci pentru un euro, aceasta este pregatita sa intervina pe piata valutara pentru a relaxa politica monetara.

Abandonarea pragului minim, stabilit in urma cu trei ani, a provocat o apreciere de 30% a francului elvetian in raport cu moneda euro si cu 25% fata de dolar. Mentinerea acestui prag ar fi costat BNS 100 miliarde de franci elvetieni pe luna.

Economia Poloniei si-a dublat anul trecut ritmul de crestere
Wall-Street

Polonia a inregistrat anul trecut o crestere economica dubla fata de 2013, de 3,3%, sustinuta de investitii si cheltuieli de consum, in conditiile in care scaderea preturilor a marit puterea de cumparare a populatiei.

Polonia a fost singura economie din Uniunea Europeana care a crescut in fiecare an pe parcursul crizei financiare globale, a beneficiat de un avans al cererii interne de 4,6% in 2014. Investitiile fixe au crescut cu 9,4% comparativ cu 0,9% in 2013.

Ritmul de crestere economica a Poloniei arata ca aceasta tara a reusit sa depaseasca impactul riscurilor generate de stagnarea zonei euro, cea mai mare piata de export a tarii, precum si efectele escaladarii conflictului din Ucraina.

Adina Apatachioae

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *