Revista presei economice 22 mai 2014

Scadere de 27,5% a profitului Raiffeisen, in primul trimestru
Ziarul financiar

Castigul calculat inainte de taxe a inregistrat in acest interval un declin de aproape 30%, de la 36 milioane de euro la 25 milioane de euro, se arata intr-un raport al grupului austriac.

Venitul operational a inregistrat o scadere usoara, de 2,8%, de la 115 milioane de euro in primul trimestru al anului trecut la 112 milioane de euro in aceeasi perioada a acestui an.

Veniturile nete din dobanzi au scazut cu 6% in primul trimestru, la 67 milioane de euro, iar cele nete din taxe si comisioane au urcat cu 4,3%, la 38 milioane de euro. Incasarile nete din operatiuni de tranzactionare au consemnat un declin de 7%, la circa 6 milioane de euro.

Provizioanele formate pentru imprumuturi neperformante au crescut cu 21%, de la 21 milioane de euro in primele trei luni ale anului trecut la 26 milioane de euro.

Cheltuielile administrative ale grupului austriac in Romania au fost reduse cu 2,3% in perioada analizata, de la 65 milioane de euro la 63 milioane de euro.

Activele RBI in Romania au scazut cu 4%, de la 6,53 miliarde de euro in decembrie la 6,26 miliarde de euro la sfarsitul lunii martie.

Soldul creditelor a avansat cu 1,2% raportat la sfarsitul anului trecut, de la 4,27 miliarde de euro la 4,32 miliarde de euro. Depozitele au inregistrat un declin de 5% in acest interval, de la 4,34 miliarde de euro la 4,13 miliarde de euro.

Numarul de sucursale ale RBI in Romania a stagnat fata de decembrie, la 530 de unitati, in timp ce numarul de angajatilor, de 5.329, a ramas de asemenea aproape neschimbat fata de finele anului trecut.

Grupul Raiffeisen este prezent in Romania prin Raiffeisen Leasing, Raiffeisen Capital & Investment, Raiffeisen Asset Management, Raiffeisen Investment Romania, Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Raiffeisen Bank.

 

Actiunile BRD au urcat in top zece investitii ale BlackRock, cel mai mare manager de bani din lume
Ziarul Financiar

Fondul de investitii Frontiers Investment Trust, administrat de compania americana BlackRock, cel mai mare manager de bani din lume, a ajuns sa detina plasamente de 6,7 milioane de euro in actiunile BRD, a doua cea mai mare banca din Romania dupa valoarea activelor.  Banca a urcat astfel in topul celor mai mari zece investitii ale fondului alaturi Zenith Bank din Nigeria si Qatar National Bank.

Fondul este listat pe bursa de la Londra si avea active de 176 de milioane de lire sterline (217 mil. euro) la finele lunii aprilie, din care 5,1% (11 mil. euro) sunt investite pe bursa de la Bucuresti, potrivit unui raport publicat pe bursa de la Londra.

Tvigun Cazimir Eugen

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *