Marcus Victor Grant

consultant in strategie de comunicare si resurse umane

Motto:

“Daca iti permiti sa crezi ca poti pierde putini bani, vei ajunge sa pierzi multi”

Societatea romaneasca, din punct de vedere economic, experimenteaza capitalismul, intr-una din formele sale specifice in tarile din spatele fostei Cortine de Fier. Una din trasaturile capitalismului este ca oamenii contracteaza credite, isi asuma imprumuturi, cu scopul de a realiza activitati economice. Unii fac investitii, planificand sau sperand sa obtina un sistem functional profitabil, din care sa isi acopere cheltuielile curente, datoriile si sa obtina un surplus satisfacator pentru munca investita (impreuna cu banii). Se stie, daca iti recuperezi doar investitia, inseamna ca muncesti pe gratis. Altii cheltuie, acoperind bunuri si servicii de consum care nu le aduc alte capitaluri materiale, ci satisfactia unor experiente. In cele din urma, ceea ce poate parea initial o cheltuiala poate sa se dovedeasca in cele din urma o investitie, iar ceea ce poate sa fie initial o investitie se dovedeste a fi o cheltuiala. Mai curand se intampla a doua.

Capitalismul s-a dezvoltat ca sistem economic in epoca moderna si contemporana in contul protestantismului, care a sprijinit bunastarea sociala construita pe baza creditului. Astfel, pentru protestanti, a lua bani cu dobanda nu este a actiune atat de judecabila critic. Acesta este adevarul istoric. In cele din urma, atat catolicismul cat si ortodoxia au acceptat sistemul capitalist ca fiind unul care trebuie acceptat asa cum este, luat ca atare, drept mediul in care mirenii isi desfasoara activitatea lumeasca.

Totusi, exista doua vorbe romanesti care inca planeaza ca judecati asupra celor care indraznesc sa se indatoreze cu credite (depinde si pentru ce): “a te intinde mai mult decat ti-e plapuma” si “a fugi in urma carutei”. Astfel, exista in preconceptiile sociale, inradacinate mai mult in caracteristicile culturale ale poporului roman decat in traditia religioasa, cateva stereotipuri:

• E bine sa iti faci un credit pentru a achizitiona o locuinta pentru familie, “ca sa ai un acoperis deasupra capului” si sa existe siguranta si stabilitate in familie, chiar daca, in cazul acesta, casa nu e chiar a ta, ci a bancii, si nici nu o poti inchiria legal pentru a transforma cheltuiala intr-o potentiala investitie. De fapt, toate posesiunile materiale sunt bunuri trecatoare.

• E rau sa-ti faci credit ca sa te duci sa te huzuresti in vacanta in strainatate, mai ales daca nu dai pe la Sf. Liturghie in zilele libere pe care le ai de la lucru. Iti aduci tu aminte de Doamne-Doamne cand da o boala peste tine sau iti moare cineva drag.
  

• E rau sa te imbogatesti (adica sa acumulezi profitul) fara sa dai ceva si pentru saraci.

• E rau sa te increzi in averile tale materiale si sa petreci timp muncind pentru reusite materiale in detrimentul timpului pentru familie si pentru Dumnezeu.

• Mai bine sarac si cinstit (decat bogat si vinovat).

Ceea ce nu veti auzi prea curand nici de la insistutiile de creditare si nici de la Biserica insa este despre virtutile economice mai viabile decat cumpatarea (adica restrangerea cheltuielilor): educatia financiara, economisirea si investitiile. Acestea sunt comportamente dezirabile, care implica niste eforturi. Cine este dispus sa depuna aceste eforturi si de ce?

Actualii tineri care lucreaza in campul muncii au crescut in vreme de restriste, cand parintii spuneau, mai mult sau mai putin justificat: “n-avem” sau “nu este” chiar si atunci cand venea vorba de cele necesare pentru supravietuire, sanatate si dezvoltarea normala. Drept compensare, pentru ca produsele si serviciile se gasesc din abundenta, pentru ca sunt mai ieftine, mai bune si mai multe, franele mentale si materiale ale cumparatorilor pot sa dispara cu usurinta. Satisfacerea instantaneee a nevoilor si dorintelor este facilitata de mijloacele de plata si fondurile disponibile pentru imprumut (cu dobanda). Atata vreme cat esti un om cinstit, nu furi de la nimeni si muncesti pentru ceea ce obtii, nu este cazul sa te judece nimeni pentru modul in care iti cheltui banii, nu-i asa? Si totusi asta se intampla. De ce oare?

In acelasi timp, grija pentru ziua de maine, insecuritatea ancestrala a romanului joaca un rol important in limitarea economisirilor si cresterea cheltuielilor: daca tot ai bani, e bine sa ai si aia, si aia, pentru orice eventualitate, chiar daca este vorba despre niste cheltuieli a caror utilitate nu o poti evalua decat post-factum. Un exemplu banal mi se par lanternele. Mai ales cei care isi amintesc, sau ai caror parinti au trait cosmarul interuperilor dese ale energiei electrice pe timpul comunismului, au nevoia de precautie: “ce ne facem daca este o pana de electricitate?”. De obicei, ce se intampla este ca furnizorul de energie restabileste aprovizionarea cu electricitate in maxim cateva ore, iar asemenea probleme se petrec destul de rar. Majoritatea lanternelor functioneaza cu acumulatori sau cu baterii (mai sunt si cele cu dinam, la care trebuie sa invarti sau sa apesi un buton). Totusi, acumulatorii trebuie incarcati, iar bateriile se descarca si daca sunt lasate cu anii in dispozitivele eletronice, se descopun si le pot strica. In caz de pana de curent, pana sa ajunga oraseanul la debaraua in care si-a aruncat colectia de lanterne cumparate la oferta, foloseste mai degraba lanterna de la telefonul mobil si/sau aprinde niste lumanari (daca nu cumva are o asociere negativa cu ele ca insemnand saracie crunta).

O dimensiune psihologica ce apare in contextul modului in care persoanele fizice isi gestioneaza banii este toleranta la incertitudine. Incertitudinea se manifesta sub forma: “nu stiu ce poate sa apara”. Totusi, incertitudinea este un efect care depinde de monitorizare si planificare.

Astfel, spre exemplu, un cetatean constient financiar care aplica o monitorizare minima a cheltuielilor sale, stie ca, desi anumite cheltuieli nu sunt lunare, ci ocazionale (sa spunem au o ocurenta de o data sau de doua ori pe an, nu se stie cand). De exemplu: o nunta, un botez, o reparatie/inlocuire a unui obiect sau mecanism stricat, o mica inbolnavire, mici imprumuturi urgente oferite altor persoane, cadouri de ocazii speciale, oportunitati economice care trebuie valorificate in timp scurt (oferte speciale, reduceri), periferice si accesorii pentru electronice, soft-uri, cheltuieli de transport rapid (gen taxi sau avion). Toate acestea, desi nu pot fi estimate mai curand de cateva saptamani sau luni, se vor intampla cu siguranta, astfel incat desi nu pot fi trecute in bugetul de luna cu luna, vor figura cu siguranta macar o data in bugetul anual. Deci, cu toata onestitatea, nu sunt neprevazute, ci sunt foarte previzibile… pentru cei care stiu sa faca un buget realist (care este rezultatul unei minime educatii financiare).

Cei cu o toleranta ridicata la incertitudine nu se vor demoraliza atunci cand cheltuieli ocazionale apar si eventual vor realiza economii. Cei cu toleranta scazuta la incertitudine vor cauta sa-si faca provizii, chiar si raportat la eventualitati putin probabile sa se intample in viitor.

O alta dimensiune psihologica este disponibilitatea vs aversiunea la risc. Astfel, cei care au aversiune mare fata de risc, vor prefera sa ia alegeri prudente in legatura cu posibilitatea de pierdere. Cei care au o disponibilitate, o apetenta pentru risc, se vor angaja in mai multe investitii si vor considera ca banii trebuie sa circule, nu este cazul sa faca neaparat economii.

Asadar, apar 4 posibile combinatii ca urmare a celor doua dimensiuni, care explica in general comportamentele de cheltuire/investitie.

Toleranta scazuta la incertitudine si aversiune fata de risc.

Exista garantia unor cheltuieli consumate pentru a “sufla si-n iaurt”. Rezultatul este ca acest consumator isi va umple casa de maruntisuri mai mult sau mai putin utile, a caror utilitate in caz de nevoie este direct proportionala si cu cat de ordonat sunt gestionate. Nu realizeaza nici economii, nici investitii, in schimb se sperie sau chiar intra in panica atunci cand orice altceva afecteaza bugetul in afara cheltuielilor lunare. Probabilitate foarte mare de a contracta imprumuturi, pentru ca nicio “plapuma”, chiar si intinsa, nu este suficient de mare pentru a se proteja de “drobul de sare”. Aceste persoane nu reusesc niciodata sa obtina un confort psihologic legate de bani si vor fugi mereu “in urma carutei” fara sa inteleaga cum propriul mod de gandire ii autosaboteaza. Probabilitate mare de stress si supracompensare. Poate avea convingerea ca totul depinde de propria persoana.

Toleranta crescuta la incertitudine si aversiune fata de risc.

Acest consumator va prefera sa faca economii si eventual isi va face planuri (planul B, planul C) si nu va fi o surpriza chiar daca apar cheltuieli cu adevarat neprevazute. Totusi, nu are apetenta pentru investitii si este destul de probabil sa ramana in pozitia dominanta de consumator. Poate fi un client pentru credite pe care si le alege cu moderatie, pentru planuri pe termen mediu si lung, pentru ca prefera sa nu “se intinda mai mult decat ii este plapuma”. Poate avea convingerea ca viata este imprevizibila, dar chiar daca nu poate sa controleze totul, va reusi sa gaseasca resurse sa se descurce daca isi face temele intrucatva. Poate considera ca Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista.

Toleranta scazuta la incertitudine si apetenta fata de risc.

Anumite oportunitati sunt privite ca un joc as sanselor. Intr-o anumita masura, cel care prezinta aceste inclinatii psihologice prefera sa ia propriile hotarari cu privire la care lucruri neprevazute sunt acoperite cu prioritate (de exemplu, prin economii) si cauta sa pastreze banii sau sa-i inumulteasca, dar numai cat se satisface un anumit nivel al confortului. Poate avea convingerea ca merita sa faca niste eforturi pana “se vede cu sacii in caruta”. Poate contracta credite, eventual printr-un broker, si numai dupa o documentare destul de serioasa asupra detaliilor. Uneori, daca nu are o viziune de ansamblu suficient de bine documentata, se poate “intinde mai mult decat ii este plapuma”.

Toleranta crescuta la incertitudine si apetenta fata de risc.

Acestia sunt de obicei investitorii, carora oportunitatea unor profituri satisfacatoare li se poate parea adesea ca merita provocarea unor riscuri calculate care sa ii scoata din zona de confort. Nu le place sa faca prea multe economii, pentru ca aceasta este o forma prin care banii se devalorizeaza prin inflatie. Profiturile obtinute trebuie investite mai departe pentru a produce si mai mult. Nu este o problema daca cresc cheltuielile atata vreme cat cresc veniturile. Investitorii de succes avea convingerea ca Dumnezeu iti da si iti baga si in traista. In urma unor experiente de esec pe care nu le inteleg ca lectii, pot pica in oricare din celelalte 3 categorii. Totusi, cei care au succes reusesc sa furnizeze capitalul pe care il pot folosi toate cele 4 categorii.

Asadar, modul in care fiecare opteaza pentru investitii sau pentru economii, respectiv pentru credite respectiv proprii bani depinde foarte mult, intre altele, de:

• nivelul tolerantei la incertitudine (virtute sau pacat economic)

• atitudinea fata de risc (virtute sau pacat economic)

• modul in care este definit neprevazutul (virtute sau pacat social)

• nivelul de educatie si cultura financiara (virtute sau pacat economic)

• prejudecatile pe care ei si ceilalti si le fac pe marginea modului in care aleg sa foloseasca banii (virtute sau pacat social).

In mod ideal, statul ar trebui sa incurajeze investitiile si educatia financiara, deoarece acestea, prin taxele incasate din afaceri, pot creste baza de cheltuieli din care statul trebuie sa sprijine pe cei care fac decizii financiare proaste (virtute sociala) si scade dependenta celorlalte categorii de banii primiti de la stat (virtute economica). Clasificarea unor costuri drept cheltuieli sau investitii nu se face doar prin prisma intentiilor, ci dupa un timp, pe baza rezultatelor.

Grafic realizat de Diana Andreea Badragan. Copyright grafic (C) Diana Andreea Badragan, 2016-prezent