Mihai CARP

Intr-o societate marcata constant de obsesia dezvoltarii prin crearea de bogatie, estimarea echivalentului monetar al elementelor patrimoniale constituie un perpetuu spatiu de dezbatere doctrinara. Utilizata atat ca reper in perceperea eficientei socio-economice, cat si drept baza de formare a preturilor de tranzactionare, valoarea reprezinta un concept complex, caracterizat de o semnificativa volatilitate.

Daca pretul reprezinta o notiune concreta, generata de confruntarea cererii cu oferta si care devine un fapt istoric, valoarea reclama raportarea la subiectiv, o diversitate de factori endogeni sau exogeni mediului in care aceasta este estimata punandu-si amprenta asupra dimensiunii acesteia.

Evaluarea entitatii economice isi propune furnizarea unei valori a acesteia si nu stabilirea unui pret la care aceasta se poate tranzactiona.

Valoarea unei entitati economice poate sa difere de pretul acesteia ca raspuns al presiunii manifestate de: obiectivele urmarite in urma tranzactionarii (continuarea activitatii, lichidare, modificari de strategie), existenta unui brand al acesteia, cresterea cotei de piata, consolidarea afacerii cu noi segmente de activitate, valoarea capitalului uman, motive sociale sau emotionale etc. Sub actiunea acestor factori, notiunea de valoare presupune un anumit nivel de relativitate, care o reduce, in final, la o estimare supusa neconditionat schimbarii. Volatilitatea conceptului se poate raporta atat la perspectiva temporala (cuamtumul valoric stabilit este valabil practic doar in momentul evaluarii), cat si la cea spatiala (la acelasi moment influenta factorilor sociali, politici si de mediu impregneaza informatiei obtinute caracteristicile proprii).

In conformitate cu normele internationale care reglementeaza domeniul evaluarii (Standardele Internationale de Evaluare – IVS) valoarea nu reprezinta un fapt, ci o opinie: fie asupra celui mai probabil pret care ar fi platit pentru un activ (in cadrul unui schimb), fie asupra beneficiilor economice rezultate din detinerea acestuia (IVSC, 2011).

Necesitatea stabilirii valorii intreprinderii se poate manifesta in momente diferite din viata acesteia, marcandu-i destinul. Oferirea unui nivel valoric este cerut in cazul transferului de proprietate catre alti actionari, stiut fiind faptul ca interesele partilor implicate in tranzactie sunt divergente. Cotarea companiilor pe piata de capital reprezinta un alt moment cand este necesara fundamentarea valorica a dimensiunii firmei, investitorii fiind interesati de un pret al actiunilor corect estimat, care sa le ofere posibilitatea obtinerii de castiguri viitoare.

In cadrul operatiunilor de reorganizare, stabilirea valorii intreprinderii reprezinta elementul de baza care conditioneaza succesul demersului efectuat, proces care vizeaza valorificarea avantajelor competitive ce pot fi oferite de catre o alta forma de organizare a acesteia. Evaluarea poate reprezenta, de asemenea, un instrument de conducere a intreprinderilor, pe care managerii il utilizeaza pentru coordonarea operatiunilor efectuate in scopul indeplinirii obiectivului fundamental reprezentat de maximizarea valorii entitatii.

Efortul de estimare a valorii diferitelor active, fie ele elemente distincte sau entitati economice in ansamblu, este subsumat unui demers metodologic menit sa elimine inconsistenta asociata procesului mentionat. O pleiada de metode de evaluare incearca sa ofere o informatie financiara pertinenta privind cuantumul valoric, insa capacitatea limitata a acestora de a surprinde impactul factorilor de influenta confera inca valorii caracteristici ce penduleaza intre certitudine si perceptie. Diversitatea solutiilor utilizate pentru stabilirea valorii firmelor sunt integrate in cadrul unor abordari majore bazate pe: actualizarea fluxurilor financiare, evaluarea patrimoniului sau comparatii ale valorilor de piata. Fiecare dintre aceste abordari are drept suport informational date semnificative generate de prezenta intreprinderii in spatiul economic si incearca furnizarea de solutii valorice pertinente.

Fundamentarea acestor metode de evaluare se realizeaza preponderent pe influenta factorilor cantitativi. Doar masura in care acesti determinanti includ si efectele datelor calitative, prezente in spatiul concurential, poate conduce la oferirea unei imagini fidele asupra valorii companiilor. Utilitatea estimarilor rezida, deci, in capacitatea acestora de a evidentia o valoare afectata de influenta majoritatii factorilor ce greveaza mediul economic.

Aceasta vulnerabilitate a metodelor de evaluare deriva atat din volumul informatiilor prelucrate, cat si din calitatea acestora. Astfel, modelele actuale de estimare a valorii implica in analiza doar informatii financiare, a caror capacitate informativa si de asigurare in vederea evitarii manipularilor este deseori limitata. Neincluderea in spectrul elementelor de calcul a datelor nefinanciare, privind caracteristici definitorii ale spectrului socio-economic si institutional, izoleaza rezultatele obtinute de realitatea pietelor de tranzactionare.

De asemenea, diversitatea metodelor de evaluare si caracterul aleator al includerii lor in procesul de evaluare contribuie la sporirea incertitudinilor prezente in acest areal, generand, totodata, dileme in legatura cu relevanta datelor oferite pietelor activelor evaluate, cu efecte semnificative asupra preturilor de transfer.

In acest sens, exista serioase indoieli cu privire la capacitatea metodelor mentionate de a raspunde cerintelor actuale de informare in materie de evaluare, precum si fata de posibilitatea utilizarii acestora drept instrumente de manipulare a realitatii economice.

Astfel, devine evidenta necesitatea adaptarii metodelor actuale sau elaborarii de noi metode si modele de evaluare, care sa surprinda eficient conditiile mediului economic. Este oportuna includerea unor indicatori ai calitatii informatiilor financiare utilizate, sub aspectul relevantei si a neutralitatii acestora (reprezentarea exacta a realitatii, nealterate de manipulari), respectiv ai informatiilor nefinaciare precum: guvernanta corporativa, structura actionariatului, domeniul de activitate etc.

In Romania procesul de evaluare a fost reglemetat prin Ordonanta nr. 24/2011 privind unele masuri in domeniul evaluarii bunurilor, realizandu-se, astfel, o convergenta a referentialelor si a institutiilor implicate anterior in demersul de estimare a valorii. Reglementarile nationale au avut in vedere armonizarea cu normele internationale in materie de evaluare a bunurilor. Efectul acestei armonizari se concretizeaza atat in modernizarea procesului de evaluare (prin introducerea de noi metode si modele de evaluare), cat si in compatibilizarea rezultatelor acestuia cu informatiile prezente pe pietele internationale specifice. In prezent organismul profesional abilitat pentru organizarea activitatii de evaluare, Asociatia Nationala a Evaluatorilor Autorizati din Romania – ANEVAR, desfasoara un intens proces de normalizare a acestui areal, prin emiterea de ghiduri metodologice de evaluare, in scopul eliminarii volatilitatii procesului si a output-ului informational.

Cercetarile care au condus la aceste opinii au beneficiat de sprijinul financiar al proiectului “Sistem integrat de imbunatatire a calitatii cercetarii doctorale si postdoctorale din Romania si de promovare a rolului stiintei in societate”, POSDRU/159/1.5/S/133652, finantat prin Fondul Social European, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.