Revista presei economice- 18 iunie 2013

Cresc imprumuturile de la CAR
Business Magazin

In Romania, casele de ajutor reciproc ating numarul de 3000, reprezentand 2-3% din piata, cea mai mare pondere fiind detinuta de banci cu 90%, iar 7% de catre alte institutii financiare nebancare. Valoarea dar si numarul creditelor acordate prin intermediul acestor institutii a crescut in ultimii ani datorita practicarii unor dobanzi mai mici (6-7% pe an), dar si datorita lipsei comisioanelor.

Chiar daca in ultimii ani acestea au fost preferate de romani in contractarea de credite, numarul caselor de ajutor reciproc pentru salariati si pensionari au scazut.

 

Prima Casa, un program atractiv pentru romani
Ziarul Financiar

Pentru anul 2013 in cadrul programului Prima Casa s-au alocat pentru 13.000 de beneficiari, suma de 490 milioane euro. Conform ritmului de contractare inregistrat in acest an, fondurile ramase de 300 milioane de euro ar mai ajunge doar pentru inca 3 luni.

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anuntat ca la finalul lunii martie pe durata intregului program, inceput in anul 2009, au fost acordate finantari cu o valoare de 3,18 miliarde euro pentru aproximativ 87.000 de beneficiari.

 

Piata asigurarilor din nou pe pierdere
Wall Street

Conform datelor furnizate de catre Registrul Comertului, piata asigurarilor din Romania se afla pentru cel de al optulea an consecutiv pe pierdere, cu o valoare inregistrata in anul 2012 de 321,6 milioane lei. Pe piata din Romania functioneaza 39 de companii de asigurari.

Institutiile care au inregistrat cele mai mari pierderi pe anul 2012 au fost Omniasig, Groupama Asigurari, AXA Life Romania, Allianz-Tiriac Asigurari, UNIQA Asigurari. Cele mai profitabile institutii de asigurari din Romania au fost Alico Asigurari de Viata, City Insurance, Chartis Romania, ING Asigurari de Viata si BCR Asigurari de Viata.

Ciprian-Gabriel Raicu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *