Marcus Victor Grant

consultant in strategie de comunicare si resurse umane

Clientul are nevoie sa fie constient de faptul ca rezultatele muncii consultantului tin de masura in care clientul depune efortul de a folosi acele lucruri pe care i le-a oferit clientul. Clientul are nevoie sa fie responsabilizat.

A-i da unui om un peste inseamna, sa zicem, sa fac rost cu resursele mele de pestele ala (sa zicem 15 minute), pe cand a-l invata sa pescuiasca inseamna sa zicem 10 ore, care sunt repartizate pe o anumita perioada.

Acel om va invata sa pescuiasca si nu va mai avea nevoie de resursele mele pentru a face rost de peste. Daca eu cheltui in fiecare zi 15 minute pentru a-i oferi peste, in 40 de zile se vor fi facut 10 ore si omul respectiv va ramane cu necesitatea. Asta inseamna sa cheltuiesti. A-l invata pe om sa pescuiasca este o investitie.

Iar daca il pun sa plateasca pentru acea investitie (de exemplu sa-mi aduca un peste pe zi), il responsabilizez pentru actiunea respectiva si ii deleg lui toata responsabilitatea, eu pastrandu-mi raspunderea de a-l fi invatat corect. Cel pe care il invat sa pescuiasca are responsabilitatea pentru ceea ce face, dar daca eu am intervenit peste faptul ca el nu avea nevoie sa pescuiasca atunci, ci avea nevoie sa invete aceasta lectie in alt fel, pe de-o parte, aceasta descoperire nu-i mai apartine si ii creeaza o dependenta de mine. Asta inseamna sa respecti dreptul fiecaruia la alegerile sale. Din acest motiv, fiecare om face intotdeauna cea mai buna alegere, pe harta pe care o are la dispozitie. Harta este reprezentarea mentala a realitatii observabile exterior. Un motiv dominant pentru care unii oameni se acuza pentru greselile facute in alegerile luate este ca nu au avut o harta suficient de mare.

In momentul in care spui o metafora, de exemplu, iar persoana isi da seama singura de ceva anume, acel “aha” ii apartina. Ceea ce doresti sa faci realmente, ca ajutor pentru altii si nu ca interventie fortata, este sa-i faci sa le apatina acel “aha”. Astfel, tinand minte ca daca atunci cand vrei sa ajuti un om, il conditionezi prin ajutorul pe care i-l oferi de prezenta ta, este mai rau decat a nu-l ajuta. Creearea unei dependente sau a permite unei persoane sa inlocuiasca o dependenta cu alta este una din cele mai bolnave moduri prin care o problema persista in loc sa fie rezolvata. Asta este exact ceea ce face salvatorul pentru persecutor, daca intra in acest joc. Si, cum se cuvine, am sa inchei cu o metafora…

Am locuit pana acum in trei tari si am calatorit prin zece. La un moment dat, eram intr-un tren in Italia, iar doua femei incercau sa treaca dintr-un vagon in altul. Initial, atunci cand le-am vazut, am crezut ca in cateva secunde vor reusi sa deschida usa. Dar nu a fost asa. In schimb, au ramas descumpanite in fata usii. Pentru mine, era o situatie curioasa: cum se poate sa nu stii sa deschizi o banala usa de tren? Sistemul mi s-a parut atat de simplu de utilizat…  Cu toate acestea, pentru ele nu era chiar asa. Ceea ce mie mi se parea, de o parte a obstacolului, drept o nimica toata, pentru ele era un veritabil obstacol. M-am indreptat spre usa si le-am deschis-o. In clipa aceea, un “Aaaaaa!” le-a brazdat fata si au stat putin minunate de constientizarea noului fenomen pe care l-au invatat. Cand am vazut surpriza de pe fetele lor, am incetat sa mai consider “asa de marunta” problema pe care o aveau si m-am bucurat ca printr-un gest care mie mi s-a parut atat de simplu, am reusit sa invat pe cineva… cum sa deschizi o usa in acel tip de tren. Desigur, nu am asteptat nimic in schimb, dar cu siguranta urmatoarea usa au stiut sa o deschida… si au trecut si de vagonul in care eram eu. Probabil, pe cat de mare a fost supriza constientizarii, acel “aha” pe care l-au avut ele, a fost si “aha”-ul pe care l-am avut eu. La urma urmei, nu le-am ajutat decat sa invete cum sa deschida o usa… dar pentru mine a fost o revelatie mult mai mare.