Cristian Paun – Director executiv SOREC

Interventionismul monetar este forma cea mai avansata si mai sofisticata de alterare a mecanismelor pietei de catre stat. Mecanismele monetare sunt mai putin vizibile si nu sunt atat de suparatoare la prima vedere. Sunt insa mult mai devastatoare decat reglementarile de mediu sau cele legate de protectia consumatorului. Cea mai discutata forma de interventionism monetar este productia monetara din nimic prin tiparire si prin expansiunea creditului din nimic (privilegiu acordat de rezerva fractionara cu care opereaza bancile pe depozitele la vedere). In aceeasi categorie intra insa si manipularea dobanzilor pe piata si manipularea cursului de schimb (ambele fiind si o consecinta a productiei monetare din nimic). Ambele preturi din economie sunt in prezent foarte reglementate si controlate prin parghii directe sau indirecte de catre stat (chiar si in cele mai “capitaliste” tari din lumea aceasta). Manipularea dobanzilor este evidenta pe orice grafic pe o perioada mai indelungata.

Manipularea dobanzilor, ca si celelalte actiuni ale statului in plan monetar (tintirea preturilor, tintirea cursului de schimb), ne este vanduta evident ca ceva benefic pentru economie: daca dobanda este mentinuta la un nivel scazut investitiile pe care le poate face statul, dar si sectorul privat vor fi mai mari, ocuparea va creste, somajul va scadea si politicienii vor avea acea liniste electorala necesara. Nimic despre eroarea in care ne impinge pe toti cu buna stiinta statul prin aceasta interventie. Nimic despre asteptarile inflationiste si cele legate de riscul sistemic acumulat in urma expandarii fara precedent a datoriilor publice si  deficitele aproape permanente cu care opereaza concertat toate statele “capitaliste” din lumea in care traim. Argumentul “daca toti din jurul nostru fac asa de ce am face noi diferit?” devine hilar si stupid. Ne aruncam cu o placere sinucigasa in valurile mainstream-ului si ne lasam fara nici cea mai mica impotrivire prada un “teorii” goale si lipsite de sens.

Dobanda este un pret – pretul capitalului. Dobanda depinde semnificativ de preferinta noastra de timp. Locul unde se tranzactioneaza aceasta preferinta de timp este piata capitalului. Acolo se intalnesc cei care vor sa consume mai degraba acum (au preferinta mare de timp) si cei care vor sa consume mai degraba mai tarziu (au preferinta mica de timp). Intr-un capitalism autentic dobanda (ca multe alte preturi) ar trebui sa fie lasata sa se formeze in piata pe baza cererii de capital (companiile private in special) si a ofertei de capital (populatia in special). Acest pret transmite o informatie esentiala pentru cei care economisesc si pentru cei care investesc: o dobanda mica arata abundenta capitalului (prea multi care isi amana consumul si sunt dispusi sa investeasca sau sa economiseasca ceea ce au castigat din schimburile lor) si o dobanda  mare indica raritatea celor care pun capitaluri deoparte (mai putine economisiri). Evolutia actuala (si de foarte mult timp) ne arata ca lucrurile stau taman pe dos: dobanzile sunt tot mai mici si mai apropiate de zero fara sa existe o abundenta a economisirilor in piata de capital. Deci operam cu totii cu un pret manipulat de la centru. Dobanzile apropiate de zero si tot mai stabile in jurul acestui “pret” sunt un non-sens economic si nu au nici o legatura cu piata si cu capitalismul. Ne prelungesc agonia si ne arunca intr-o prapastie si mai mare.

Consecintele devastatoare in plan economic ale acestei manipulari continue sunt urmatoarele:

[1] Eroarea permanenta in care ne aflam in actiunile antreprenoriale pe care le intreprindem in piata. Pentru ca nu putem prezice evolutia viitoare a dobanzii nu stim cat de mult sa ne intindem atunci cand vrem sa facem o investitie: nu stim cat de mult sa ne imprumutam (daca dobanda va creste vom prefera o suma mai mica), pe ce perioada (daca dobanda va creste vom prefera o perioada mai scurta), cat de accelerat sa dam banii inapoi (daca dobanda va creste vom prefera o rambursare mai accelerata), tipul de dobanda (daca dobanda va creste vom prefera o dobanda variabila, daca va scadea vom prefera o dobanda fixa). “Certitudinea” pe care ne-o ofera statul (dobanda fixa si apropiata de zero) pare ca rezolva multe din problemele de mai sus. Asteptarile inflationiste si cele legate de riscul sistemic fac ca detinatorii privati de capitaluri sa nu mai fie de acord cu dobanda manipulata de stat (foarte redusa). Incertitudinea care apare este legata de cat timp dureaza pana cand piata se va scutura de aceste chingi monetare si va intra in acea ajustare dura – criza. “Cat de mare va fi criza?”, “Cand va veni?” sau “Cand vom scapa de criza?” sunt intrebari cu care trebuie sa ne obisnuim in acest context tot mai sumbru. O “certitudine” inutila de care am fi mai bine sa fim lipsiti. Criza corecteaza periodic toate erorile de calcul pe care am fost fortati sa le facem actionand orbeste cu o dobanda care nu e ceea ce trebuie sa fie. Lasarea libera a dobanzii ar corecta mult mai din timp aceste erori si ar genera crize individuale (falimente) mult mai reduse ca amplitudine si cu consecinte sociale mult mai mici. Ciclurile economice nu ar exista si economia ar evolua natural in functie de resursele de capital disponibile.

[2] Dobanda este esentiala pentru rata de actualizare (prin preferinta de timp pe care o include). Atunci cand avem de a face cu dobanzi care artificial sunt tot mai reduse asistam si la o manipulare a ratei de actualizare. Cine stie putin calcul actuarial cunoaste faptul ca pretul oricarui activ financiar (actiuni, obligatiuni) depinde de valoarea prezenta a fluxurilor viitoare generate de aceste active financiare (dividende, cupoane). Cand actualizezi cu o rata de actualizare mica sau in scadere, pretul activelor financiare creste nenatural de mult. Cand manipuleaza dobanda, statul manipuleaza cu buna stiinta pretul activelor financiare de pe bursa. Comportamentele economice se transforma radical: e mult mai profitabil “sa joci la bursa” decat sa produci ceva real pe piata. Pe termen lung se vor pierde competente importante: in loc sa ne ocupam de rafinarea si sofisticarea produselor destinate pietei ne ocupam de inventarea de mecanisme financiare cat mai piramidale si cat mai greu de inteles si decriptat de catre o buna parte din “jucatori”. Manipularea dobanzilor deconecteaza pe zi ce trece tot mai multi actori de la economia care conteaza. Bursa a devenit mai degraba un imens cazinou in loc sa fie o piata autentica a capitalurilor.

[3] Manipularea dobanzilor ne transforma tot mai mult in sclavii statului. Accesul la resursele “ieftine” de capital produse din nimic se face cu prioritate de catre stat (institutiile sale, companiile sale) si de catre institutiile financiar – bancare. Actorii privati (companii private, indivizi) nu au acces direct la aceste ajutoare de stat mascate (pe care nu le incrimineaza nimeni!!!). Statul distribuie apoi banii prin mecanismul “proiectelor de interes national”. Contractele cu statul devin mult mai importante. Ele se fac in afara pietei si a mecanismelor sale care ar tine deoparte in buna masura frauda, coruptia sau birocratia.  In loc sa mai producem “cornul si laptele” pentru piata vom opta sa le distribuim in “programe nationale de hranire a populatiei”. Antreprenoriatul este serios lovit de aceste “facilitati de finantare” aproape gratuite. Ca sa dea impresia ca il preocupa si soarta IMM-urilor, statul creaza tot felul de organisme care sa includa la festinul capitalului gratuit si cativa antreprenori pe care nu piata ii selecteaza si tot un reprezentant al statului. Incetul cu incetul, nimic nu mai misca in economie fara vrerea politicianului.

[4] Bancile cad si ele tot mai mult in mrejele statului si “binefacerilor” sale. In loc sa fie atente cu banii pe care ii imprumuta, bancile inchid ochii pentru ca sunt salvate in permanenta de capitaluri nelimitate pe care le pot imprumuta fara un cost prea mare. Hazardul moral este de nestopat. Eroarea in activitatea de creditare este si ea tot mai insemnata. Atunci cand bancile inchid ochii la state precum Grecia sau Portugalia lucrurile se complica semnificativ. Cand statul intra in piata capitalurilor si cere insistent finantare la concurenta cu sectorul privat apar probleme mult mai mari decat ni se prezinta.

[5] Comportamentul bancilor nu se altereaza doar in modul in care acestea acorda credite ci si in atitudinea fata de cei care economisesc. Economisirea este motorul sanatos al dezvoltarii unei economii. Fara economisire si capital, bunurile de capital nu pot fi produse si astfel productia se limiteaza la foarte putine stadii de productie. Cu o banca centrala generoasa in a acorda resurse cu dobanda 0, bancile comerciale nu mai dau doi bani pe economisirile populatiei. Fara sa vrem suntem obligati fie sa acceptam o dobanda care nu mai acopera riscul si inflatia, fie sa gasim alternative de plasament (pe care tot statul le controleaza sau le inhiba – a se vedea tranzactiile cu aur sau cu terenuri sau ), fie sa consumam tot ceea ce am putea pune deoparte din ceea ce castigam.  Fiscalitatea impovaratoare si tot mai progresiva inca e “suportabila” si nu naste furie prea mare pentru ca avem aceste resurse pe care in mod normal ar trebui sa fim lasati sa le punem deoparte pentru a ne crea in viitor alternative suplimentare de consum (cand nu vom mai putea lucra cu aceeasi intensitate). Incetul cu incetul saracim si ne intrebam de ce sistematic nu mai reusim sa consumam ca inainte: pentru ca statul ne-a invatat sa fim mai degraba consumatori decat economisitori de resurse. Prin manipularea dobanzilor statul ne-a indus in mod nociv o preferinta de timp foarte mare: preferam mai degraba acum pentru ca pe termen lung suntem toti morti.

Consecintele manipularilor pe care statul le produce pietei capitalurilor scapa multora dintre noi. Ne grabim mult prea devreme sa cantam prohodul pietelor sau capitalismului sau cautam gresit tot felul de “solutii” crizei actuale: corectarea guvernantei in banci, controlul si supra-reglementarea pietei, intensificarea creditarii pentru proiectele statului, capitalizarea bancilor din productie monetara, fonduri regionale sau globale de salvare a statului si bancilor etc.