Bogdan CAPRARU – editor sef

Pe parcursul lunii mai a fost aprobat prin vot final de Camera Deputatilor proiectul de lege privind insolventa persoanelor fizice. Decizia Camerei Deputatilor vine dupa ce documentul a fost adoptat tacit de Senat in decembrie 2014 si a fost avizat de Guvern in octombrie 2014. Proiectul cuprinde trei modalitati prin care insolventa persoanelor fizice va putea fi solutionata, respectiv pe baza de plan de rambursare a datoriilor, prin lichidare de active sau procedura simplificata. Desigur, sunt voci care considera ca acest proiect are diverse lacune, dar dincolo de acest fapt trebuie sa consideram acest demers ca fiind inca un pas catre un mediu bancar matur, in care regulile jocului ar trebui sa asigure “fair play-ul” pentru toti participantii.

Nu imi propun sa fac o analiza tehnica a acestui proiect de lege, ci mai degraba as vorbi un pic despre spiritul acestei reglementari. Desi avem banking capitalist de mai bine de 25 de ani (sau cel putin daca ar fi sa luam in calcul momentul decembrie 1989), constatam ca unele aspecte care tin de un mediu bancar dezvoltat si asezat pe principiile economiei de piata inca lipsesc. Multi privesc legea insolventei persoanelor fizice ca fiind o lege care sa apere interesele debitorilor. Desigur, in constiinta noastra ancestrala exista ascunsa acolo ideea ca debitorii trebuie aparati de abuzurile pe care bancile le fac asupra acestora. Insusi primul document care atesta primele activitati bancare, codul lui Hammurabi, emis cu 20 de secole i.Ch. contine reglementari cu privire la protectia debitorilor. In Grecia Antica, prin legea lui Solon si apoi in Imperiul Roman – prin Legea celor XII Table (450 i.Ch.), Legea lui Licinius (376 i.Ch.) sau Legea lui Poetelia Papiria (326 i.Ch.), se aveau in vedere reglementari in acest sens. Dreptul roman continea referiri la activitatea bancherilor. Drama personajelor shakespeariene Shylock si Antonio din opera Negutatorul din Venetia ne arata intr-un mod complex acest conflict milenar intre bancheri si imprumutati.

Totusi, intr-o societate deschisa, in care trebuie sa functioneze principiile pietei, ale democratiei si dreptatii sociale, ar trebui sa avem niste repere care sa nu mai creeze aceste conflicte intre cele doua parti de pe piata bancara. Nu zic ca nu au existat abuzuri de o parte si de alta, dar cert este ca ne-am trezit in ceasul al doisprezecelea ca avem nevoie de legi care sa sporeasca obiectivitatea arbitrajului si protectia drepturlor partilor. Societatile capitaliste cu traditie au asemenea reglementari de multa vreme si cred cu tarie ca o asemenea reglementare ar fi trebuit sa fi fost introdusa cu multi ani inainte (macar de la inceputul anilor 2000, cand a luat amplaore retail banking-ul in Romania), pornind de la cutumele altor piete bancare. Astfel, s-ar fi scutit o serie de drame personale, bancherii nu ar mai fi risipit resurse umane si financiare pe procese si alte actiuni care sa reduca imaginea negativa asupra lor, banii imprumutati ar fi ajuns acolo unde trebuie si nu s-ar mai fi produs excese.

Dupa mai bine de 50 de ani de comunism societatea romaneasca venea cu percepte asupra vietii si mersului economiei distorsionate la inceputul tranzitiei. Notiunea de “risc” nu era inteleasa prea bine in contextul in care cineva veghea mereu sa ai loc de munca si acoperis deasupra capului. Bancile la randul lor au trebuit sa se adapteze noilor reguli ale jocului, iar intrarea pe piata a competitorilor straini a grabit acest proces. Boom-ul economic de pe parcursul anilor 2000 au creat o anestezie in ceea ce priveste perceperea in continuare a riscurilor, inclusiv in ceea ce priveste acordarea creditelor. Din pacate antidotul a venit abia acum, dupa criza si dupa aparitia unor tensiuni. Desigur, mai bine acum, mai tarziu, decat niciodata. Dar dincole de toate legile si regulamentele menite sa indrepte comportamentele, cresterea nivelului educatiei financiare va ramane cheia de bolta in relatia clienti – bancheri! In acest sens, cred ca eforturile trebuie conduse pe doua fronturi: unul ce vizeaza publicul larg, unde se regasesc clientii, iar altul in pregatirea resurselor umane din banci. Iar cand ma refer la resursa umana din banci am in vedere in special zona de consiliere financiara, cei din linia intai, cei care intra zi de zi in contact cu clientii. De asemenea, trebuie asigurata si o continuitate in ceea ce priveste noile generatii de bancheri, care ar trebui sa fie din ce in ce mai bine pregatite. In acest sens, o colaborare mai stransa intre facultatile de economie si banci ar fi de dorit astfel incat intreaga societate sa aiba de castigat!