Ucraina 2016: unde este statul?
Abel POLESE si Tetiana STEPURKO
Exista vreo cale de a dezvolta o tara in care nu exista practic deloc incredere in stat? Daca cineva crede ca da, va rog sa ne anuntati si pe noi.
Cercetand Ucraina de-a lungul anilor, am intalnit de multe ori rapoarte care prezinta un nivel scazut de incredere in institutiile statului precum si lipsa unui dialog intre stat si cetatenii sai. Trecerea anilor si numeroasele “revolutii” ne-au determinat sa realizam un studiu privitor la gradul de incredere in institutiile ucrainene. Rezultatele au fost uimitoare si dincolo de asteptarile noastre, insa nu neaparat intr-o maniera pozitiva. Pe langa faptul ca 84% dintre ucraineni nu par sa creada ca statul actioneaza in interesul lor, ca indivizi, un procent de 79% dintre acestia considera, de asemenea, ca guvernul nu face nimic pozitiv pentru tara lor.
Cioc cioc, este cineva (sau vreo forma a statului) acolo?
In decembrie 2015, Kiev International Institute of Sociology (Institutul International de Sociologie din Kiev) a realizat o ancheta reprezentativa la nivel national, ancheta in care am avut oportunitatea de a include o serie de intrebari. Avand in vedere domeniul principal de interes, si anume, informalitatea si legaturila informale, cu o atentie deosebita asupra sectorului sanatatii, ne-am gandit ca ar fi de interes studierea rolului conexiunilor personale in Ucraina contemporana. In ce masura, ne-am intebat, cetatenii tind sa completeze statul prin conexiuni personale? In ce masura cetatenii incearca sa utilizeze canale alternative, in special non-financiare, pentru a avea acces la servicii care sunt, in teorie, livrate gratuit si pe deplin accesibile?
Incepand cu lucrarea de doctorat a Alenei Ledeneva care a analizat rolul “pilelor” in Rusia, atat persoanele din mediul academic cat si practicienii au inceput sa exploreze din ce in ce mai mult rolul cunostintelor si al retelelor personale in viata de zi cu zi din statele post-socialiste. Ne-am intrebat, in ce masura retelele personale (sau asa numitul capitalul social al lui Bourdieu) sunt importante. Pentru a raspunde la aceasta intrebare am plecat de la premisa ca aceste retele personale pot fi privite ca o modalitate de completare a statului. Atunci cand statul nu este in masura sa ofere/ sa asigure unele servicii, utilizarea conexiunilor personale ar putea fi de ajutor.
In orice caz, spre surprinderea noastra, imaginea care s-a conturat este mult mai sumbra. Un procent de 84% dintre ucraineni sunt in dezacord cu afirmatia “Cred ca statul actioneaza in interesul meu”. Asta inseamna ca mai mult de 4 ucraineni din 5 considera ca statul nu actioneaza in interesul cetatenilor. Totusi, un stat poate actiona impotriva intereselor individuale pentru binele comunitatii. Insa, afirmatia “Guvernul face ce este mai bine pentru Ucraina” a primit, de asemenea, un procent de 79% de raspunsuri in dezacord. Prin urmare, si in aceasta situatie, 4 ucraineni din 5 nu simt ca guvernul actioneaza in interesul lor (al cetatenilor) si nici in interesul tarii.
Cu atat mai surprinzator este faptul ca 78% dintre respondenti sunt in dezacord cu afirmatia “In ultimii ani, serviciile publice oferite de autoritatile locale au fost inbunatatite”, contrazicand astfel orice supozitie conform careia, in tara, lucrurile evolueaza intr-o maniera pozitiva. Rezultatele ne arata ca exista o perceptie larg raspandita asupra faptului ca statul este incapabil sau nu doreste sa isi protejeze cetatenii. Intr-adevar, 76% dintre respondenti au fost de acord cu afirmatia “Oamenii ca mine nu simt ca statul ii protejeaza”.
Ne asteptam ca, in acest punct, mai ales dupa asemenea informatii negative, o parte dintre cititori sa doreasca sa joace rolul de avocat al diavolului punand la indoiala metodologia utilizata sau, mai simplu, exprimandu-si scepticismul fata de statistici in general, scepticism pe care, la randul nostru, il impartasim uneori. In orice caz, doua lucruri trebuie mentionate. In primul rand, Institutul International de Sociologie din Kiev realizeaza anchete inca din anul 1992, iar membrii acestuia chiar de mai inainte, afirmandu-se printre liderii institutelor de cercetare din tara. In al doilea rand, chiar daca, sub forma de gluma am considera erorile standard ale prezentei anchete mai mari decat cele uzuale, rezultatele pe care le-am obtinut raman sumbre. In situatia in care am admite o eroare de 20%, rezultatele inregistrate ar sublinia deficiente ale statului in peste 60% dintre raspunsuri.
Ucrainenii nu au incredere in statul lor si nici nu cred ca s-au facut suficiente lucruri pentru a se imbunatati situatia din tara. Deci, care a fost efectul Euromaidan-ului, al saptamanilor de razboi cu autoritatile, al celor care au murit visand la o lume mai buna? A fost totul in zadar?
Insa oamenii zambesc unii la altii in “marshrutka” …
Lipsa de incredere in stat nu inseamna neaparat lipsa de speranta. Ucrainenii par sa nu aiba incredere in stat dar au incredere in alte institutii. Un prieten care a afirmat «[Dupa Euromaidan] oamenii au inceput sa zambeasca unul la altul in microbuzele private (marshrutka), sa salute strainii, si puteai simti energia in aer» ne-a facut initial sa zambim. Cu toate acestea, acest lucru este, probabil, elementul central al sondajului nostru. In timp ce increderea in stat este la un nivel minim, increderea in alti oameni – iar o societate este formata din oameni – este surprinzator de ridicata lasand loc sperantei. De exemplu, aproximativ noua din zece ucraineni sunt de acord ca este important sa-i ajute pe ceilalti.
In regiuni precum Vynnitsa, Ivano-Frankivsk sau Kirovograd a fost inregistrat cel mai ridicat procent, 100% dintre respondenti afirmand ca este important sau foarte important ca oamenii sa se ajute reciproc. La polul opus, nivelul cel mai scazut a fost inregistrat in regiunile Ternopil si Harkov unde 61,5%, respectiv 64,9% dintre respondenti au fost de acord cu ideea conform careia ajutarea altor persoane este importanta.
Intr-adevar, in zilele nostre, legaturile cu alti cetateni par a reprezenta unul dintre cele mai importante “active” in Ucraina. Sondajul nostru arata ca 84,1% dintre respondeti cred ca este esential sa aiba relatii bune cu persoane din diferite sfere profesionale, pentru a avea acces la servicii publice sau la informatiile de care au nevoie.
Are Ucraina nevoie de stat?
Rezultatele prezentate pot fi interpretate in doua directii, radical opuse. Intr-o viziune anarhica, distructiva, s-ar putea spune ca ucrainenii nu au nevoie deloc de institutii de stat, sau chiar de stat.
La urma urmei, ei par gata sa se ajute reciproc, nu au incredere in propriul stat si nici nu cred ca institutiile de stat fac vreun bine pentru ei sau pentru tara lor. Exista suficienti oameni bucurosi sa se ajute reciproc si, atata timp cat exista o solidaritate la nivel individual, va exista o modalitate de a supravietui in orice situatie.
Totusi, pare greu, daca nu imposibil, sa ne imaginam o populatie atat de mare fara stat sau institutii. Iar faptul ca ucrainenii par gata sa se ajute reciproc suna promitator, astfel incat am putea interpreta datele de mai sus intr-un mod mai pozitiv. Probabil ca lectia care pote fi invatata de aici este ca exista o structura sociala puternica si o dorinta de a participa in comunitate, insa sunt prea putine informatii cu privire la modul in care trebuie facut acest lucru. Nivelul scazut de incredere ar putea fi pur si simplu consecinta directa a lipsei de implicare a cetatenilor in deciziile care le afecteaza in cele din urma viata. In ce masura ideile cetatenilor si, chiar mai important, feedback-ul acestora este luat in considerare in momentul adoptarii unei noi politici sau in momentul evaluarii impactului acesteia la nivel national si local? Beneficiile actiunilor bazate pe date concrete au fost demonstrate pe scara larga. Este probabil timpul ca acestea sa fie luate in considerare nu numai in teorie, ci si in practica.
Poate ca un dialog mai bun si interactiuni mai frecvente intre reprezentantii statului si cetatenii sai ar putea ajuta la dezvoltarea unor actori politici care au o mai buna intelegere asupra directiilor noi necesare. Daca institutiile care ar trebui sa lucreze pentru cetateni ar incepe, de asemenea, sa lucreze cu cetatenii, ar exista sanse sa fie creat un spatiu in care elitele tarii si cetatenii sai s-ar putea intalni. Desigur, noi nu sugeram ca ucrainenii ar trebui sa ocupe Parlamentul (din nou, nu s-a intamplat de prea multe ori in ultimul timp?). Ucrainenii au fost extrem de abili in coordonarea actiunilor intre opozitia politica, actorii societatii civile si cetatenii insisi. Cu toate acestea, sinergiile si coordonarea dintre acesti actori au avut tendinta sa dispara dupa ce status quo-ul a fost schimbat.
Dupa cum exemplul “Solidarnosc” a aratat, este usor sa faci parte din opozitie si sa contesti o elita politica, dar nu este atat de usor sa iei decizii cand ajungi la putere. Dupa fiecare tulburare politica majora, societatea ucraineana si actorii sai politici au evoluat in directii diferite. Cei care au vrut sa intre in politica au fost de multe ori in masura sa realizeze acest lucru insa nu au reusit sa creeze si un dialog cu cetatenii. Cetatenii, la randul lor, nu au fost intotdeauna in masura sa inteleaga unde ar putea fi importanta opinia lor. De cele mai multe ori, acestora nu li s-a explicat ca opinia lor ar trebui sa conteze si ca ar trebui sa reprezinte baza in elaborarea politicilor.
Este probabil timpul promovarii unui dialog la nivel de circumsriptie sau de consiliu al unui oras prin crearea mecanismelor necesare acestui scop. Astfel, ar deveni mai usor sa se construiasca ceva, cu si pentru oameni.
Leave a Reply