Revista presei economice 5 iunie 2014

Banca Centrala Europeana a redus dobanda la depozite la un nivel istoric de -0,1%
Ziarul Financiar

 

Banca Centrala Europeana (BCE) a decis astazi reducerea dobanzii de politica monetara la un nou minim istoric, de la 0,25% la 0,15%, dar si reducerea dobanzii la depozitele constituite de banci de la 0%  la -,01%.

Practic, BCE este prima mare banca centrala care utilizeaza rata de dobanda negativa la depozitele bancilor comerciale, iar obiectivul acestei masuri este incurajarea creditarii nu depozitarea banilor.

Bancile comerciale vor fi obligate astfel sa plateasca pentru banii pastrati in conturile Bancii Centrale Europene.

 

Volumul de tranzactii efectuate prin PayPoint a crescut cu 53,5% fata de anul trecut
Wall-Street

 

Numarul de facturi platite prin PayPoint in anul financiar 2013-2014 a crescut cu 53,5% ajungand la un volum de 39,1 milioane de tranzactii.

PayPoint plc este unul din cei mai importanti procesatori de plati din lume, care este prezent in Romania cu o retea de 8.354 de puncte de plata, in crestere cu 13,8% in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut.

Conform declaratiei lui Dominic Taylor, CEO al PayPoint plc, perspectivele pentru Romania sunt favorabile, piata a inregistrat progrese semnificative, o crestere mare a volumului de tranzactii, fapt care va conduce la introducerea pe plan local a noilor mijloace diversificate de plata disponibile deja la nivelul grupului.

La nivel international, PayPoint a inregistrat de asemenea rezultate pozitive, cu un volum record de 768 milioane de tranzactii, in crestere cu 3,9% fata de anul anterior si o valoare totala a tranzactiilor de peste 14,7 miliarde de lire sterline, in crestere cu 4,6%.

 

Romanii economisesc in medie 10% din venituri
Wall-Street

 

Conform datelor Institutului National de Statistica (INS), venitul mediu lunar pe gospodarie a fost anul trecut de 2.559 lei, din care doar 83,5% au reprezentat venituri banesti.

Cheltuielile totale lunare s-au ridicat in medie la 2.317 lei, ceea ce reprezinta 90% din venituri, iar diferenta de 10% a fost economisita.

Veniturile totale medii pe o gospodarie din mediul urban au fost cu 32,1% mai mari decat cele ale gospodariilor din mediul rural si cu 11,7% mai mari fata de totalul gospodariilor.

Din totalul cheltuielilor medii lunare, 41,4% reprezinta produsele alimentare si bauturile nealcoolice, 20,6% au reprezentat cheltuielile cu locuinta (apa, energie electrica si terminca, gaze natural, combustibili, dotarea si intretinerea locuintelor) si doar 1,5% cheltuieli efectuate pentru hoteluri, cafenele si restaurante.

Catalin Iftenie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *