Revista presei economice – 13 februarie 2014

Profit in crestere cu 17% pe 2013 pentru Banca Transilvania
Ziarul Financiar

Profitul net al Bancii Transilvania a crescut anul trecut cu 17%, la 374,9 milioane lei, iar activele au urcat cu 8,4%, la 32,06 miliarde lei. Banca a raportat un profit brut de 443,1 milioane lei, cu 30% peste nivelul din anul precedent. Veniturile operationale au avansat cu 12%, la aproape 1,66 miliarde lei. Soldul creditelor a avansat cu 9%, la 19,16 miliarde lei, iar resursele atrase de banca de la clienti s-au majorat cu 11%, la 25,8 miliarde lei, astfel ca raportul credite-depozite s-a plasat la 74,25%.

Creditele neperformante, cu restante mai mari de 90 de zile, reprezentau la sfarsitul anului trecut 12,57% din totalul portofoliului de imprumuturi, sub media sistemului bancar din Romania. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane aferente si garantii ipotecare era de 122,4%, situandu-se la un nivel relativ constant pe parcursul ultimilor doi ani.
Fondul Proprietatea, profit net de 682,2 milioane lei pentru 2013
Capital

Fondul Proprietatea (FP) a incheiat anul 2013 cu un profit de 682,2 milioane lei, cu 115,2 milioane lei mai mult decat profitul net de 567 milioane lei inregistrat in 2012. Activul net al Fondului la data de 31 decembrie 2013 era in crestere fata de anul precedent, ajungand la  15,013 miliarde lei. La finele anului trecut, Fondul Proprietatea avea 8.159 de actionari, dintre care actionarii straini institutionali reprezinta 53,44%, personale private din Romania 20,16%, actionarii institutionali din Romania 8,46%, persoane fizice din strainatate 5,54% si Ministerul Finantelor Publice 0,02%. De la listare, Fondul a devenit cea mai tranzactionata actiune de pe BVB, cu volume medii de peste 50% din rulajul total al Bursei.

 

BEI crediteaza BCR Leasing pentru finantarea IMM-urilor
Wall Street

Banca Europeana pentru Investitii (BEI) acorda BCR Leasing un credit de 15 milioane euro pentru finantarea IMM-urilor, a intreprinderilor cu capitalizare medie si a entitatilor publice din Romania. IMM-urile vor fi sprijinite in activitatea de achizitie, renovare sau extindere a activelor corporale (cu exceptia terenurilor), de investitii in cercetare si dezvoltare, de consolidare a retelelor de distributie pe pietele nationale sau pe alte piete din UE si in acoperirea cerintelor de capital de lucru pe termen mediu si lung pentru finantarea activitatilor comerciale obisnuite.

Imprumutul BEI catre BCR Leasing este acordat in baza Planului Comun IFI pentru Dezvoltare in Europa Centrala si de Sud-Est, care este destinat sa imbunatateasca accesul la finantari pe termen lung pentru IMM-urile din Europa in vederea ameliorarii efectelor crizei financiare.

Loredana Iuliana Baltag

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *