Revista presei economice 10 iulie 2014
Rata anuala a inflatiei a atins un minim istoric dupa scaderea preturilor de consum din iunie
Capital
Rata anuala a inflatiei a atins un nou minim istoric – 0,66% in iunie, ca urmare a scaderii preturilor de consum cu aproximativ 0,3% in iunie 2014 comparativ cu luna mai a aceluiasi an.
Preturile marfurilor alimentare au scazut cu 0,7% in luna iunie fata de luna anterioara, tarifele serviciilor au scazut cu 0,2%, insa preturile marfurilor nealimentare au crescut cu 0,1%.
In ultimele 12 luni (iulie 2013-iunie 2014) preturile determinate pe baza IPC au inregistrat o crestere medie de 1,7%, in timp ce cresterea medie a preturilor per total determinata pe baza IAPC a fost de 1,5%, comparativ cu lunile iulie 2012-iunie 2013.
Alimentele s-au scumpit in medie cu 0,11% fata de sfarsitul anului trecut, marfurile nealimentare cu 2,13%, iar serviciile cu 0,95%.
Rata medie lunara a inflatiei in primul semestru din 2014 a fost de 0,2% comparativ cu 0,3% in aceeasi perioada a anului trecut. Inflatia media anuala este de aproximativ 2%.
Banca Angliei mentine nemodificata dobanda de referinta
Capital
Banca Angliei nu modifica dobanda de politica monetara cu scopul de a lasa mai mult timp economiei sa se intareasca inainte de a retrage stimultentele.
BoE mentine dobanda de referinta la nivelul record de 0,5% din luna martie 2009. Ceea ce a ramas nemodificata este si valoarea programului de achizitii de active, care se pastreaza la 375 de miliarde de lire sterline.
Majorarea ratei de referinta depinde de o scadere a ratei inflatiei. In perioada ianuarie -martie 2014, economia Marii Britanii a crescut cu 0,8% , al cincilea trimestru consecutiv de crestere. In perioada martie-mai 2014 rata somajului a scazut la 6,6% .
Se preconizeaza o majorare a dobanzii la sfarsitul acestui an sau inceputului lui 2015, fapt care va numi BoE prima mare banca centrala din intreaga lume care va creste dobanda de politica monetara dupa criza financiara din 2009.
Deficitul comercial s-a majorat comparativ cu anul trecut
Wall-Street
Deficitul comercial FOB-CIF in perioada ianuarie -mai 2014 a fost de 10,21 miliarde de lei, mai mare cu 744,3 milioane lei comparativ cu cel inregistrat in primele cinci luni din 2013.
Exporturile FOB realizate in aceeasi perioada au fost de 95,36 miliarde de lei, iar importurile CIF au fost de 105,57 miliarde de lei. Comparativ cu perioada ianuarie-mai 2013, exporturile s-au majorat cu 10,5%, iar importurile cu 10,2% .
In perioada analizata, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse masini si echipamente de transport si alte produse manufacturate.
Deficitul balantei comerciale a fost in luna mai 2014 de 2,36 miliarde de lei, mai mare cu 246,4 milioane lei fata de luna mai 2013.
Adina Apatachioae
Leave a Reply