Mihaela IFRIM

Deflatia este un subiect caruia i s-a alocat incomparabil mai putin spatiu de discutie fata de fenomenul monetar inrudit, inflatia. Din aceasta perspectiva, o lucrare aparuta sub numele “Deflatie si libertate” este mai mult decat binevenita. In plus, alaturarea in titlu a doua cuvinte care, la prima vedere, par sa nu aiba nicio legatura, suscita interesul pentru deslusirea, din parcurgerea cartii, a explicatiilor oferite de autor, reprezentant de marca al Scolii Austriece de Economie, Guido Hulsmann.

Scopul declarat al cartii este apararea deflatiei, concept blamat pe nedrept sau, in cel mai fericit caz, neglijat. Indivizii sunt mult mai familiarizati cu inflatia, astfel incat, la prima vedere, posibilitatea unei deflatii ii sperie. Acest lucru se datoreaza, partial, faptului ca deflatia, o diminuare a masei monetare, este perceputa ca o restrangere a disponibilitatilor si, deci, o diminuare a nivelului de trai. Profesorul Hulsmann doreste sa arate ca intre marimea masei monetare si cantitatea de bunuri si servicii produse pe piata nu exista nicio legatura. Marimea masei monetare este irelevanta atunci cand vine vorba de satisfacerea intereselor membrilor societatii. Moneda, indiferent de cantitatea in care este disponibila, serveste aceluiasi scop, schimbul. Reducerea volumului masei monetare nu coincide cu reducerea in dimensiuni a structurii productive a unei economii. Nevoile indivizilor raman aceleasi, iar bunurile si serviciile necesare satisfacerii acestor nevoi sunt aceleasi. Restrangerea masei monetare nu implica o lipsa a banilor, deoarece impune diminuarea preturilor. Aceleasi bunuri si servicii, produse in aceleasi cantitati, vor fi exprimate printr-un numar mai mic de unitati monetare.  Profitul producatorilor nu este determinat de marimea preturilor, ci de diferenta dintre pretul de vanzare si costurile de productie. In felul acesta, deflatia, restrangerea masei monetare, nu afecteaza activitatea de productie dintr-o economie.

Deflatia trebuie inteleasa ca un fenomen monetar cu efecte de redistributie a veniturilor in cadrul societatii. Ea nu modifica bogatia unei societati, ci modifica modul de distribuire a acesteia. La fel ca in cazul inflatiei, vorbim de un joc cu suma nula. Deflatia ii face pe unii bogati si pe altii saraci. In cazul deflatiei, posesorii de lichiditati pot intra facil in posesia unor intreprinderi, ai caror proprietari nu le mai pot sustine financiar. Costurile scazute la care se efectueaza aceste achizitii permit rentabilizarea intreprinderilor si obtinerea de castiguri pentru noii proprietari. Am fi tentati sa ne putem intrebarea in ce masura deflatia este superioara moral inflatiei, care, pana la urma, genereaza aceeasi redistributie a veniturilor, imbogatind pe unii si saracind pe altii. Raspunsul este oferit tot de profesorul Hulsmann, pentru care “inflatia reprezinta un furtisag invizibil, care se preteaza foarte bine la exploatarea populatiei de catre falsele sale elite, in timp ce deflatia se traduce prin redistribuirea prin intermediul falimentului reglementat legal”. Cu alte cuvinte, vorbim de existenta a doua fenomene monetare care genereaza efecte redistributive, afectand inegal diferite categorii ale populatiei, intr-un joc al carui rezultat este mereu nul. Unii castiga, altii pierd, insa diferenta o face motivatia care sta la baza modificarilor masei monetare: fie o masura a autoritatilor monetare, o interventie in scopuri populiste pentru a stimula cererea, o modalitate de a finanta cheltuielile statului, fie o evolutie fireasca a masei monetare, adaptata nevoilor economiei reale.

Profesorul Hulsmann reduce, practic, optiunile pentru inflatie ori deflatie la sfera libertatilor individuale. Lucru acesta este, insa, cu atat mai dificil, cu cat perceptia generalizata a sistemului monetar este una deloc favorabila libertatii. Nevoia de stat pare mai pregnanta in sfera monetara decat in orice alt domeniu. Se respinge cu tarie orice argument care ar pleda in favoarea superioritatii pietei libere, statul fiind vazut ca unicul posesor de colaci de salvare. Rolul sau major este acela de a crea moneda, nu de a limita instrumentele monetare. Deoarece perceptia cea mai frecventa a crizei si a depresiunii pare a fi legata de lipsa de moneda, nimeni nu poate rezolva mai bine problema decat statul, cum altfel, decat creand moneda suplimentara… Avem, astfel, o justificare a atitudinii ostile fata de deflatie. Daca percepem lipsa banilor ca sursa a problemelor noastre, nu putem concepe o diminuare a masei monetare ca solutie pentru iesirea din depresiune. Atat timp cat indivizii, economistii ori politicienii nu vor intelege legatura intima dintre economia reala si cea monetara si nevoia de ajustare permanenta a structurilor productive, ne asteptam sa asistam la acelasi apetit pentru inflatie, pentru producerea de moneda ce ofera, pe termen scurt, iluzia prosperitatii. Optiunea pentru deflatie trebuie mai intai inteleasa, asa cum mai toate libertatile noastre trebuie intelese. Superioritatea sa consta in promovarea a doua principii economice sanatoase: mentinerea de lichiditati si actiunea pe baza resurselor proprii. Aceste doua principii sunt eliminate atunci cand indivizii stiu ca se pot baza oricand pe autoritatile si institutiile monetare pentru a-si finanta investitiile prin intermediul creditului.

Pe langa expunerea superioritatii morale a deflatiei, Guido Hulsmann atrage atentia asupra pericolelor pe care le poate provoca sistemul monetar bazat pe moneda discretionara. Dintre acestea, sunt subliniate in special inflatia si indatorarea excesiva. Asa-numitele efecte pozitive pe care inflatia le-ar putea genera pe termen scurt, stimuland cresterea economica si reducand somajul, sunt iluzorii, aplicabile unor situatii particulare; insa, pe termen lung, efectele negative sunt, cu siguranta, prevalente. Principala vina a inflatiei este redistribuirea veniturilor dinspre masele saracite spre anumiti beneficiari. Inflatia nu genereaza crestere economica, ci doar o crestere a veniturilor claselor privilegiate, care beneficiaza primele de surplusul de moneda, restul populatiei fiind saracit ca urmare a diminuarii puterii de cumparare. Profesorul Hulsmann isi propune desfiintarea altui mit legat de inflatie, mai precis efectul benefic al sporirii masei monetare asupra ocuparii. El arata ca inflatia nu poate rezolva problema rigiditatii salariilor (sustinuta prin politici sindicale si legi ale venitului minim) si lipsa de disponibilitate a unor indivizi de a munci. Rigiditatea salariilor nu ar putea fi o problema pe o piata libera, dereglementata, ea fiind strict legata de interventia statala.

In final, parerea autorului este aceea ca nu putem vorbi de bine ori de rau in politica monetara, de beneficii ori de pierderi absolute ale cresterii, respectiv ale restrangerii cantitatii de moneda. Problema se reduce la cine are dreptul sa decida asemenea modificari. Aici, pozitia profesorul Hulsmann este cat se poate de transanta: intr-o societate libera, toti participantii la piata au dreptul sa aleaga moneda pe care doresc sa o foloseasca, conform cu propriile interese. El respinge interventionismul si coercitia statala, in special in sfera monetara, laudand superioritatea pietei libere.

Va invit sa lecturati aceasta carte si sa descoperiti printre randurile sale macar cateva motive pentru care ar trebui sa ne aparam libertatile si, de ce nu?, sa consideram deflatia drept una dintre ele.

Cartea poate fi achizitionata aici