Corporatismul
Pe o piata libera, caracterizata de concurenta, nevoia invata pe carutas. Sau, daca nu e capabil sa invete, carutasul da faliment si iese din afaceri. Competenta antreprenoriala inseamna capacitate de adaptare la schimbarile permanente si adesea surprinzatoare ale datelor pietei si ale preferintelor consumatorilor. Aceasta competenta se reflecta si in selectia de catre patroni a managerilor si, mai departe, in recrutarea si formarea personalului, precum si in modelele organizationale ale firmelor. Este nevoie de oameni adaptabili, capabili, dispusi si obisnuiti sa gandeasca si sa ia decizii, mai ales in situatii complicate sau de criza.
Am spus pe o piata libera caracterizata de concurenta, ceea ce reprezinta un fenomen in cel mai bun caz insular in lumea contemporana. Cu totul altfel stau lucrurile in pseudocapitalismul etatist care domina prezentul. Cocolosite, protejate si rasfatate de autoritati mult mai mult decat somerii sau alti beneficiari de ajutoare sociale, marile corporatii au ajuns niste colosi cu picioare de lut care concureaza cu brio la capitolul inertie cu cele mai birocratice agentii guvernamentale. Preceptul de baza a ajuns “indeplineste ordinele, executa sarcinile si nu cerceta”.
Oricat ar parea de absurd, nu doar tara, ci si (in multe cazuri) firma la care lucrezi te vrea prost. Nu e un simplu asset: a ajuns un must. In aceste conditii, nu e deloc de mirare ca nimeni nu mai anticipeaza, nu mai simte crize, nici macar pe cele de amploarea celei in care baltim deja de ani buni. Iar cand acestea survin, nimeni nu stie cum sa reactioneze si toata lumea fuge in dezordine sa-si salveze pielea.
Este concluzia la care a ajuns un studiu recent realizat de doi cercetatori universitari, unul suedez, celalalt britanic. Titlul studiului este mai mult decat limpede chiar si in engleza: “A stupidity-Based Theory of Organizations”. Potrivit acestora, de exemplu in marile banci si institutii financiare, angajatii sunt incurajati si chiar recompensati pentru a nu-si utiliza la potential maxim capacitatile intelectuale. Dimpotriva, sunt descurajate spiritul critic, initiativele si in general toate demersurile care presupun gandire activa. Nimeni nu trebuie sa iasa din ghetto-ul fisei postului. Nu doar ca nu se discuta, ci se executa: ordinele nici macar nu se mai proceseaza prin filtrul cerebral. In acest fel, se asigura ordinea, disciplina si o atmosfera placuta si cordiala de lucru.
Consecinta este ca, pentru a pune problema in termenii lui Nassim Nicholas Taleb, marile banci si corporatii au ajuns niste entitati extrem de fragile, vulnerabile atat la tensiuni provenite din exterior, cat si la erorile si fraudele propriilor angajati. O greseala sau un act fraudulos au toate sansele sa treaca neobservate pe lantul decizional, devreme ce nici una dintre verigile acestui lant nu sta sa reflecteze asupra ei, ci o executa sau o paseaza mai departe aproape mecanic. Ce conteaza insa? Cand esti Too Big To Fail, vei fi intotdeauna salvat de stat, pe banii contribuabililor.
Am discutat pana acum de corporatii si corporatisti, cu precizarea ca termenul de corporatism nu e o licenta, ci unul consacrat. Institutul pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” scrie, intr-un comunicat, ca in lucrarile sale “Mihail Manoilescu a dezvoltat o pledoarie in favoarea dictaturilor fasciste din Germania si Italia, totalitarismului, partidului unic si ideii mussoliniene a corporatismului”.
Spre deosebire de José Jerônimo Moscardo de Souza, ambasadorului Braziliei, intervievat de revista Formula AS, care ii confera economistului roman o alta conotatie: “Se credea ca suntem condamnati sa ramanem o tara agrara, ca si Romania la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu sa existe un mare roman, fost ministru de externe al tarii dumneavoastra si un economist de talie mondiala: Mihail Manoilescu. Dupa traducerea, in 1932, a lucrarii sale geniale,«Teoria protectionismului si schimbului international», aceasta a fost, pana in ziua de azi, inspiratoarea dezvoltarii economice a Braziliei. Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni si-au clarificat originile inegalitatii, rolul proiectelor de dezvoltare industriala, raporturile dintre industrie si agricultura, dintre exporturi si importuri etc. Astazi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne”.
De altfel, in 1934, presedintele brazilian Getúlio Vargas a impus o noua constitutie, cu elemente inspirate din corporatismul mussolinian, considerata semifascista. Iar ca dovada ca, atat brazilienii, cat si argentinienii lui Perón, au crezut in corporatism au gazduit un numar mare de nazisti si fascisti, refugiati din Europa dupa cel de-al doilea mare razboi al secolului trecut. Nestor Kirchner si Cristina Fernández de Kirchner, sot si sotie, care au condus pe rand Argentina, cam in stilul Juan si Izabela Perón, au venit la putere cu o platforma neoperonista.
Insa pentru ca tot am adus vorba de fascism e util sa ne edificam ce era si ce voia el, citind un fragment din ceea ce scria Benito Mussolini in Doctrina Fascismului din 1932:
“Impotriva individualismului, ideologia fascista promoveaza statul; si promoveaza individul doar atat timp cat acesta coincide cu statul, care reprezinta constiinta si vointa universala a omului in istoria existentei sale. Fascismul se opune liberalismului clasic, care a aparut din necesitatea unei reactii la absolutism si a carui misiune s-a incheiat atunci cand statul s-a transformat in constiinta si vointa poporului.
Liberalismul opune statului interesele individului; spre deosebire, fascismul reafirma statul ca singura identitate reala a individului. Iar daca libertatea este atributul omului adevarat, si nu a unei papusi abstracte imaginate de liberalismul individualist, atunci fascismul este pentru libertate. Si pentru singura libertate care poate exista, libertatea statului si a individului in interiorul statului.
Prin urmare, pentru fascist, totul este in stat si nimic uman sau spiritual nu exista in afara statului. In acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteza si unitatea tuturor valorilor, interpreteaza, dezvolta si ofera putere vietii oamenilor.”
Dar, desigur, pentru a pastra echidistanta trebuie sa dam cuvantul si sustinatorilor liberalismului clasic. In legatura cu corporatismul (economica corporativa in italiana, conform denumirii propuse de Mussolini, Ständestaat, in germana), Ludwig von Mises noteaza in eseul sau “Interventionismul – o analiza economica” ca s-a nascut din socialismul de breasla englez. Acesta dorea punerea in practica a “autoguvernarii” pentru fiecare industrie. Insa, intr-o societate bazata pe diviziunea muncii, fiecare are interesul ca toate companiile si ramurile sa functioneze cat mai eficace cu putinta. Chiar daca este patronul propriei afaceri, intreprinzatorul intr-o economie capitalista ramane supus legilor pietei. Daca vrea sa evite pierderile si sa inregistreze profit, el trebuie sa raspunda cat mai bine cu putinta dorintelor consumatorilor.
Industria organizata dupa modelul corporatist, fara teama de concurenti, nu e servitorul, ci stapanul consumatorilor. Pe piata, corporatia se afla in postura producatorului si vanzatorului unic. Ea nu se teme de concurenta producatorilor de bunuri identice, deoarece poseda dreptul exclusiv asupra productiei. De aceea, avem de-a face cu o societate de monopolisti.
Mises apreciaza ca sistemul corporatist nu are niciun motiv sa-si faca productia cat mai eficienta, corporatiile urmaresc sa si-o reduca pentru a obtine preturi de monopol. Situatia lor va fi cu atat mai buna cu cat cererea pentru produsele lor va fi mai presanta; intensitatea cererii face posibila restrangerea productiei si obtinerea unor profituri globale in crestere. Sistemul, in ansamblul sau, conduce la un despotism nelimitat al industriilor ce produc bunuri vitale.
Toate propunerile sistemului corporatist au nevoie de interventia statului, cel putin in cazul in care nu se poate ajunge la un acord intre corporatii asupra anumitor chestiuni cum ar fi cea a preturilor, subliniaza Mises, care indica a se vedea discursul lui Mussolini in Senatul italian din 13 ianuarie 1934. Iar politica preturilor – atrage atentia economistul austriac – nu constituie singurul impediment, ci un astfel de sistem face imposibila orice schimbare a procesului de productie.
Ramane ca cititorii nostri, care sunt mai inteligenti decat noi, cum obisnuia sa spuna revista Catavencu, sa aleaga cu ce model sunt de acord. Cu diviziunea muncii si economia de piata sau cu corporatismul, care incurajeaza, potrivit misiunii jocurilor corporatiste: moralul, spiritul de echipa, stilul de viata sportiv, relatiile de afaceri, integrarea sociala.
Leave a Reply