Cateva lucruri pe care nu le stiai despre…sistemul economic al Liechtenstein

Iuliana TOMULEASA

Istoria acestui principat a fost oarecum stabila, astfel timp de secole acest teritoriu a fost eliminat geografic din interesele strategice europene. In timpul Primului Razboi Mondial, principatul a fost strans legat de Imperiul Austriac si apoi de Imperiul Austro-Ungar, insa devastatiile economice cauzate de cel dintai razboi, au fortat tara in a conchide o uniune monetara si comerciala cu Elvetia. Armata principatului a fost eliminata in 1868, din ratiuni financiare. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Liechtenstein a ramas neutru, in timp ce averile regale din zona de razboi erau duse in principat pentru a fi pastrate. La sfarsitul razboiului, Cehoslovacia si Polonia, dorind sa confiste ceea ce se credea de origine germana, au dezproprietarit toate terenurile ereditare ale dinastiei Liechtensteinului si posesiile din Moravia, Silezia si Boemia. Fiind in mare nevoie financiara dupa razboi, dinastia a recurs la vinderea comorilor artistice ale familiei, insa in deceniile ce au urmat, Liechtenstein a prosperat, deoarece a folosit rate de impozit scazute pentru a atrage companii si fluxuri externe de capital.

Liechtenstein este una din tarile cu cea mai lunga traditie in domeniul secretului bancar, astfel in pofida teritoriului si a resurselor limitate, tara este prospera si dinamica, fiind un stat industrializat.

Totusi, in ciuda dimenisunilor mici si a resurselor limitate, Liechtenstein este un stat prosper si puternic industrializat, sectorul serviciilor financiare fiind esential pentru economia locala, reflectandu-se in dimensiunea venitului pe cap de locuitor.

Incepand cu anul 2008, odata cu criza financiara internationala si statul in cauza a intrat sub presiune internationala. Cu raportare la tarile membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica se observa hotararea de impunere a unor sanctiuni impotriva statelor ce nu respecta standardele OCDE privind taxele. In anul 2012 s-a evidentiat un climat economic nesatisfacator, continuandu-se cu niveluri reduse ale ratelor dobanzilor si cu relaxarea monetara promovata de Banca Nationala (a se vedea fig. 1).

Fig. 1 Evolutia ratei de crestere a PIB si a ratei inflatiei in Liechtenstein, 2005-2012 (%) fig 1Sursa: prelucrare proprie dupa statistici oficiale Directia de statistica Liechtenstein

De un real interes a fost si acordul semnat in 2008, ce privea schimbul de informatii fiscale cu SUA, iar in 2009 autoritatile din Principat au anuntat incheierea unui acord cu Germania privind schimbul de informatii financiare secrete din sectorul bancar, pentru a se evita evaziunea fiscala.

Fig. 2 Evolutia ratei somajului in Liechtenstein, 2005-2012 (%)fig 2Sursa: prelucrare proprie dupa statistici oficiale Directia de statistica Liechtenstein

Liechtenstein-ul a reusit sa-si creeze o economie puternica si foarte diversificata, ce se fundamenteaza pe un numar relativ mare de intreprinderi cu actionariat si capital strain, fiind atrase de ratele de impozitare scazute, de norme si reglementari usor de aplicat.

Rata somajului este relativ mica in acest stat, astfel acesta ocupa printre primele pozitii din lume, aspect ce poate fi observat si in figura 2.

Atat Elvetia cat si Liechtenstein sunt considerate a fi paradisuri fisscale, sau “gauri neagre in privinta finantelor” iar problema acestora a fost readusa in discutie in noiembrie 2008, analizandu-se nivelul fiscal foarte scazut, secretul bancar si comercial si lipsa de restrictii cu privire la circulatia fondurilor. In cazul de fata stabilitatea acestui paradis fiscal este data de asocierea cu economii puternice, cum este cea a SUA sau a Frantei.

Pe de alta parte, se remarca faptul ca in contextul crizei financiare intenationale, o parte din aceste state considerate paradisuri fiscale, si-au manifestat sprijinul cu privire la sanctionarea fraudei fiscale. In acest sens autoritatile europene au adoptat un sistem reglementativ mai clar, cu o supraveghere mai stricta, acest aspect urmand a fi dezvoltat si in perioada urmatoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *