Revista presei economice – 16 octombrie 2013
Secretul bancar din Elvetia este de domeniul trecutului
Capitalul
OECD (Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare) a anuntat ca Elvetia a semnat un acord international care presupune sustinerea luptei impotriva evaziunii fiscale. Acest lucru presupune concret, eliminarea secretului bancar care a facut Elvetia celebra in domeniul finantelor.
Elvetia a devenit astfel a 58-a tara care a adoptat conventia OECD cu privire la schimbul de informatii fiscale cu autoritatile straine. Ea urmeaza sa raspunda cazurilor individuale solicitate de autoritatile fiscale din alte state si nu sa realizeze un schimb automat de informatii referitoare la rapoartele fiscale.
Aceasta decizie a fost luata la insistentele si presiunile autoritatilor americane si europene care vor sa lupte impotriva evaziunii fiscale prin cooperare internationala, fiind considerata o necesitate in domeniul fiscal.
De la inceputul anului 2012 si pana in prezent, din Elvetia au disparut 16 banci cu capital strain datorita decaderii secretului bancar si inasprirea reglementarilor care au generat costuri mai insemnate.
Banca Transilvania se extinde in Italia
WallStreet
In noiembrie se va deschide o noua sucursala a Bancii Transilvania in Roma. Decizia a fost luata datorita potentialului de clienti romani aflati in aceasta tara.
De asemenea, de la 1 decembrie se vor inchide portile sucursalei din Cipru din cauza contextului economic nefavorabil, cu scopul eficientizarii activitatii bancii.
Banca Transilvania va oferi produse si servicii atat persoanelor fizice cat si juridice. Oferta presupune: depozite, credite, servicii de mobile si internet banking, carduri, serviciul de alerta prin SMS, direct debit pentru plata facturilor de furnizori din Romania, transferuri Western Union dar si alte produse personalizate.
Senatul american a ajuns la un acord privind limita de indatorare
Financiarul
Senatul Statelor Unite a ajuns la un acord de prelungire a limitei de indatorare a SUA pana pe 7 februarie, amanandu-se astfel “cel mai mare faliment” din istoria finantelor.
In acelasi timp, se va relua activitatea institutiilor federale care sunt in stare de blocaj pana in ianuarie. Membrii Congresului vor trebui sa ajunga la un consens mai detaliat privind bugetul pana in data de 13 decembrie.
Dupa adoptarea unui proiect unanim privind bugetul de catre cele doua Camere ale Congresului, acesta va fi trimis presedintelui Barack Obama pentru a fi promulgat.
Loredana V. Savin
Leave a Reply