Revista presei economice – 9 octombrie 2013

IMM-urile vor fi sustinute de stat in proportie de 50%
Wall-street

Conform unui program de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii, statul va garanta 50% din valoarea finantarii acestora de la banci prin Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).

Prin urmare, intreprinderile mici si mijlocii (IMM) vor putea accesa de la banci linii de finantare pentru capitalul de lucru in valoarea maxima de 5 milioane de lei fiind garantate in proportie de 50% de catre stat.

Acest program de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii reprezinta un program multianual de incurajare si de stimulare a dezvoltarii intreprinderilor mici si intreprinderilor mijlocii, disponibil pe trei ani de la intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta.

In cadrul acestui program nu sunt eligibile IMM-urile care activeaza in domenii ca intermedieri financiare, asigurari, tranzactii imobiliare, activitati de jocuri de noroc si pariuri, productie si comercializare de armament, munitii, explozibili, tutun, alcool, substante aflate sub control national, plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope, activitati de inchiriere si leasing, activitati de investigare si protectie.

Practic, acest program incurajeaza si sustine IMM-urile care au o activitate sustenabila cu efect multiplicator in economia reala. Functionalitatea programului este similara cu cea a programului “Prima Casa”, iar sursa de plata a garantiilor acordate pentru creditele obtinute este Fondul de risc pentru intreprinderi mici si mijlocii.
 
BCR  a lansat un nou serviciu pentru microintreprinderi si PFA – BCR Alert Plus
BCR

Banca Comerciala Romana (BCR) a lansat astazi un serviciu care permite transmiterea de alerte sms pe telefonul mobil sau pe email de fiecare data cand este efectuata o operatiune de creditare sau debitare a conturilor detinute la BCR, oferind astfel un plus de siguranta si control asupra tranzactiilor efectuate.

Dupa ce anul trecut serviciul BCR Alert a avut success in ceea ce priveste clientii persoane fizice, prin trimiterea a peste 1 milion de alerte (sms si email), BCR va oferi un serviciu similar si microintreprinderilor si persoanelor fizice autorizate (PFA), BCR Alert Plus.

Acest serviciu ofera clientilor Micro si PFA posibilitatea de a personaliza tipul de alerte primite, suma pentru care se genereaza alertele, dar si posibilitatea de a schimba canalul prin care se trimit aceste alerte (email sau sms) atat prin intermediul serviciului Alo 24 Banking BCR cat si prin aplicatia de internet banking Click 24 Banking BCR.

Serviciul este disponibil 24/7, mesajele se transmit in momentul efectuarii tranzactiei cu exceptia mesajelor pentru creditarea contului, care se primesc in intervalul 10.00 – 20.00, valoarea minima a tranzactiei pentru ca sa fie trimis sms/email este de 100 de unitati monetare (ex: 100 ron/100eur), cu exceptia tranzactiilor effectuate prin Direct Debit si Standing Order.
 
Cemacon, unul dintre principalii producatori de sisteme de zidarie din Romania a inregistrat cresteri ale vanzarilor cu 38% in trimestrul III
Cemacom

CEMACOM S.A este o companie infiintata in anul 1969 la Zalau si are peste 40 de ani de experienta in fabricarea de materiale de constructii.

Pe parcursul anilor, compania s-a axat pe obtinerea unei retete optime de fabricare a blocurilor ceramice, iar in prezent beneficiaza de o linie de productie moderna, automatizata, care permite realizarea unor produse la cele mai inalte standarde de performanta.

Principiile de baza care stau la baza evolutiei companiei sunt inovatia si diferentierea.

Practic, cresterea vanzarilor cu 38% inregistrata in trimestrul III din 2013, fata de aceeasi perioada a anului 2012, se datoreaza lansarii celei mai evoluate si inovatoare game de blocuri ceramice, Evoceramic, dar si strategiei de consolidare a retelei de distributie.

La cateva luni de la lansarea pe piata a gamei Evoceramic, compania Cemacom a devenit unul din principalii furnizori de sisteme de zidarie pentru unele dintre cele mai importante si de amploare proiecte rezidentiale din tara.

Compania este, de asemenea, furnizorul sistemelor de zidarie pentru cel mai mare proiect rezidential din Romania in acest moment, dezvoltat la Cluj, ce cuprinde 240 case si 320 de apartamente. 

Catalin Iftenie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *