Marcus Victor Grant

 Itic vinde gogosi in fata la o banca si ii merg afacerile bine. Vine Strul intr-o zi la el si-l roaga:

 –       Itic, te rog tare mult, impumuta-ma si pe mine cu niste bani, vad ca tie iti merg bine, ai multi clienti aici in fata la banca. Eu nu reusesc sa ma descurc….

 –       Mai Strul, stii de ce am eu o afacere atat de buna aici? Eu am facut o intelegere cu cei de la banca inainte sa ma apuc sa vand gogosi aici: ei nu vand gogosi, iar eu nu imprumut bani, ma intelegi?

 Coca-Cola va invita sa cumparati de la Pepsi

In cadrul acestui articol critic, ma voi apleca asupra religiei prin intermediul brandingului, raportandu-ne la cifre si la fenomene observabile din societatea romaneasca.

O religie are o identitate proprie. Prin care are trasaturi specifice, unice, care o ajuta sa se diferentieze de celelalte. Spre deosebire de concurenta Coca-Cola vs. Pepsi in general de la care am pornit un exemplu aleator, aici vorbim deja de un public-tinta foarte sensibil si o nisa foarte importanta (mai ales din punctul de vedere al resurselor materiale).

Cu siguranta, nici unul din noi nu am vedea o asociere de branding intre Coca-Cola si Pepsi. Cele doua companii sunt rivale jurate. Cu toate acestea, exista o asociere de branding intre credinta musulmana si credinta catolica, intre credinta catolica si credinta ortodoxa si un perpetuu melanj de religii in New Age. Am putea fi usor pacaliti ca intre acestea nu se poate face comparatie. De fapt, se poate face comparatie. Coca-Cola si Pepsi sunt la fel de mult in aceeasi categorie precum sunt confesiunile religioase ortodoxa si catolica. Unde intervine diferenta este ca de multe ori in  religie, comunicarea institutionala nu se face logic, ci aberant.

Un preot ortodox si un preot catolic slujind impreuna o slujba in biserica este echivalentul de marketing al Vodafone oferind minute in Orange. Este pur si simplu sinucidere de brand.

Explicatia de care multi preoti fug ca dracul de tamaie vine partial din faptul ca bisericile, ca institutii, nu isi obtin grosul veniturilor si nici nu isi sustin activitatea cu bani incasati de la consumatori (credinciosi), ci din politica. Daca bisericile ar fi conditionate de banii si actiunile credinciosilor in actiunile pe care le realizeaza, atunci ar avea grija sa transforme fiecare credincios intr-un ambasador al brandului propriu si ar avea grija ca acesta sa nu se rataceasca la un brand concurent. De fapt, Biserica Ortodoxa Romana invita la un studiu de caz foarte interesant, cu atat mai mult in pragul inceputului noului an bisericesc (1 septembrie) cu cat de cativa ani se gaseste sub conducerea Inalt Prea Sfintitului Daniel. Unii considera ca daca Daniel ar fi fost ales prim-ministru, s-ar fi intamplat doua minuni: BOR ar fi scapat de un tradator, iar statul ar fi fost condus ca o afacere profitabila. Probabil ca apetentele si veleitatile de business si politice pe care I.P.S. Daniel le demonstreaza sunt mult mai vizibile in raport cu misiunea sa ortodoxa, cu atat mai mult cu cat sub conducerea sa BOR pare sa se fi transformat intr-o corporatie care include afaceri imobiliare (constructie de biserici), media (posturi de radio si TV, site-uri) si chiar institutii de credit financiar (mai tineti minte cand au initiat un fel de CAR care impumuta bani cu dobanda de 6%?). Corporatie care percuteaza atent la diferite evenimente politice, in ciuda principiului separatiei intre stat si Biserica.

Revenim la branding. Interesele pentru care unele biserici fac cobranding, in virtutea unei uniri transformate in unitate si sub umbrela impaciuitoare a unui ecumenism mondial, sunt pur politice. Ca sa te ajut sa intelegi cum functioneaza sistemul, imagineaza-ti cum corporatia Pepsi ar fi finantata de la stat sa produca Pepsi. Vanzarile efective de bauturi Pepsi in randurile consumatorilor ar fi irelevant sau neglijabil pentru veniturile companiei. Coca-Cola ar fi de asemenea sustinuta de la stat ca sa produca pe banda rulanta Coca-Cola. Vanzarile efective de bauturi Coca-Cola in randurile consumatorilor ar fi irelevant sau neglijabil pentru veniturile companiei. Sa zicem ca cineva de la Coca-Cola propune sa mute pentru o perioada imbutelierea de la Coca-Cola la Pepsi, iar in schimb Coca-Cola ar face reclama la Pepsi.

In situatia aceasta, ar fi cinci categorii mari de reactii ale consumatorilor.

1. Consumatorii care au fost obisnuiti cu un brand, oricare ar fi el intre cele doua, nu mai inteleg care este diferenta dintre ele, nu mai intelege ce este ceea ce i se vinde, asa ca renunta si se reprofileaza pe sucuri naturale.
2. Consumatorii care au fost obisnuiti cu unul din branduri, dar care se lasa convinsi de cobranding si cumpara cand Coca-Cola, cand Pepsi, fara sa mai tina seama, pentru ca le considera acelasi lucru.
3. Consumatorii care au fost obisnuiti cu unul din branduri si raman la acela, indiferent de politica de colaborare provizorie.
4. Consumatorii carora nu le pasa catusi de putin de diferenta dintre cele doua branduri, nici macar nu stiau ca exista, si care oricum nu cumpara nimic de la nici unul din acestea.
5. Consumatorii care nu erau atrasi de nici unul din branduri, dar care devin atrasi de rezultatul cobrandingului.

Sper ca v-a starnit interesul acest preludiu imaginativ despre cat de stupida, cel putin din punctul de vedere al brandingului, poate sa fie asocierea dintre doua biserici ce reprezinta confesiuni diferite. Asta atunci cand vorbim din punct de vedere economic, presupunand macar ca daca o biserica este condusa ca o afacere, atunci bine ar fi macar sa respecte legile de succes ale unei afaceri, cu managementul si marketingul corespunzator. Dar este, intr-adevar, explicatia economica una suficienta, sau avem in spate niste interese de factura politica?

Credinta in Romania, in cifre

I.P.S. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), a fost acuzat ca ar fi fost informator la Securitate si ca ar face parte din masonerie (pur si simplu cautati pe google.ro dupa Patriarhul Daniel masonerie), organizatie considerata anti-ortodoxa de catre Sfantul Sinod (1) si promotoare a ecumenismului de catre parintii sfinti ai poporului roman (2). Pastoralele sale sunt impanzite de mesaje politice.

Huiduit in unele ziare pentru faptul ca activitatile BOR aduc atat de multi bani institutiei, subventionata de la stat si nesupusa impozitelor si controalelor fiscale, I.P.S. Daniel s-a dovedit de-a lungul timpului, inca de cand conducea Mitropolia Moldovei si Bucovinei, unul din cei mai influenti romani si un excelent manager, poate unul din cei mai buni din Romania. Daca schimbam putin perspectiva si incetam sa ne gandim la BOR ca la o institutie ce patroneaza in domeniul spiritual si o privim ca pe o uriasa afacere si un trust corporatist si media, lucrurile au sens: de la costul lumanarilor, la practica imprumuturilor de tip bancar.

BOR, aceasta “corporatie” este atat de “profitabila” incat isi permite sa piarda consumatori. Studiul STISOC realizat in 2009 (3) constata urmatoarele tendinte:

• procentul romanilor care credeau in Dumnezeu a scazut din 2005 in 2009 de la 95.9 % la 93.8 %;
• procentul romanilor care credeau in iad a scazut de la 57.1 in 2005% la  49.6% in 2009;
• atitudinea favorabila fata de superstitii coreleaza cu credintele religioase (n.r: ceea ce inseamna ca romanii experimenteaza mai curand credinta la nivelul 2 al valorilor, nu 4, 6, sau 8, din scara lui Clare Graves – pentru mai multe detalii cautati pe internet despre “Spiral Dynamics“);
• 59 % percep ca “ne bazam prea mult pe stiinta si nu destul pe credinta” (n.r. In fapt, acest item este manipulator, intrucat induce falsa opozitie dintre credinta si stiinta – mai intai, ar fi trebuit intrebati respondentii daca ei considera ca exista o opozitie intre credinta si stiinta, iar apoi intrebarea adresata doar acelora care gasesc aceasta opozitie ca fiind pregnanta);
• exista o corelatie inversa intre nivelul de credinta si nivelul de educatie.

Conform sondajului Gallup realizat intre 2007-2008 in tarile Europei Centrale si de Vest (4), 18 % din romani considerau ca religia nu ocupa un loc important in viata lor, iar sondajul Eurobarometer realizat in 2005 arata ca doar 90 % din romani credeau in Dumnezeu (5), fata de cei peste 99% care la recensamantul din 2002, care au declarat ca, intr-o forma sau alta, cred in Dumnezeu.

Conform unui studiu al Fundatiei Soros realizat in perioada 1-21 iunie 2011 pe un esantion de 1200 de cetateni romani, cu o eroare de +/- 2,9 %:

• 85 % din populatie se declara ortodoxa, in scadere cu 2 % fata de acum 10 ani;
• 7 % erau catolici, 2 % protestanti, 2 % neoprotestanti;
• 1 % din romani se declarau atei sau fara religie, iar jumatate dintre acestia proveneau din familii religioase sau au un partener cu o orientare religioasa clara;
• Daca 45 % din catolici aveau parteneri cu o religie diferita, 98 % din ortodocsi si 90 % din musulmani aveau parteneri cu aceeasi religie ca a lor;
• 2 % din respondenti si-au schimbat religia. Dintre acestia, 29 % au facut-o din motive de casatorie, 25 % pentru apropiere fata de noua religie, 14 % din dezamagire fata de vechea religie, iar peste 11 % prin revelatie. (6)

Toate aceste cifre sunt destul de interesante si ele ofera o radiografie a prezentului din punct de vedere demografic. Las concluziile pe seama ta, a cititorului.

Doresc totusi sa observ paradoxul care functioneaza pentru cel putin 35 % dintre romani: se declara ortodocsi, dar nu cred in iad, lasand la o parte premisa ortodoxa ca frica de iad ar fi inceputul intelepciunii si una din principalele motivatii care ii aduce pe oameni in rai – cel putin asa scrie la Filocalie. Astfel, se ridica intrebarea: in ce fel de ortodoxie cred acesti 35 % dintre romani? O intrebare importanta, din punctul de vedere al pozitionarii BOR pe piata credintelor religioase.

“Cred intru unul Dumnezeu, varianta 2.0”

Politica externa a Bisericii Ortodoxe este desigur un subiect interesant, dar nu se bucura de atata atentie ca cel al certurilor din interiorul ei.

“Stim foarte bine ca si patriarhii au azi sustinere si interese politice, pentru ca nu mai exista nicio institutie nedirijata la ora actuala. Sunt interese neortodoxe de scindare a Bisericii.

Au mai fost in istoria Bisericii conflicte intre Patriarhi, dar au tinut mai presus de toate nestirbita unitatea Bisericii, calcand in cele din urma peste toate orgoliile si neintelegerile lor. Daca azi capii bisericilor se bat de la o bucatica de pamant, ce incredere sa mai aiba credinciosii in ei? Cum mai pot ei propovadui neagoniseala si smerenia? Noi fericim pe facatorii de pace si nu preafericim pe facatorii de dezbinare.” (7)

Din punct de vedere istoric, Marea Schisma de la 1054, care a separat Biserica Ortodoxa de Biserica Catolica, a fost o separatie politica, pe de-o parte, si o confirmare a indepartarii Bisericii crestine din Vest de Sfanta Traditie.

In secolul IX, Sfantul Patriarh Fotie a fost ales patriarh de Constantinopol, dar papa Nicolae I il prefera pe patriarhul Ignatie, rivalul lui Fotie. Sfantul Fotie a convocat Sinodul la Constantinopol (Istambulul de astazi), care a hotarat ca papa Nicolae I sa fie excomunicat.

Actul 2. In secolul XI, Imparatul Bizantin Constantin IX Manomahul a luat initiativa de a invita partile la un nou Sinod. Cardinalul Humbert, reprezentantul papei Leon al IX-lea, s-a aratat nerabdator fata de atitudinea Patriarhului Mihai Cerularie, reprezentantul ortodocsilor si a intocmit, fara aprobarea papei, un act de excomunicare fata de reprezentantii si credinciosii ortodocsi, lansand acuze nefondate. Ca raspuns, ortodocsii au hotarat excomunicarea reprezentantilor Bisericii Romane. In mod paradoxal, decizia politica a fost speculata pe marginea unei lipse de comunicare intre reprezentantii celor doua Biserici. Deci decizia de scinziune a bisericii a fost una politica, avand un fundal religios. Un fundal care a devenit tot mai mult o piatra de poticneala, pentru ca de atunci, catolicismul s-a diferentiat tot mai mult de ortodoxie.

Biserica Ortodoxa si-a fundamentat existenta, esenta, identitatea, prin Sfanta Traditie (aici ma refer in mod deosebit la filocalii, paterice, vieti de sfinti) si prin cele 7 sinoade ecumenice, care au clarificat, interpretat si stabilit clar pentru toti credinciosii care sunt dogmele prin care Biserica se deosebeste de alte biserici. Acestea s-au pastrat pana in zilele de astazi asa cum erau si acum 1000 de ani. De la marea schisma, Biserica Catolica a fost locul unor inovatii de dogma si procedura bisericeasca prin care s-a indepartat si mai mult de Biserica Ortodoxa. Incalcarea dogmelor Bisericii Ortodoxe de catre preotii sai reprezinta o tradare a identitatii si, in termeni de relatii publice, a brandului si credibilitatii institutiei pe care se presupune ca ar reprezenta-o inaintea credinciosilor. De aceea, atacarea oricarei Biserici Ortodoxe prin intermediul preotilor este un silogism ad hominem, caci nu preotii au cuvantul final in ceea ce este bine si ce este rau, ci Biblia, Sfanta Traditie si Sfintii Parinti, o mostenire ampla disponibila gratuit practicantilor acestei confesiuni.

La randul ei, Biserica Catolica si, prin extensie, toate celelalte confesiuni care s-au desprins din ea, s-au intemeiat pe baza unor interpretari-cheie diferite, prin care isi revendica autoritatea asupra adevarului de credinta. A trece peste aceste diferente, din partea reprezentantilor acestor confesiuni, le submineaza credibilitatea si brandul religios in cadrul propriilor confesiuni, care pot intreba just: “Si atunci, daca ortodocsii si catolicii sunt <<frati>> cu noi si ne inchinam la acelasi Dumnezeu, eu de ce mai sunt baptist/penticostal/adventist/etc.?”. Acum, extindeti acest conflict cognitiv la diferentele majore care exista intre religii complet diferite, cu zeitati si divinitati care se bat cap in cap.

Actul 3. “Prin Declaratia comuna din 7 decembrie 1965, citita simultan in catedrala Sfantul Petru din Roma si in catedrala Sfantul Gheorghe a Patriarhiei Constantinopolei, patriarhul ecumenic Atenagoras I si Papa Paul al VI-lea au ridicat reciproc anatemele din 1054.” (8) Din nou o decizie politica, de data aceasta lipsita de orice fundament religios.

“In momentul de fata, deosebirile dogmatice, cultice si canonice dintre Biserici sunt discutate in cadrul unor reuniuni mixte, care au ca scop, aparent, revenirea la unitatea primelor veacuri crestine; din pacate, la aceste reuniuni nu se tine seama de hotararile celor 7 Soboare ale Sfintilor Parinti.” (8)

Chiar si in conditiile acestea, BOR este singura patriarhie din Ortodoxie care a semnat acordul de la Balamand in Liban, 1993, prin care catolicismul este recunoscut ca “biserica-sora” a Ortodoxiei, prin parintele profesor Dumitru Radu si IPS Antonie Plamadeala, care a publicat la scurt timp apoi volumul Uniatismul, metoda de unire din trecut si cautarea actuala a deplinei comuniuni, aparuta la Sibiu. (9)

Astfel, BOR este singura Biserica ortodoxa care “si-a dat cu firma-n cap” cu aceasta ocazie. Este adevarat ca acest acord a fost semnat pe vremea cand BOR era sub obladuirea I.P.S. Teoctist, dar unilateral, fara a-i intreba pe ortodocsi despre asta.

In acest context, incursiunile esi intalnirile cumeniste ale bisericilor din ultimul secol nu poate sta decat sub semnul unei politici nelipsite de interese economice. Dar rolul principal al preotului sau al rabinului sau al pastorului nu este acela de a face politica sau a strange bani, ci de a face misiune ingrijindu-se de sufletele celor ce le respecta autoritatea. Scrie si in Biblie ca nu poti sluji la doi stapani

Continuand politica ecumenista straina de duhul si de brandul ortodoxiei, IPS Daniel a mai participat si la Intalnirea pentru “pace” din 11-13 septembrie 2011, organizata la Munchen de Orgnaizatia comunitatii romano-catolice Saint Egidio si de comunitatea religioasa locala. Comentand asupra acestui gest, mitropolitul Serafim de Pireu da comunicatul Despre manifestarile interreligioase ale ecumenismului sincretist sub pretextul pacii, in care condamna crunt: “Doar sangele muceniciei poate spala rusinea si caderea patriarhului Daniel si a Episcopilor participanti la intalnirea pentru pace de la Munchen (10). Iata asadar o situatie in care Daniel conduce BOR de capul lui (?), ignorand elementele de traditie si identitate pe care corporatia… scuzati, confesiunea pe care o conduce le valorifica cel mai mult.

Cui bono?

In timp ce Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica pierd milioane de credinciosi incercand sa-i convinga cum pisica si soarecele sunt cei mai buni prieteni, alte religii castiga milioane de credinciosi – prin convertire. Sa luam, spre exemplu marketingul religios practicat de religia mormona, a patra ca marime in SUA. Din 1980 pana in 2010, numarul de membri in lume ai acestei religii a crescut de peste doua ori, ajungand la peste 14 milioane.

Functionand precum un Multi-Level-Marketing (MLM), religia mormona are peste 50.000 de misionari in intreaga lume, a le caror cheltuieli sunt acoperite pentru doi ani, timp in care calatoreste intr-o tara unde are ca scop sa converteasca adepti cat mai multi si, in special, cat mai bogati. Intamplator (?), cel mai bogat roman, Ion Tiriac este mormon. Astfel, pe fundalul religios al “no man land”, o alta afacere isi gaseste loc vertiginos spre buzunarele credinciosilor.

Sa ne oprim putin asupra bisericii mormone. Sursa principala de finantare a religiei este zeciuiala: fiecare credincios trebuie sa plateasca a zecea parte din castigul sau Bisericii Mormone, pentru a avea dreptul de a se ruga in templu. Astfel, se strang aprox. 5 miliarde $ anual. Ei mai detin si unul din cei mai mari proprietari de terenuri si ferme din SUA: Deseret Management Corp. Averea totala a bisericii este estimata la peste 30 de miliarde $.

Tintind catre si pregatind oamenii de afaceri: antreprenori, investitori, finantisti, manageri de top, mormonii isi asigura tot mai multa influenta si surse de venit. La randul lor, agentii americane de spionaj (CIA, FBI) cauta fervent misionarii intorsi din teren pentru recrutare, intrucat se potrivesc de minune profilului psihologic al agentilor incoruptibili si usor de directionat.

Un alt fapt interesant de mentionat este acela ca esenta doctrinei mormone sta in revelatia continua, asadar dogma se poate schimba de la an la an. (11) O chichita de marketing geniala, trebuie sa recunoasteti. Ce companie nu-si doreste produsul magic care se reinventeaza fara explicatii?

In cele din urma, seria cu vampiri Twilight Saga se bazeaza in exclusivitate pe autoarei mormone Stephanie Meyers, scrise in jurul  conceptului de “casatorie cereasca”  –  o casatorie, odata efectuata, este valabila si dupa moarte – un adevarat carlig pentru amatorii de iluzii intr-o lume cu tot mai multe divorturi.

Am luat aceasta religie ca un exemplu. Religia cavalerilor Jedi, scientologia (conceputa de autorul de SF-uri L. Ron Hubbard) sau renasterea vrajitoriei in urma isteriei Harry Potter pot fi considerate exemple cel putin la fel de incitante, din punctul de vedere al brandingului religios – sau ce se intampla atunci cand cultura mediatica hraneste lipsa de sens a “necredinciosilor“. Avem aici prin urmare o explicatie pentru multe din fenomenele mediatice care incaseaza miliarde de dolari, de la fani creduli, usor de pacalit, usor de indepartat de la bisericile lor. Aceste biserici urmaresc mai degraba interese politice pe termen scurt decat sa-si faca misiunea si sa-si respecte identitatea, ca brand. “Corectitudinea politica” in sanul bisericii a devenit locul caldut de existenta al paradoxurilor de credinta, iar o minune vizibila pentru cei atenti este cum “banul vaduvei si al orfanului” incepe sa sporeasca in mod considerabil in perioadele electorale.

Sa revenim la exemplul cu Pepsi si Coca-Cola. Daca ti se pare exagerata paralela, atunci ti se va parea probabil si mai exagerat faptul ca Patrarhul ecumenic Bartolomeu de Constantinopol i-a daruit un Coran presedintelui Coca-Cola (12).

Sa presupunem ca pe noul manager de la Pepsi si pe noul manager de la Coca-Cola nu i-ar mai interesa daca angajatii lor recomanda clientilor lor sa bea bautura produsa de fiecare companie in parte, ci angajatii de la Coca-Cola ar putea fara probleme sa recomande Pepsi, iar angajatii de la Pepsi ar putea fara probleme sa recomande  Coca-Cola, chiar daca, in esenta, ele sunt produse cu formule diferite si nici una din firme nu are de profitat de pe urma vanzarilor concurentei.

Pe aceeasi piata, intra cu o strategie de guerilla marketing alti competitori, care au un brand care degaja tinerete si flexibilitate, mult mai pregnant decat acestea doua. Legile brandingului ne spun clar ce se va intampla in aceasta situatie. Cota de piata a Pepsi, respectiv Coca-Cola, va scadea, iar cota de piata a celorlalti competitori va creste. Incet, dar sigur.

Cum concluzia este uneori momentul la care ai incetat sa mai gandesti, inchei cu o intrebare pe un ton grav:

Brandingul religios la inceput de mileniu, incotro? Si mai ales, cu beneficii economice pentru cine?

Referinte

(1)    Cf. procesului verbal al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 1937 privind masoneria, Temei Nr. 785/1937.

(2)    Vieru, Vasile (2009, Ianuarie 21), Dumitru Staniloaie: “Ecumenismul este produsul masoneriei”, mari duhovnici romani despre ecumenism – video, analiza fenomenului http://saccsiv.wordpress.com/2009/01/21/dumitru-staniloae-%E2%80%9E-ecumenismul-este-produsul-masoneriei-%E2%80%9E-mari-duhovnici-romani-despre-ecumenism-%E2%80%93-video-analiza-fenomenului/

(3)    STISOC (2010) Stiinta si societate. Interese si perceptii ale publicului privind cercetarea stiintifica si rezultatele cercetarii p. 51-54

(4)  Gallup, studiu din 2007-2008 citat in http://en.wikipedia.org/wiki/Religion_in_Europe

(5)    Special Eurobarometer 225 “Social values, science and technology” – http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_225_report_en.pdf

(6)    Antena 3 (2011, Octombrie 12) Cat de credinciosi suntem? Vezi structura populatiei pe confesiuni religioase

(7)    Parvu, Justin  intervievat in Monahia Fotini (2011, iunie 3) Romania – rezistenta ortodoxa din Balcani, revista Atitudini, 17/2011, apud revista Lumea, 9(222)/2011, p. 97

(8)    Averkie, Ioan, pr.monah, apud Clopa, Ilie, pr. Monah (n.d) Mica istorie a crestinismului, p. 11

(9)    Apologeticum (2011, Octombrie 5), BOR-ul este singura patriarhie din ortodoxie care a semnat Acordul de la Balamand, prin care catolicismul este recunoscut “biserica-sora” a Ortodoxiei!, http://apologeticum.wordpress.com/2011/10/05/bor-ul-este-singura-patriarhie-din-ortodoxie-care-a-semnat-acordul-de-la-balamand-prin-care-catolicismul-este-recunoscut-biserica-sora-a-ortodoxiei/

(10)  Vieru, Vasile (2011, Septembrie 29) Articolul zilei (29.09.2011) – Mitropolitul Serafim de Pireu: DOAR SANGELE MUCENICIEI POATE SPALA RUSINEA SI CADEREA PATRIARHULUI DANIEL si a Episcopilor participanti la intalnirea pentru pace de la Munchen, http://saccsiv.wordpress.com/2011/09/29/articolul-zilei-29-09-2011-%E2%80%93-mitropolitul-serafim-de-pireu-doar-sangele-muceniciei-poate-spala-rusinea-si-caderea-patriarhului-daniel-si-a-episcopilor-participanti-la-intalnirea-pentru-pace/

(11)  11 lucruri pe care nu le stiai despre mormoni (2011) Lumea, nr. 8 (221), pp. 67-69.

(12)                   Razboi intru Cuvant (2010, Februarie 3) Unde am ajuns: Un patriarh “ortodox” daruieste un Coran presedintelui Coca-Cola, http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/02/03/unde-am-ajuns-un-patriarh-%E2%80%9Eortodox%E2%80%9D-daruieste-un-coran-presedintelui-coca-cola/