Gabriel MURSA, presedintele Institutului Friedrich von Hayek Romania

Atunci cand lumea trece printr-o criza mai mult sau mai putin reala, sperantele de izbavire vin dinspre figuri providentiale. Scenariul se repeta de mii de ani, chiar daca rolul salvatorului este jucat, de fiecare data, de alti actori sau clovni. Cand vine vorba de crizele economice, refugiul-reflex al celor ce cauta remedii-minune conduce, aproape invariabil, spre solutia miraculoasa ce  poarta numele lordului Keynes.

De doua secole, omenirea dispune de un instrumentar stiintific in stare sa ofere explicatii rezonabile fenomenelor complexe ale procesului de creare a avutiei. Insa, acesta nu pare capabil sa se impuna in fata nemuritoarei mistici economice. Trebuie sa recunoastem: ultimele doua veacuri nu au reprezentat un triumf deplin al stiintei economice, ci o lupta surda si istovitoare a acesteia cu adversarul ei mult mai experimentat si mai viclean, mistica economica.

Mistica isi datoreaza existenta gandirii facile, interpretarii-sablon, lejeritatii si ascendentului revelatiei in fata argumentatiei rationale. Ea supravietuieste pentru ca satisface gusturi indoielnice, lipsa de rigoare intelectuala si autosuficienta spiritului mediocru. Mistica se impune nu pentru ca ar avea fundamente solide, ci pentru ca satisface dorinta celor multi de a avea dreptate. Prin urmare, nu ar trebui sa ne mire ca, ori de cate ori apar nori de furtuna deasupra sistemului economic, lumea se prosterneaza in fata zeului de la Cambridge, al carui singur “merit” este acela de a fi dat o aura “stiintifica” unei mistici nascuta cu mult inainte de 1883.

 Aparitia iminenta in limba romana a cartii lui Murray Rothbard, intitulata Keynes, Omul, poate reprezenta primul pas spre demistificarea keynesismului in tara noastra, o tara in care cei mai “liberali” intelectuali formati in era comunista isi atingeau apogeul raspandind invataturile destul de confuze ale autorului Teoriei generale. Cartea lui Rothbard este cu atat mai binevenita cu cat evenimentele ultimelor ani, generate de esecurile previzibile ale interventiei statale, au resuscitat un les ce parea intrat in descompunere de multa vreme. Desi are dimensiunea unui eseu, lucrarea amintita, ce va aparea curand la Editura Liberalis, arunca in aer legenda creata in jurul unui intelectual carismatic, care i-a sedus intentionat pe cei mai multi reprezentanti ai “stiintei intunecate” din ultima jumatate de veac.

Astfel, vesnicul salvator (ce poarta numele de botez John Maynard) este zugravit intr-un tablou care ar putea fi socant pentru aceia dintre noi invatati cu incantatiile predicilor keynesiene. Cu binecunoscuta-i lipsa de complexe, Murray Rothbard inlatura aura mistica a “Noului Mesia”, dupa cum il numeste Ludwig von Mises, si ne prezinta adevarul, asa cum multi dintre noi n-ar vrea sa-l auda. In locul unui sfant, avem in fata un tip arogant peste masura, lipsit de scrupule si, nu in ultimul rand, superficial, un tip care isi facea un titlu de glorie din faptul de fi dispretuit regulile si normele fundamentale ale lumii in care traia.

Insa, poate ca cel mai socant aspect al portretului pictat de Rothbard tine de profunda ignoranta a lui Keynes in materie de economie. Putina lume stie ca, desi a urmat studiile uneia dintre cele mai performante universitati din lume, unde predau cei mai celebri profesori de economie de la acea vreme, Alfred Marshall, Arthur Cecil Pigou, John Maynard nu a frecventat un curs de teorie economica decat dupa terminarea facultatii si atunci sporadic. Evident, acest lucru nu-l impiedica sa afirme cu emfaza ca se pricepe destul de bine la aceasta materie. Asadar, omul providential, salvatorul, cel care pretindea ca propriile teorii vor amana decesul previzibil al capitalismului, a devenit un soi de etalon-aur pentru nenumaratii discipoli care se roaga la Teoria generala ca la Sfintele Moaste. Lipsita de prejudecati funeste, cartea lui Rothbard distruge un mit contruit pe o mistica: mitul lui Keynes edificat pe mistica keynesismului. “Zeul care a dat gres” devine un simplu muritor. Paradoxal, zeul de la Cambridge avea dreptate: “pe termen lung, suntem cu totii morti”. Teoriile lui sunt cel mai bun exemplu ca lucrurile chiar asa stau!