Ionel BOSTAN

Auditat de catre Curtea de Conturi a UE, Oficiul European de Lupta Anti-frauda (OLAF) nu pare tocmai performant. Citeva dintre hibe: nu este suficient de focalizat pe functia de investigatie, cresterea personalului cu o treime nu a dus si la o crestere a numarului de dosare, anchete tergiversate, probleme in planul raportarii, colaborare deficitara cu organismele din Statele Membre. 

Aflat in subordinea Executivului UE, OLAF (Oficiul European de Lupta Anti-frauda) a fost instituit, in urma cu 14 ani, cu scopul de a spori eficacitatea combaterii activitatilor care afecteaza interesele financiare ale Uniunii. De asemenea, raspunde de o serie de activitati care includ desfasurarea de investigatii administrative pentru combaterea fraudei, acordarea de asistenta Statelor Membre (SM) in prevenirea fraudei si colectarea/ analiza informatiilor. Datele la zi ne arata ca se cheltuieste anual cu cei aproximativ 500 de angajati ai sai, sedii si utilitati etc. cca 50 de milioane de euro. Fie si doar din acest motiv, ca sa nu mai punem faptul ca si eficienta controalelor trebuie sa fie vazuta de cineva, activitatea Oficiului face obiect de verificare minutioasa la anumite perioade. De aceea, legislatia unionala prevede ca auditul Curtii de Conturi Europene (CCE) sa includa si OLAF-ul, la acele intervale de timp care sa permita solutionarea oportuna a disfunctionalitatilor si eventualelor iregularitati. De exemplu, in 2005, CCE a identificat intr-un raport special privind mecanismele de gestionare din cadrul OLAF o serie intreaga de deficiente la nivelul derularii investigatiilor si a formulat nu mai putin de 17 recomandari pentru “indreptare”. Acestea vizau refocalizarea activitatilor pe functia de investigatie, imbunatatirea eficientei si demonstrarea eficacitatii. Actiunea de “control a controlului”, adica ceea ce face ECA atunci cind ia la puricat OLAF-ul, include, de regula, analiza documentatiei si a statisticilor cu privire la planificare, proceduri, personal si aspecte financiare, dar si interviuri cu directori si investigatori. Apoi, pentru obiectivitatea concluziilor, se evalueaza un anumit numar de dosare instrumentate. In Raportul special nr. 2/2011 al ECA, ce a vizat activitatea OLAF, se arata ca auditul efectuat a presupus si un esantion aleatoriu de 30 de investigatii dintre cele 332 de investigatii aflate in curs la 1 iulie 2008. O prima constatare regasita aici este ca rata de crestere a personalului in cadrul directiilor de investigatii (32 %) nu a tinut pasul cu cresterea din celelalte structuri ale Oficiului (43 %). Pe de alta parte, desi, fata de anul 2004, exista cu 32 % mai multi investigatori, numarul cazurilor investigate nu a crescut. Pentru 2009 s-a constatat ca activitatea legata de investigatii ocupa, per ansamblu, doar 37 % din timpul de lucru al personalului. Gestionarea defectuoasa a cazurilor aflate in derulare este reflectata de perioadele lungi de inactivitate: durata medie de prelucrare a cazurilor continua sa fie mai mare de doi ani. In plus, OLAF primeste cu 50 % mai multe informatii initiale legate de posibile fraude sau nereguli in comparatie cu 2004, iar durata medie a evaluarilor initiale ale acestor informatii s-a dublat, crescind de la 3,5 luni la 7 luni. Durata investigatiilor este un aspect important nu numai din cauza faptului ca exista un risc de prescriptie, ci si din perspectiva eficientei OLAF si a persoanelor vizate de aceste investigatii. Este relevant ca planul anual de gestionare al OLAF pentru 2010 stabilea ca nivel-tinta minim inchiderea a 75 % din cazuri in termen de 24 de luni, din care 10 % in mai putin de noua luni. Numai ca Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 prevede ca in cazul in care o investigatie este in curs de peste noua luni, directorul informeaza Comitetul de supraveghere asupra motivelor pentru care nu a fost inca posibila incheierea investigatiei. Or, in acest context, avem de-a face cu o sporire ridicata a birocratiei. S-a mai retinut ca sistemul normativ aplicabil face sa nu existe niciun control independent al actiunilor de investigare aflate in derulare si niciun cod care sa garanteze ca aceste actiuni urmeaza un curs previzibil. Apoi, cu toate ca investigatiile Oficiului conduc la identificarea unor sume semnificative care fac obiectul unor recuperari si al unor masuri judiciare si disciplinare, precum si la inchiderea cazurilor in care acuzatiile initiale s-au dovedit a fi nefondate, exista unele probleme in planul raportarii. Respectiv, nu se raporteaza informatiile in cadrul unui singur document care ar permite realizarea unor comparatii fiabile privind performanta sa in timp si de la un sector la altul. Lasind la o parte ca din punctul de vedere al alocarii resurselor, OLAF – in mod clar, potrivit CCE – nu a procedat la o refocalizare pe functia sa de investigatie, unele dificultati semnalate vin si din alta zona. Oficiul a semnat acorduri de cooperare administrativa cu autoritati din zece SM, in prezent avind loc negocieri si cu alte SM. Cu toate acestea, mai multe SM inca nu au comunicat care autoritate nationala de investigare este responsabila de cooperarea cu OLAF in domeniul cheltuielilor directe sau nu au instituit autoritatile judiciare necesare, cu competente in acest domeniu. Prin urmare – se arata in raportul mentionat – OLAF continua sa se confrunte cu lipsa de sprijin atunci cind efectueaza controale si inspectii la fata locului in anumite state membre, mai ales acolo unde inspectorii nationali nu dispun de competentele de control la care se face referire in Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96.