Ionut BALAN – bloguluibalan.ro

Legea darii in plata induce un risc major? Ne-au intoxicat, manipulat, indus in eroare cei care au vorbit de asa ceva, se sugereaza in ceea ce se numeste social media. Parerea mea este insa ca riscul major pentru sistemul bancar se pastreaza atat timp cat cea care-l produce e retroactivitatea legii. Trebuie sa fim constienti ca la mijloc sunt niste contracte in derulare, ce nu vor genera consecinte neaparat acum, ci peste 5 – 10 – 15 ani. Ceea ce face – reiterez – ca riscul major sa se pastreze.

Iar interventia Curtii Constitutionale a facut ca arbitru intre debitor si creditor sa devina judecatorul si legea darii in plata sa nu mai functioneze automat. Fapt care nu inlatura insa riscul pentru sistemul bancar, deoarece, alaturi de orizontul de timp intervine factorul subiectiv al deciziei judecatoresti. Decizia e subiectiva fiindca nu exista baza legala pentru a pune in  balanta retroactivitatea legii cu elementul social, ci se poate discuta, mai degraba, de hazard moral.

O solutie sanatoasa si corecta ar fi abrogarea acestei legi, pentru ca nu genereaza decat cheltuieli de judecata, atat pentru debitor, cat si pentru creditor… si din punct de vedere social e inaccesibila, persoanele care nu mai au bani ca sa-si achite ratele la creditul ipotecar nu isi vor permite derularea unui proces. Mai ales ca dupa precizarile Curtii Constitutionale au sanse mici ca verdictul sa le fie favorabil. Timp in care Constitutia arata ca Romania e un stat social.

O spun din nou, darea in plata induce un risc major pentru sistemul bancar deoarece contine elementul de retroactivitate. Ceea ce mentine conflictul dintre debitor si creditor. Insa nu vorbim de orice fel de imprumutat, ci doar de acela cu o situatie financiara buna, nu de cazurile sociale.

Si totusi, spre deosebire de legea darii in plata, Curtea Constitutionala a avut o exprimare mult mai directa si pertinenta in privinta conversiei creditelor in franci elvetieni la curs istoric.

Respingerea ca neconstitutionale a prevederilor legate de respectivele imprumuturi, intr-un mod clar, constituie un exemplu si pentru alte institutii, in vederea luarii unor decizii la fel de fara echivoc, desigur, in domeniul lor de expertiza.

Asta pentru ca exprimarea unor luari de pozitie lipsite de ambiguitate din partea institutiilor statului sunt de natura sa restabileasca mult mai bine increderea decat manifestatiile de strada.

Iar printr-o pozitie directa, transanta, e eliminata atitudinea discretionara si interesul public coincide cu cel al cetatenilor.

E evident ca orice atac asupra Curtii Constitutionale nu reprezinta decat o incercare de a destabiliza un sistem. Dar odata cu aceasta precizare merita sa ne punem intrebarea daca legea adoptata de Parlament – cu o majoritate covarsitoare – nu reprezinta cumva un exemplu vadit de malpraxis.