Gabriel MURSA

3. Euro si libertatea de alegere

O buna parte a umanitatii se bucura, astazi, de avantajele sistemului politic pluralist si de cele ale economiei de piata. Din punct de vedere politic, indivizii pot alege sa fie socialisti (trebuie sa acceptam ca societatea libera cunoaste acest paradox), ecologisti, conservatori, liberali, crestin-democrati, monarhisti sau republicani. Din punct de vedere economic, ei pot decide daca merg in automobile decapotabile sau cu autobuzul, isi pot alege brand-ul hainelor imbracate, pot opta pentru vacante la mare sau la munte, pentru carne de porc sau pentru cea de vita. Omul civilizat poate alege in functie de pret, calitate, marca, dupa cum are posibilitatea de a calatori, practic, fara restrictii. Chiar daca sistemele politice si economice nu functioneaza nicaieri in lume asa cum ar trebui, nimeni din lumea civilizata nu se poate plange ca, in principiu, este lipsit de libertate. Cu toate acestea, inclusiv in cea mai avansata tara din lume, individul nu detine dreptul de a-si alege moneda. Nici macar multi dintre economistii liberali nu par sa fie incomodati de faptul ca, in prezent, banii reprezinta feuda statului modern. Astazi, fie ca traiesc in Corea de Nord, fie in SUA sau Uniunea Europeana, indivizii sunt fortati sa utilizeze banii impusi de propriile guverne. Incheie contracte, isi primesc salariile sau isi platesc impozitele in moneda stabilita de autoritatile statului. In caz contrar, pot fi obligati legal s-o faca. Nu au incotro deoarece statul si-a arogat monopolul productiei de bani, iar acest mijloc de schimb nu are un substituent apropiat. Asadar, utilizatorul de moneda se afla la cheremul monopolistului, cu diferenta ca, spre deosebire de structurile monopoliste aparute spontan prin intermediul pietei, activitatile legate de imprimarea si administrarea cantitatii de moneda au trecut sub umbrela exclusiva a statului printr-o actiune arbitrara a acestuia. Or, privilegiul statului in privinta chestiunilor monetare prezinta toate dezavantajele oricarui monopol: restrangerea severa a libertatii de alegere, calitatea proasta a bunului oferit (in cazul nostru, moneda), restrangerea competitiei, pretul ridicat al detinerii banilor (inflatia, pierderi continue si fortate ale puterii de cumparare ale detinatorilor de lichiditate, devalorizarile, crizele economice generate de politica “banilor ieftini” etc).

Aceste dezavantaje ale monopolului asupra productiei de bani pot fi contracarate oarecum prin existenta unor monede concurente, chiar daca acestea, la randul lor, reprezinta efectul unui alt monopol asupra productiei de bani. Cu alte cuvinte, dezavantajele suportate de un spaniol ca urmare a faptului ca Banco de España avea privilegiul furnizarii pesetei erau partial compensate prin faptul ca cetateanul iberic isi putea pastra puterea de cumparare si avantajele utilizarii banilor substituind moneda tarii sale cu marca germana sau francul francez. Astfel, el putea evita macar in parte inconvenientele generate de monopolul Bancii Spaniei, recurgand la monede concurente. Exista o minima concurenta care ii determina pe toti producatorii nationali de moneda sa se concurenze si sa incerce sa ofere bani sanatosi cetatenilor europeni. Hiperinflatia de la inceputul anilor `90 din Romania facea ca foarte multi romani sa fuga de moneda nationala, care se devaloriza rapid si neasteptat. Daca economia autohtona era un perimetru ermetic, conationalii nostri nu ar fi avut decat doua posibilitati: sa se intoarca la troc (ceea ce ar fi impus costuri imense procesului de schimb) sau sa suporte toate consecintele ce decurg din hiperinflatie. Intr-o anumita masura, inconvenientele monopolului monetar al BNR erau eliminate partial de faptul ca, in Romania, circulau alte monede (marci, dolari, lire sterline), care la randul lor constituiau monopoluri ale statelor din care proveneau. Calitatea proasta a leului, datorata monopolului BNR si ineficientei sale politici de acum doua decenii, era suplinita, in parte, de monedele mai sanatoase ce puteau fi obtinute prin schimbul valutar. Multe tranzactii imobiliare se faceau doar pentru ca pe piata interna existau concurenti ai leului, adica, marca, dolarul, guldenul olandez. Intrarea in Romania a unor astfel de monede obliga autoritatile monetare nationale (din pacate, in mica masura) sa fie mai riguroase in privinta emisiunii monetare. Asadar, romanul care utiliza lichiditate putea compensa cat de cat efectele nocive ale monopolului asupra leului prin posibilitatea de a alege monede concurente, mai stabile. In consecinta, multe tranzactii din Romania se faceau in marci germane, o moneda straina, concurenta, ea insasi rezultat al unui monopol in tara de origine.

Avantajele concurentei dintre asemenea monede sunt evidente. O politica monetara indigena iresponsabila facea ca moneda nationala sa-si piarda increderea in ochii cetatenilor (fiducia = incredere). Ea devenea un activ de care utilizatorii interni fugeau, refugiindu-se in monede de mai buna calitate, mai precis, care aveau in spate o politica monetara mai riguroasai. Asadar, concurenta din parte monedelor straine, obliga autoritatile monetare sa fie atente la politica urmata, in ciuda faptului ca ele raman monopoliste in ceea ce priveste productia de bani indigena. In mod normal, intr-un spatiu precum cel al Uniunii Europene, bancile centrale trebuie sa-si adapteze conduita la politica monetara cea mai riguroasa, adica, cea care ofera moneda in care cetatenii europeni au cea mai mare incredere; in caz contrar, vor fi obligate sa suporte consecinte negative. Astfel, in ciuda faptului ca statul grec, cel spaniol sau cel portughez detineau monopolul asupra tiparirii monedelor proprii, comportamentul lor trebuia adaptat, intr-o anumita masura, la cea mai exigenta politica monetara din Europa. De regula, aceasta era a Bancii Centrale a Germaniei. In acest fel, spaniolul nu era obligat sa suporte toate inconvenientele ce decurgeau din monopolul statului sau asupra pesetei. Or, acest minim avantaj a fost pulverizat prin introducerea monedei unice. In conditiile unei politici monetare nechibzuite, marja de alegere a utilizatorilor europeni de lichiditate s-a redus semnificativ prin inlocuirea tuturor monedelor nationale cu euro. Astazi, politicile monetare nu se mai concureaza deoarece monopolurile nationale s-au “topit” in politica monetara comuna, proiectata si pusa in practica de hipermonopolul numit BCE.

Adeptii monedei unice europene aduc argumentul conform caruia efectul de disciplinare produs de concurenta monedelor straine (de fapt, de politicile monetare ale diferitelor tari) si disparitia libertatii de alegere a monedei poate fi compensate pe deplin prin adoptarea unei politici riguroase, impuse, de aceasta data, tuturor tarilor. Nu intamplator, primul presedinte al BCE a provenit din Olanda (una dintre tarile cu politica monetara riguroasa, atat cat poate fi aceasta in conditiile sistemului monetar actual), dupa cum nu-i un simplu accident faptul ca sediul acestei institutii a fost stabilit in Germania (tara cu o politica monetara relativ prudenta dupa cel de-la Doilea Razboi Mondial). Daca analizam evenimentele ultimor ani ne dam seama ca renuntarea la libertatea de alegere a monedei a nu produs efectele de compensare asteptate. Din nefericire, efortul de a impune rigoare monetara nordica in flancul sudic al Europei s-a transformat in raspandirea iresponsabilitatii, inclusiv in zona traditional prudenta in privinta chestiunilor monetare. Tot tarile adepte ale inflationismului au creat problemele monetare care, in conditiile monedei europene unice, tind sa distruga optica precauta din Nord. Diferenta capitala este ca acum grecul nu mai are o ancora monetara relativ sigura (spre exemplu, marca germana), nu mai poate renunta la moneda utilizata zilnic (drahma) pentru a se refugia in moneda neamtului, deoarece aceasta nu mai exista. Nu are de ales. Singura lui perspectiva este sa se scufunde, tragandu-l dupa el si pe neamt. Crearea monedei unice nu pare sa-i fi ajutat in mod clar pe greci, italieni sau spanioli, dar sigur i-a nemultumit pe nemti sau olandezi.

Un alt argument ar putea fi acela ca o competitie intre un Mercedes si nenumarate alte automobile gen Seat, sau o cursa intre Dacia si Trabant nu genereaza niciun beneficiu evident. Cum ar spune profesorul Huerta de Soto, altfel un intelectual pe care il respect enorm, “ce competitie este aceea in care se confrunta pesetuta, francutul si liruta?”. Dar daca Mercedesul nu are competitori, nu cumva se va transforma, mai devreme sau mai tarziu, intr-un Trabant? Ce stimulent ar mai putea avea celebra companie germana sa amelioreze calitatea propriului automobil daca nimeni nu-i ameninta pozitia pe piata? Concurenta este buna in orice conditii, chiar daca se rezuma doar la rolul potentiala sperietoare. Instituirea monopolului monetar in zona euro distruge unul dintre cele mai importante avantaje ale competitiei, daca nu cumva, cel mai important, mai precis acela de stimulare a inovatiei. Ne putem imagina ca omenirea si-a epuizat deja posibilitatile de inovare in materie monetara? Evident, nu. De-a lungul timpului, oamenii au folosit pe post de bani scoicile, pieile de animale, tutunul, aurul. Este adevarat ca acum folosesc bucati de hartie “innobilate” cu fiducia, de fapt, incredere impusa prin decrete guvernamentale, sub amenintarea pedepsei penale. Insa, in conditiile restabilirii libertatii de alegere si a unei piete monetare deschise oricarei posibilitati, cel mai bun ban cu putinta se va impune de la sine. Dar acest lucru nu se poate intampla atunci cand guvernele interzic din start monedele potentiale ce le-ar concura propria moneda, devenita nationala. Capacitatea inovativa a antreprenorilor monetari privati dispare complet atunci cand o autoritate supranationala gen BCE inlatura complet banii locali, instaurand hipermonopolul monedei unice europene. Daca o companie se vede fortata sa inventeze un telefon mobil pentru a-si crea un avantaj competitiv fata de firma de telefonie fixa rivala, de ce n-ar fi posibil ca un furnizor de bani sa inventeze o moneda mai buna pentru a ameninta pozitia propriului concurent? Din pacate, avantajele concurentei, ce produc miracole in atatea domenii, nu pot fi prezente in sfera productiei de bani deoarece monopolul statului, instaurat abuziv, elimina, practic, campul manifestarii lor. Prin instaurarea unei monede europene unice, ele lipsesc cu desavarsire pe “batranul continent”. De aceea, concurenta proasta este oricand preferabila unui monopol “bun”.

Va urma in numarul viitor al revistei

1. Pentru detalii suplimentare, a se consulta Hülsman, Guido – Etica productiei de bani, Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, 2012.

,,Aceasta lucrare/articol a beneficiat de suport financiar prin proiectul ,,Studii Post-Doctorale in Economie: program de formare continua a cercetatorilor de elita – SPODE”, contract de finantare nr. POSDRU/89/1.5/S/61755, proiect finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013″.