Monthly Archives: June 2014

CEC Bank lanseaza Microcreditele pentru agricultura

Pentru a sustine fermele de familie si a facilita accesul la finantare al fermierilor, CEC Bank lanseaza Microcreditele pentru agricultura, in baza conventiei incheiate cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) pentru derularea sumelor puse la dispozitie din Fondul pentru microcreditare in agricultura, constituit la dispozitia MADR conform OUG 43/2013.

Banca beneficiaza de un fond in valoare de aproximativ 16,6 milioane lei, cu posibilitatea suplimentarii dupa utilizarea integrala a acestei sume.Din fondul pus la dispozitie de MADR, clientii eligibili pot contracta de la CEC Bank urmatoarele tipuri de finantari:

  • credite pentru investitii in domeniul agricol, in valoare de maximum 15.000 euro, in echivalent lei, pe o perioada de creditare de maximum 120 de luni;
  • credite pentru asigurarea contributiei proprii aferente proiectelor de investitii selectate prin PNDR, in valoare de pana la 75.000 euro, in echivalent lei, pe o perioada de maximum 120 de luni;
  • credite pentru sustinerea realizarii productiei agricole, in valoare maxima de 25.000 euro, in echivalent lei, pe o perioada de creditare de maximum 24 de luni.

Avantajul principal al finantarilor acordate prin Conventia de lucru incheiata intre CEC Bank si MADR il constituie costurile competitive, ce permit clientilor eligibili un acces facil la finantare. In prezent, dobanda este de numai 6,1%, iar comisionul de acordare a creditelor este 0. Costurile includ comisionul de analiza de 0,4%, comisionul de gestiune de 0,04%, aplicabil lunar la soldul curent al creditului si comisionul de evaluare a garantiilor.

Facilitatile beneficiaza de garantie emisa de Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) de maximum 80% din valoarea creditului, plus alte garantii din mixul acceptat de CEC Bank. Nu se solicita contributie proprie si exista posibilitatea obtinerii unei perioade de gratie.

“Prin lansarea acestor microcredite, CEC Bank isi consolideaza pozitia de partener strategic in sustinerea sectorului agricol. Venim astfel in sprijinul clientilor eligibili cu produse de finantare in conditii de cost extrem de avantajoase,  in scopul crearii de noi oportunitati de dezvoltare intensiva si extensiva a agriculturii“, a declarat domnul Radu Gratian Ghetea, Presedintele CEC Bank.

Mai multe detalii despre microcreditele acordate in baza OUG nr. 43/2013, cat si despre alte produse si servicii din oferta CEC Bank, pot fi obtinute in orice unitate teritoriala, apeland gratuit numarul de telefon 0.800.800.848 sau accesand site-ul www.cec.ro.

Revista presei economice 18 iunie 2014

Se elimina impozitul pe venitul agricol in proportie cu gradul de afectare din pricina calamitatilor
Capitalul

Guvernul a luat decizia de a elimina impozitul pe venitul agricol porportional cu gradul de calamitate constatat pentru cei care au desfasurat activitati agricole in 2013 si au suferit pierderi de venit.

Horea Vuscan: Vrem sa facem Bitcoin mai accesibil decat cardul bancar

Platforma BTCXchange se va lansa incepand de saptamana viitoare pe piata de dolari si euro, deschizand posibilitatea tranzactiilor cu aceste valute pentru Bitcoin pe piata din Romania, a declarat luni, 16 iunie 2014, intr-o conferinta de presa, fondatorul BTCXchange, Horea Vuscan.

Suma tranzactionata de la deschiderea BTCXchange este de aproape 1,1 milioane de dolari americani, iar ca planuri de viitor Vuscan, a anuntat ca s-a inceput deja construirea unui automat de BTC si isi doreste ca in 2015 sa implementeze un astfel de automat in fiecare mare oras din Romania.

Obiectivul BTCXchange este sa faca Bitcoin mai accesibil decat cardul bancar. In timp ce comisioanele prin carduri bancare sunt intre 2% si 3%, BTCXchange nu percepe comisioane, deoarece platile se fac direct intre client si furnizor, fara interpunerea unor terti (cum ar fi bancile).

Acest lucru vine considerabil in sprijinul comertului on-line.

” Primele 20 de contracte semnate au 0% comision de schimb, in primii 2 ani de la semnare, iar apoi va fi o taxa de tragere de 0,01%”, declara fondatorul BTCXchange. Acest lucru devine astfel o oportunitate  imensa pentru companiile de e-commerce.

Mai mult, Horea Vuscan asigura ca totul este la vedere, platile prin BTC fiind ireversibile, cu un grad de siguranta mai ridicat decat in cazul platilor online uzuale.

Garanti Bank a semnat un acord de finantare cu FF Group Romania pentru renovarea unei cladiri istorice din centrul Bucurestiului

Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice si inovatoare banci de pe piata locala a semnat un acord de finantare cu FF Group Romania (fosta Elmec Romania) pentru investitia in reconditionarea unei cladiri istorice aflata intr-una dintre cele mai importante zone din centrul Bucurestiului, strada Ion Campineanu. Proiectul imobiliar va consta in transformarea cladirii intr-un centru modern de retail si birouri, cu o suprafata de 5.000 mp.
In mai 2013, FF Group Romania a demarat lucrarile de reconstructie a cladirii istorice situata pe strada Ion Campineanu colt cu Nicolae Balcescu, aproape de Piata Universitatii. Cladirea va gazdui spatii comerciale si de birouri pe cele sase etaje, pastrand detaliile arhitecturale ale fatadei.
Investitia FF Group pentru reconstructia cladirii este de aproape 5 milioane euro, imprumutul contractat de la Garanti Bank fiind in valoare de 4 milioane euro.

Revista presei economice 17 iunie 2014

BIRD imprumuta Romaniei un miliard de euro pentru politici de dezvoltare si reforma in sanatate
Capital

BIRD imprumuta Romaniei 1 miliard de euro avand ca destinatie politicile de dezvoltare si reformele in santate. Acest total este impartit in doua: 750 de milioane de euro reprezentand primul imprumut pentru politicile de dezvoltare, iar restul de 250 de milioane de euro sunt destinati reformelor din domeniul sanatatii.

Revista presei economice 16 iunie 2014

Carpatica Asigurari a inregistrat pierderi de patru ori mai mari fata de anul 2012
Wall Street

Conform Mediafax, in 2012, societatea a consemnat pierderi de 6,99 milioane de lei, de la 4,55 milioane de lei in anul precedent.

Garanti Bank va primi de la IFC un imprumut in valoare de 35 milioane euro pentru finantarea IMM-urilor, dintre care 20 milioane euro pentru femeile antreprenor

Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice si inovatoare banci de pe piata locala, va primi un nou imprumut in valoare de 35 milioane euro de la IFC, membra a Grupului Bancii Mondiale, pentru finantarea companiilor mici si mijlocii din Romania. Din valoarea totala a imprumutului, 20 milioane euro vor fi destinate creditarii companiilor detinute sau conduse de femei.

Garanti Bank are ca strategie pe termen lung sprijinirea economiei locale si a companiilor in cadrul carora exista femei care sunt actionari sau care se regasesc in structura de top management. In prezent, statisticile[1] arata ca in Romania exista aproape 415.000 de femei antreprenor, reprezentand peste 36% dintre actionarii si asociatii din firmele de pe piata locala.

Acesta este al doilea imprumut acordat Garanti Bank Romania de catre IFC cu scopul de a finanta intreprinderile mici si mijlocii locale. In februarie 2012, cele doua institutii financiare au semnat primul acord de imprumut, prin intermediul caruia Garanti Bank a acordat finantari in valoare de 22,5 milioane euro IMM-urilor locale, in mare parte celor detinute sau conduse de femei. Astfel, in mai putin de un an, peste 160 de IMM-uri care isi desfasoara afacerile in Romania au primit fonduri pentru investitii si capital de lucru. Principalele segmente de activitate in care aceste IMM-uri activeaza sunt comertul, industria textilelor, constructii, urmate de turism si servicii.

“Consideram IMM-urile ca fiind motorul economiei romanesti, companiile din acest segment important avand nevoie sa fie incurajate, pentru a-si putea atinge potentialul si a avea succes. Garanti Bank a sustinut in mod constant antreprenorii locali, iar in ultimii patru ani a acordat o atentie sporita companiilor detinute sau conduse de femei. Ne dorim sa sprijinim astfel IMM-urile sa devina mai competitive, sa se dezvolte si sa depaseasca obstacolele cu care se confrunta in contextul economic actual plin de provocari. Prin acest nou acord de imprumut cu IFC reiteram angajamentul pe care ni l-am luat de a crede in intreprinderile mici si mijlocii si de a le facilita accesul la finantare, astfel contribuind si la cresterea economica locala”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Grup Garanti Romania.

“Sustinem o participare mai puternica a femeilor in sectorul privat romanesc, ceea ce le da un plus de putere acestora si valorifica resurse potentiale inca neexploatate pentru dezvoltare ulterioara”, a declarat K. Aftab Ahmed, Director IFC pentru Institutii Financiare si Capital Privat. “Parteneriatul nostru cu Garanti Bank in Romania garanteaza ca si companiile mai mici si femeile antreprenor vor continua sa aiba acces la fondurile de care au nevoie pentru a se dezvolta”.

Garanti Bank are in portofoliu 25.000 clienti IMM-uri. In primul trimestru din 2014, segmentul IMM a inregistrat cea mai mare crestere anuala atat in ceea ce priveste creditele (21,8%), cat si depozitele (96,7%). Printre proiectele cheie ale bancii in acest segment (investitii si capital de lucru) se numara cele in productie si export (producatori de piese de schimb), domeniul medical (clinici si farmacii), agricultura (ferme de lapte sau carne) si constructii (cladiri de birouri & rezidentiale).

 

 

Revista presei economice 13 iunie 2014

Reducerea CAS va diminua veniturile cu 5 miliarde de lei in 2015
Ziarul Financiar

 

Conform declaratiei premierului Victor Ponta, de la 1 octombrie anul curent, contributiile de asigurari sociale vor fi reduse cu 5% pentru angajatori, avand un impact bugetar de 850 de milioane de lei.