Mirela IOVU -Vicepresedinte CEC Bank SA

Una dintre cele mai importante reforme procedurale a fost determinata de abuzuri intalnite in practica si este legata de confirmarea planului de reorganizare pe baza majoritatii categoriilor de creante (creditori cu drepturi de preferinta, salariati, creante bugetare, furnizori indispensabili, creante chirografare), fara nici o referinta la ponderea creditorilor ce votau planul in total masa credala. Conform noii reglementari, confirmarea planului va fi conditionata in plus, pe langa votarea lui pe baza majoritatii categoriilor de creante, de acceptarea si de catre o pondere minima de 30% din valoarea totala a creantelor. Se urmareste astfel sa se echilibreze reprezentativitatea exprimarii votului fara insa a se aluneca in extrema opozitiei discretionare a unui singur creditor. O asemenea solutie echilibrata este de natura sa asigure o redresare reala, de care sa beneficieze doar debitorii viabili, prevenindu-se totodata tergiversarea procedurii cu false reorganizari, care ar conduce la majorarea pierderilor pentru cei mai multi dintre creditori.

In sprijinul redresarii societatilor, furnizorii de utilitati nu pot intrerupe furnizarea acestora in timpul perioadei de observatie sau de reorganizare, atat in baza legii vechi, cat si a Noii Legi a Insolventei. Aceasta categorie de furnizori era mult mai afectata decat ceilalti, care puteau intrerupe continuarea livrarii bunurilor sau serviciilor in cazul neplatii. Pentru echilibru, in Noua Lege a Insolventei se are in vedere si limitarea abuzurilor in detrimentul furnizorilor de utilitati, prin posibilitatea intreruperii serviciului in cazul in care obligatiile generate de catre societate dupa deschiderea procedurii de insolventa raman neplatite pe o perioada mai mare de 90 de zile (in perioada de 90 zile nu este permisa intreruperea utilitatilor).

Pentru protectia interesului creditorilor cu creante anterioare deschiderii procedurii, in cazul in care planul de reorganizare esueaza si societatea ajunge in faliment, noua reglementare instituie revenirea la situatia din tabelul definitiv de creante, anterioara confirmarii planului de reorganizare, ce prevedea o reducere a creantelor in scopul sprijinirii reorganizarii.

Noua Lege a Insolventei contine masuri menite sa sporeasca celeritatea derularii procedurii, in sprijinul asigurarii unei redresari in timp util, dar si al unei recuperari rapide a creantelor; mentionez mai jos cateva dintre ele:

Noua Lege a Insolventei prevede o limitare a duratei perioadei de observatie la maximum 12 luni, pentru a limita abuzurile debitorilor prin tergiversarea voita a luarii unei decizii de catre creditori. Desi pot exista situatii in care unele societati sa intre in faliment strict din cauza procedurilor legale greoaie, se evita prelungirea acestei perioade in detrimentul general al creditorilor prin contestatii fictive, cum se intampla uneori pe vechea lege.

Pentru evitarea tergiversarii cu rea-credinta a deschiderii procedurii, dar si pentru a se evita posibilitatea de a influenta stabilirea instantei competente “mai prietenoase” (shopping fori), se impunea adoptarea unei solutii care sa ofere o anume stabilitate, astfel, noua reglementare stabileste tribunalul competent cu privire la derularea procedurii insolventei cel in a carui circumscriptie debitorul si-a avut sediul principal cel putin 6 luni inaintea sesizarii instantei.

Un alt aspect inedit este acela ca Noua Lege a Insolventei prevede posibilitatea deblocarii procedurii de catre judecatorul sindic, in cazul in care creditorii sunt inactivi, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului. Astfel, daca nu se poate lua o hotarare in adunarea sau in comitetul creditorilor din lipsa de quorum la cel putin doua sedinte convocate cu aceeasi ordine de zi, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate sesiza instanta in vederea pronuntarii unei hotarari cu privire la chestiunile aflate pe ordinea de zi. In astfel de situatii judecatorul sindic va capata un rol important in deciziile de oportunitate.

O incercare de disciplinare a comportamentului participantilor la procedura o constituie stabilirea unui termen fix de 60 zile de la data deschiderii procedurii, in interiorul caruia administratorul judiciar este obligat sa realizeze inventarierea bunurilor din patrimoniul debitorului. Exista si opinii rezervate in ceea ce priveste posibilitatea incadrarii in acest interval, cu atat mai mult in cazul societatilor ce detin bunuri raspandite pe tot teritoriul tarii.

In ceea ce priveste Adunarea Creditorilor, pentru a putea asigura posibilitatea creditorilor de a lua cunostinta de intrunirea acestui for, legiuitorul a prevazut expres ca aceasta se va putea intruni valabil numai daca de la publicarea in BPI a convocatorului au trecut cel putin 5 zile, fiind totodata obligatorie mentionarea in cuprinsul sau a ordinii de zi a Adunarii.

O alta problema rezolvata prin Noua Lege a Insolventei vizeaza inlaturarea consecintelor hotararilor adunarilor creditorilor luate in conditii de falsa majoritate. Astfel, daca se constata prin hotarare definitiva ca votul a fost viciat prin introducerea sau eliminarea unei creante pentru care titularul acesteia solicitase inscrierea in tabelul de creante si daca votul astfel viciat ar fi putut conduce la adoptarea unei alte hotarari, adunarea creditorilor se reconvoaca in aceeasi ordine de zi.

 In concluzie, Noua Lege a Insolventei nu este un panaceu la toate probleme de care sufera economia romaneasca (lipsa proiectelor bancabile, slaba disciplina contractuala, grad relativ scazut de colectare a impozitelor si taxelor etc.), insa poate si trebuie sa ajute la rezolvarea unora dintre aceste probleme daca va fi corect si neabuziv interpretata si aplicata.