Tag Archives: rolul statului
Balciul privatizarilor: cazul Oltchim
Dupa ce ca privatizarile din Romania se lasa aproape mai mereu cu icneli din partea guvernantilor (care vad cu durere cum li se mai micsoreaza placinta pe care o impart) dar si cu racneli din partea sindicatelor (care isi vor pierde semnificativ din rolul “bunei” guvernari a companiei pe care l-au avut sub obladuirea statului-tatuc), mai nou in Romania asistam la privatizarile de tip spectacol cu public, moderate de un veritabil “vornic al privatizarii” (pentru cei care nu stiu, in Ardeal vornicul e cel care merge cu plosca de tuica inaintea mirilor si se ocupa el de toate procedurile de adjudecare a miresei) care, de la platanele economiei, ne vorbeste cu emfaza despre necesitatea acestor privatizari, despre cat de dezastruos au fost administrate companiile statului (si de aici necesitatea scoaterii din impas a acestor companii) sau care improasca tot felul de glumite numai de el intelese (la care nu radea nimeni, poate decat fortati sau falsi) pe masura ce deschidea plicurile minutios pregatite.