Tag Archives: evolutii economice
Relativitatea cifrelor si indicatorilor
Norel MOISE – Redactor sef Piata Financiara
Plutim in acest inceput de an intr-un peisaj in care cifrele ne invaluie si fiecare incearca sa-si traga partea leului din interpretarea lor. Fara indoiala, una dintre cele mai asteptate cifre era cea legata de cresterea economica. Acest 3,5% care i-a uimit pe cei mai multi, cu siguranta, va fi intors pe toate fetele. Cei din varf se vor bate cu pumnul in piept cu aceasta realizare, uitand ca, de fapt, mama-natura a facut, prin intermediul agriculturii, mult mai mult decat orice politica economica postdecembrista. Se simte cineva mai bine dupa anuntarea acestei cifre? Greu de spus. Iar sentimentul meu e ca majoritatea populatiei va spune NU. De ce? Pentru ca domnul Stieglitz are extraordinar de multa dreptate cand spune ca marimea PIB-ului conteaza mai putin decat venitul per capita. Exista cu siguranta si persoane care simt acest plus de 3,5% – abonati la contracte cu statul (din categoria celor care incaseaza pentru deszapezirea unor autostrazi existente doar pe hartie), in general personaje aflate in varful lantului trofic. Distributia acestei cresteri economice e cea care ne omoara, pentru ca de la an la an clasa de mijloc se subtiaza, iar prapastia dintre cei multi si saraci si cei putini si bogati (era sa spun imbuibati) se adanceste. Si nu vorbesc aici numai despre Romania!