Author Archives: Mirela IOVU

Noua Lege a Insolventei: Provocarile aduse mediului de afaceri (2)

Mirela IOVU -Vicepresedinte CEC Bank SA

Una dintre cele mai importante reforme procedurale a fost determinata de abuzuri intalnite in practica si este legata de confirmarea planului de reorganizare pe baza majoritatii categoriilor de creante (creditori cu drepturi de preferinta, salariati, creante bugetare, furnizori indispensabili, creante chirografare), fara nici o referinta la ponderea creditorilor ce votau planul in total masa credala. Conform noii reglementari, confirmarea planului va fi conditionata in plus, pe langa votarea lui pe baza majoritatii categoriilor de creante, de acceptarea si de catre o pondere minima de 30% din valoarea totala a creantelor. Se urmareste astfel sa se echilibreze reprezentativitatea exprimarii votului fara insa a se aluneca in extrema opozitiei discretionare a unui singur creditor. O asemenea solutie echilibrata este de natura sa asigure o redresare reala, de care sa beneficieze doar debitorii viabili, prevenindu-se totodata tergiversarea procedurii cu false reorganizari, care ar conduce la majorarea pierderilor pentru cei mai multi dintre creditori.

Noua Lege a Insolventei: Provocarile aduse mediului de afaceri (1)

Mirela IOVU -Vicepresedinte CEC Bank SA

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei pe 25.06.2014 (Noua Lege a Insolventei) si a intrat in vigoare pe 28.06.2014 dupa lupte “seculare” care au durat mai bine de trei ani (interval de timp in care un demers legislativ ce a intentionat a reglementa toamna trecuta domeniul insolventei a fost “oprit” de Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 a Curtii Constitutionale, prin care s-a constatat ca Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa este neconstitutionala, in special sub aspectul dreptului substantial si nu conceptual).