Tag Archives: arhitectura
De la Southdale Center la Palas “lifestyle center”
Inaugurarea pe 31 mai a complexului Palas imi ofera prilejul de a face cateva consideratii cu privire la evolutia de-a lungul timpului a acestui gen de constructii, ce incearca sa imbine cat mai potrivit, atat din punct de vedere economic, cat si urbanistic, ideea de comert, respectiv agrement. Perspectiva de fata va fi mai degraba cea a unui specialist in istorie urbana, si nu a unui economist.
La Palas, centrul atentiei publicului este indreptat in mod evident spre doua directii principale: 1. mall-ul, nucleul comercial, zona de atractie pentru cei dornici de cumparaturi, ce ocupa de altfel o suprafata semnificativa din complex; 2. parcul, succesor al vechilor amenajari de pe acest loc (pe linia grajdurile/helesteul/gradina de la curte – strandul), care va atrage, la randul sau, pe cei dornici de promenada.