In vara anului 1346, tatarii asediatori ai coloniei genoveze din cetatea Caffa, Crimeea, pentru a infrange rezistenta eroica a genovezilor, au inceput sa catapulteze peste zidurile cetatii cadavrele propriilor soldati, decedati din cauza ciumei bubonice. Masura a fost eficienta: genovezii s-au urcat in corabii, cu destinatia Messina, in Sicilia. In octombrie 1347 au aparut primele cazuri de boala in Messina. In ianuarie, boala si-a sem nalat prezenta in Genova. Au urmat Marsilia, Valencia, Venetia, Pisa, Florenta. In vara, ciuma era la Paris, iar in 1349 invadase insulele britanice, estul Germaniei si penin sula balcanica. In 1350, Danemarca, Suedia si Rusia au fost afectate la randul lor… Reactiile populatiei au fost extreme de diferite, variind de la panicasi reactii violente la masuri judicioase. Credinta generala era aceea ca Dumnezeu ii pedepsea pe oameni pentru pacatele lor. Grupuri mari de cetateni au recurs la autofla gelare, dar, in acelasi timp, s-au cautat – si gasit! – tapi ispasitori: leprosii au fost izgoniti din asezari, evreii au fost acuzati ca ar fi otravit apa. In septembrie 1348, sub tortura, s-au obtinut probele necesare impotriva evreilor, la Chillon, dandu-se semnalul pentru pogromuri: la Basel, evreii au fost inchisi in custi de lemn si arsi de vii, scene similare avand loc la Stuttgart, Ulm, Speyer si Dresda. Doua mii de evrei au fost masacrati la Strasbourg, iar in Mainz douasprezece mii!