web analytics

Vrem ca bancile sa imprumute doar statul?

ionut.balan
Am inteles ca o banca, prin natura sa, ar fi obligata sa-si asume riscuri. Imi amintesc insa ca nu erau putine bancile romanesti, care, inainte de 2005, nu imprumutau populatia, si pe secventa pe care evoluau atunci nici romanii nu si-ar fi putut procura vreodata casele in care locuiesc acum, dar nici institutiile de credit n-ar fi putut sa intre sub incidenta legii darii in plata.

 
Zic aceste lucruri pentru ca ideea corecta ce trebuie vehiculata e ca orice entitate economica, inclusiv bancile, isi asuma riscuri doar in masura in care urmaresc maximizarea profitului.
 
Daca bancile se rezuma la achizitia de titluri de stat, precum faceau multe banci romanesti in trecut, nu au de ce sa-si ia riscuri.
 
Asadar, nu e musai ca bancile sa-si asume riscuri cand atrag bani de la clienti la diverse termene si apoi ii plaseaza pe toti in titluri de stat, de care se spune ca ar avea risc zero. Sigur ca mi se va spune ca un risc tot ar exista intre maturitatea depozitelor si cea a titlurilor. Da, numai ca aceste instrumentele  se pot transforma in lichiditate pe piata secundara sau pe baza refinantarii de la banca centrala.
 
Iar alaturi de titlurile de stat pot intra in categoria plasamentelor de maxima prudenta obligatiunile cu rating mai bun decat cel al tarii, emise de unele institutii internationale, precum BERD.
 
De unde se vede ca o banca comercialpoate sa nu-si asume alte riscuri decat cel sistemic, pe care si-l ia orice entitate din respectivul stat.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *