web analytics

Vocatia lucrului bine facut trebuie implementata in educatie

adrian-vasilescu

Reporteri: Bogdan CAPRARU, Norel MOISE

O discutie cu domnul Adrian Vasilescu, consilier (de-o viata, parca) al guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei este intotdeauna o reala incantare. Tonul calm al interlocutorului, frazele pline de miez, desprinse parca din tot ce i-a ramas dupa ce a uitat tot ce a invatat din cartile importante pe care le-a citit – cele de economie, dar si cele de comunicare – te fac sa iti doresti ca interviul sa nu se mai termine. Intotdeauna dupa un astfel de eveniment pleci incarcat pozitiv, sufleteste si intelectual. Nu degeaba in piata cand spui Comunicare mergi cu gandul in primul si in primul rand la Adrian Vasilescu. Periplul discutiei a pornit de aceasta data de la cea mai noua carte a sa, Biletul de iesire din criza.

Domnule consilier, a decis Romania ce fel de bilet de iesire din criza isi cumpara?

Adrian Vasilescu: Cu siguranta nu. Dar au loc dezbateri ce privesc cu deosebire un nou model de crestere economica; sau daca PIB-ul mai ofera sau nu un tablou edificator al cresterii economice in prezent si in anii viitori. Desigur, cresterea economica nu este inscrisa intre obiectivele fundamentale ce intra in responsabilitatea Bancii Centrale. Dar Banca Centrala, avand responsabilitati directe in asigurarea stabilitatii preturilor si stabilitati financiare a tarii, este implicata si in dinamica PIB-ului. Prin urmare, este preocupata si de un nou model de crestere economica.

De unde trebuie sa pornim pentru a  gasi cheia problemei?

Adrian Vasilescu: Sunt cateva priviri profunde “aruncate” in viitor, care au in vedere tocmai conturarea unui astfel de model. O privire este cea a Bancii Mondiale, avand ca orizont urmatorii 20 de ani. O alta privire este cea a Clubului de la Roma, avand ca orizont urmatorii 40 de ani. Mai sunt doua priviri ale unui autor cu multi cititori in toata lumea, George Friedman: una pe termen scurt – urmatorul deceniu; si alta pe termen lung – urmatorii 100 de ani (n.r. Presedintele Stratfor, cel care a publicat, The Next 100 Years si respectiv The Next Decade, carti traduse si in limba romana, care au aparut la editura Litera). Toate aceste priviri cauta cu deosebire un nou model de crestere economica. Le-am numit pe cele mai semnificative. M-as referi insa si la o privire aruncata inapoi, in istorie. Doi americani, Keneth Rogoff si Carmen Reinhart, intr-o lucrare de referinta, analizeaza “opt secole de sminteala financiara”. Cartea se numeste “De data asta e altfel”, dar titlul este … polemic si ironic. Cei doi autori ne avertizeaza ca, de fiecare data cand apare o criza, vin analistii si spun ca “de data asta e altfel”. Dar niciodata nu e altfel. Intotdeauna crizele pornesc in acelasi fel si din aceleasi cauze, iar una dintre cauzele care nu lipsesc niciodata este indatorarea excesiva.

E si problema Romaniei, cu momentele ei de crestere economica nesustenabila,  bazata pe indatorare excesiva.

Adrian Vasilescu: Intr-adevar, modelele de crestere de la noi, de un secol si jumatate incoace,   s-au bazat pe indatorare externa. Si au fost momente cand indatorarea s-a dovedit excesiva. Nu cred ca vom putea scoate indatorarea din modelul nostru de crestere, dar trebuie sa o gandim altfel; si trebuie sa intelegem ca intram intr-o lume in care banii sunt mai putini, mai scumpi si mai greu de gasit. Si investitia straina e mai greu de gasit. Toata lumea, de altfel, s-a bazat pana acum pe cresteri economice sustinute cu imprumuturi externe, indeosebi intre 2000 si 2008. Cresterea noastra, din anii 2004-2008, a fost expresia unui boom economic foarte puternic. Nu a fost insa sustenabila. Tocmai din acest motiv, ne-am trezit in 2007 si 2008 cu deficite ale contului extern care au atins cote de peste 12%. Nu poti sa spui ca asta este o crestere sustenabila. Acum e criza, ne descurcam greu, dar inca de pe acum trebuie schimbat modelul.

Am avut o supraincalzire a economiei in primul deceniu al secolului XXI?

Adrian Vasilescu: Nu, in niciun caz. Din 2000 pana in 2008, timp de noua ani, cresterea economica si dezinflatia au format un tandem. Si atunci, daca economia nu   s-a supraincalzit (caci o crestere economica insotita de dezinflatie  nu are cum sa duca la supraincalzire) care a fost problema? Ce ne-a dat pe noi inapoi? Raspunsul nu e deloc complicat: deficitele! Nu am avut crestere economica supraincalzita, dar am avut crestere economica insotita de deficite mari. La deficitul extern m-am referit deja. Adaug acum deficitul bugetar, care a explodat in ultimul an de crestere. S-a intamplat ceva greu de explicat din punct de vedere al teoriei economice: cum sa ai un an in care trei trimestre au fost inregistrate cresteri ale PIB-ului de 8 si 9% si un deficit bugetar de 5,4%? Cum sa explici acest paradox? Revenind acum la intrebarea “Cu ce bilet iese Romania din criza,” cred ca explicatia trebuie cautata in zona deficitelor. Paul Krugman a scos recent o carte (n.r. Opriti aceasta depresiune – acum!) in care pune in ecuatie modelul american. El se intoarce la Keynes si ne spune limpede  ca statul trebuie sa faca investitii si cheltuieli acolo unde nu mai poate sa faca piata privata; si ca se impune sa fie gasita o cale pentru care sa fie stimulata cresterea economica fara a mai apela la ajustari. Reteta e tentanta dar tratamentul e complicat.

Ce facem cu constrangerile de capital, de unde face statul rost de bani pentru astfel de investitii?

Adrian Vasilescu: Revin: suna frumos ce spune Keynes preluat de Krugman. Europa politica si Europa din strada striga acum “fara austeritate!”. Si Romania vrea “fara austeritate”. Este cert, trebuie sa avem crestere, altfel ingheata economia. Noi am incheiat un an cu stagnare: 0,2% crestere economica in 2012. Iar cresterea economica zero inseamna stagnare! Va urca cresterea la 1,6% in anul in curs? O sa vedem cand se va trage linie la sfarsitul anului. Dar exista o astfel de conditie – ori crestere plus, ori austeritate? Nu cred. Probabil insa ca “austeritate” nu este tocmai termenul potrivit. Cuvantul are mai multe sensuri si, in plus, este incarcat de conotatii morale foarte puternice si cred ca economistii si politicienii l-au imbratisat fara ca inspiratia lor sa fi fost in forma cea mai buna. Cuvantul cel mai potrivit, dupa mine, este “corectie”. Nici nu sunt original in aceasta privinta: exista un roman american foarte bun, “Corectii”, in care autorul (nu-mi amintesc acum numele lui) supune dezbaterii nevoia Americii de a corecta ce a gresit. Exista de altfel o sumedenie de alte carti, aparute in America, in care nevoia de corectii este subliniata accentuat.

Un nou tandem deci – corectii si crestere economica?! De unde incepe nevoia de corectii?

Adrian Vasilescu: De la educatie. Un nou model de crestere economica fara sa aiba la baza educatia nu are nicio sansa. Iar in materie de educatie sunt multe corectii de facut. Voi detalia un singur compartiment: educatia economico-financiara. Fara ajutorul cartii e greu de mers inainte. Or, cartile mari zac in librarii. Si doar au aparut multe carti mari, in Romania, in ultimii ani! Autorii lor sunt cei mai mari economisti ai lumii, tirajele sunt insa mici si cumparatorii rari. Daca astfel de carti stau in librarii, desi au aparut in tiraje mici, inseamna ca o mare parte a societatii noastre nu este interesata de lectiile lumii. Desi avem de corectat modelul de crestere, ca sa ajungem la o crestere economica sustenabila. In limba romana, sustenabilitatea s-ar traduce sugestiv cu un cuvant care nu suna prea frumos – “proptea”. Dar nu exista un cuvant mai potrivit pentru “sustenabilitate” decat cuvantul romanesc “proptea”. Trebuie sa vedem cum proptim cresterea economica, pentru ca aceasta sa ramana solida, sa nu mai dea inapoi, sa fie sanatoasa, sa aiba vitalitate.

Si care ar fi proptelele de care avem nevoie, in opinia Dvs.? Poate fi exportul o proptea?

Adrian Vasilescu: Exportul este deja un bun castigat; este deja o proptea. Nu mai privim in viitor, privim in prezent, pentru ca exporturile ne-au scos pana acum la mal. Daca luam exportul din 2012 si il raportam la cresterile din 2008, o sa vedem ca cifra este mult mai mare. Sigur, nu putem sa nu ne intrebam: cat mai poate sa creasca exportul catre o Europa vestica in criza puternica si cu recesiune? Daca il vom mentine la nivelul la care il avem va fi bine. Problema este ca trebuie cautate si alte proptele. Langa export trebuie sa gasim si alte proptele si nu va fi usor. Cand vorbesti de proptele, la ce te gandesti? La ce nu ai.

Si unde ar trebui  sa le cautam?

Adrian Vasilescu: Sa socotim. Cate suflete suntem in aceasta tara? Sa fim 18 -19 milioane!? In aceasta primavara o sa aflam de la INS. Cati fac PIB pentru Romania si cati fac PIB pentru Italia, pentru Spania sau pentru alte tari? Am auzit recent la TV- un milion jumatate de romani in Spania, un milion jumatate de romani in Italia. Aduni si vezi ca sunt deja trei milioane. Nu stiu daca sunt atatia, dar oricum sunt multi. Ar trebui sa stim exact cati fac bani acolo, cati fac bani aici. Cert este ca la ceasta cifra inca relativa, de 18-19 milioane de romani care sunt in tara, produc bani doar 3,3 milioane de angajati si vreo cateva sute de mii de patroni, liber-profesionisti si persoane fizice autorizate. Mai sunt taranii care isi muncesc propriul ogor, dar nu-i adun aici. O sa imi spuneti, poate, ca Statistica arata, pe ancheta de gospodarie sau ancheta bugetelor, ca ies 6 milioane de salariati. Potrivit raspunsurilor obtinute. Dar cand statisticienii se uita in conturile nationale, mai vad doar 4,5 milioane de salariati. Intelegem ca diferenta de la 6 la 4,5 milioane sunt salariati ocazionali – unii lucreaza cu ziua, altii se angajeaza la negru, dar niciodata nu platesc vreo taxa. Salariatii cu contracte de munca sunt numai 4,5 milioane. Dintre acestia, 1,2 milioane sunt bugetari, oameni valorosi pentru societate, medici, profesori, politisti, oameni care poarta raspunderea administrarii tarii: ei sunt utili dar nu fac bani acum. Vor produce bani cand elevii lor se vor angaja sau cand oamenii care s-au imbolnavit se vor intoarce sanatosi la locul de munca. Dar nu fac bani astazi. Romania are insa nevoie de 5-6 milioane de oameni care sa faca bani astazi. Si trebuie sa luam in calcul si faptul ca din cei 1,2 milioane de bugetari… vor mai pleca unii. Pentru ca personalul bugetar va fi redus si pentru ei va fi nevoie de locuri de munca in sectorul privat.

Este o provocare majora. Ii putem face fata? Stim sa raspundem marilor provocari?

Adrian Vasilescu: Va fi greu. Educatia este deficitara, suportul moral este si el deficitar, oamenii sunt descurajati. Iar Romania nu a exersat de-a lungul vremii un lucru pe care l-a exersat istoria omenirii de mii si mii de ani. Fiecare pas inainte important s-a facut prin raspunsul unor popoare la provocari grele. Noi, in acesti 23 de ani, dupa o jumatate de secol de comunism, am avut de-a face cu provocari foarte grele, dar n-am invatat in perioada asta sa le raspundem. Nu avem profesori de psihologie pentru natiune. Foarte multi oameni s-au obisnuit sa stea intr-o gara si sa astepte un tren care sa vina, sa ii ia si sa ii duca spre bunastare. Asa ceva nu se poate. Trenul acesta nu o sa vina de nicaieri, trebuie sa se formeze aici, in gara noastra si de aici sa plecam. Sigur, guvernul ar trebui sa se ingrijeasca de locurile de munca, dar initiativa privata este esentiala. Initiativa privata… in sensul ca trebuie sa apara tot mai multi nebuni frumosi, comportandu-se ca in versurile lui Gorki – “Nebunii cei indrazneti / Fac intelepciunea astei vieti”. Multi dintre cei care gandesc despre ei ca sunt intreprinzatori si cu spirit de initiativa se grabesc sa ia trenul sau avionul si sa plece in Italia sau in Spania sau in Marea Britanie. Dar drumurile astea au devenit o rutina. A fi cu adevarat intreprinzator inseamna sa iei viata in spate si sa faci locuri de munca aici, in tara!

Unde vedeti oportunitatile, in ce sectoare de activitate?

Adrian Vasilescu: Sunt multe nevoi si multe posibilitati! Sigur, multe sunt si motivele de descurajare. S-au inchis o multime de firme. Unele au fost lovite de criza. Altele au fost… firmele copilariei capitalismului. Au aparut in Romania si intreprinzatori adevarati: au avut curaj, au vandut tot, si case si masini, si-au facut firme, au reusit si apoi si-au cumparat inapoi casele, masinile, si-au construit o viata noua. Dar multi au cautat drumuri scurte, au facut o firma si imediat s-au uitat la stat ca principal furnizor de angajamente. In tara sunt atatea lucruri de facut si atatea servicii pe care oamenii si le doresc, dar nu le au, fiind nevoiti sa apeleze la piata neagra, necompetitiva si furnizoare de servicii de proasta calitate, incat e loc destul pentru manifestarea spiritului intreprinzator si de initiativa.

Dar in piata contabilizata de bunuri fizice si de servicii domina competitivitatea si performanta?

Adrian Vasilescu: Problema e complicata. Lucreaza, in Romania, numeroase companii de elita. Dar competitivitatea e bolnava. Noi am avut, in perioada interbelica, un slogan, o vocatie a lucrului bine facut. De la lustragiul din Gara de Nord, care avea el ambitia sa-ti faca pantofii in asa fel incat sa straluceasca, pana la constructorii locomotivelor lui Malaxa sau ai avioanelor IAR, intre cele mai bune din lume, toti aveau vocatia lucrului bine facut. Si ar mai putea fi o proptea, una mai grea. Imi amintesc ca intr-un foarte mic restaurant din Tokyo, unde m-a invitat un jurnalist japonez spunandu-mi ca acolo vom gasi cele mai bune stridii din lume, erau doi angajati: un baiat si o fata, care spuneau ca ei dimineata, cand vin la serviciu, au in gand doar ideea de a face zilnic totul la un standard de calitate atat de inalt incat nimeni de pe planeta sa nu fie mai buni ca ei. Dar pana sa-i asiguram cresterii noastre o astfel de proptea mai avem. Ar fi nevoie de o vasta actiune a societatii civile, care sa impinga lucrurile inainte. Iar societatea civila nu inseamna doar cateva ONG-uri, care sa aiba nu-stiu-ce initiativa. Societate civila inseamna un imens flux de energie, antrenat de preotii din biserica, invatatorii de la scoala, ziare, televiziuni, formatori de opinii.

Revenind la criza, ce rol are comunicarea in acesti ani grei pentru toata lumea?

Adrian Vasilescu: Criza este o realitate si o perceptie. Primele valuri de criza n-au fost percepute ca fiind inceputul unei grave crize globale. Lumea era indoctrinata de ideea care a circulat ani buni inainte de criza… si anume ca vechea teorie a ciclurilor n-ar mai fi valabila, ca  lumea a invatat sa struneasca ciclurile economice, sa le tina in frau si ca omenirea s-ar pregati pentru un lung sir de ani de prosperitate. Din aceasta cauza, atunci cand a lovit criza, nimeni nu a crezut. Dupa un timp de confuzie si de deruta, strigatul a fost si mai puternic: “e criza!”… In Romania, in 2009, am avut o cadere de 6,1%. Nu trebuia sa avem o atat de puternica recesiune! A fost o cadere determinata in mare parte de emotia produsa de acest strigat. La urma-urmei, de la Malthus incoace, stim foarte bine cum incepe o criza – oamenii nu mai vor sa cumpere. Malthus s-a exprimat foarte sugestiv: cand consumatorii nu mai doresc sa consume tot atat cat consumau inainte; producatorii nu mai au de ce sa mai produca tot atat cat produceau inainte; nu mai pot sa tina locurile de munca si incepe somajul. Ajungem la vorba lui Ronald Regan. Cand acesta a candidat la functia suprema, SUA traversa o mica recesiune. Dupa discutiile cu consilierii sai de campanie, filtrate prin inteligenta sa nativa, Regan a iesit in public si a spus: “recesiune este cand vecinul tau intra in somaj, depresiune este cand intri tu in somaj”. Si a castigat alegerile spunand ca se va iesi din criza cand presedintele Jimmy Carter va intra in somaj. Revenind la Romania, pe noi perceptia ne-a lovit dur. Criza era o provocare puternica, pe care o puteam chiar folosi. Era acea provocare de care are nevoie un popor pentru a merge inainte. S-a produs reculul – pentru caderea de 6,1%  in primul an nu avem nicio justificare.

E clar insa ca economia trebuia corectata. Dar corectiile trebuiau facute din mers…

Adrian Vasilescu: Sigur ca da. Dar aveam nevoie de o societate pregatita. Cand vorbim despre clasa politica, imediat intram in ecuatia salii de asteptare. O clasa politica nu poate sa schimbe singura lucrurile, tara se schimba cu lucratori, cu specialisti, cu manageri cu inalta competenta, cu vocatia lucrului bine facut si cu spirit de initiativa, constituiti intr-o masa critica. Desigur, e nevoie de sprijin de sus, dar si de actiune de jos.

Vorbeati de educatie. Ce i-ati reprosa sistemului educational si cum ar trebui sa fie cel din domeniul economic?

Adrian Vasilescu: Ca in toate celelalte domenii, trebuie sa existe vocatia lucrului bine facut, care incepe de la profesor si ajunge la elev si la student. Aceasta in cazul sistemului de invatamant, pentru ca sistemul educational e ceva mai larg.
Cum am schimbat noi tara in a doua jumatate a sceolului al XIX- lea? Atunci s-a produs un sitem de cercuri concentrice si in centru era sistemul educational. Foarte multe societati de educatie s-au infiintat spontan in mici orase, la sate,  cu oameni care ii invatau pe ceilalti. Societatea era atunci preocupata sa invete. Eminescu a fost oarecum nedrept cand scria “Ai nostri tineri la Paris invata/ La git cravata cum se leaga”. Erau si din acestia, dar societatea a schimbat-o elita care a invatat la Paris sau la Viena sau la Londra.  Au venit si au fericit poporul, cum spunea Eminescu. Dar el spunea ironic.

Atunci, elitele se scoleau la Paris si se intorceau la Bucuresti sau Iasi.  Acum, cei mai multi nu se mai intorc…

Adrian Vasilescu: Asta inseamna educatia in primul rand – sa ai educatori nationali. Din pacate, ani multi sau veacuri multe, saracia a fost la noi educator national. Acum, educator national ar trebui sa fie indrazneala si batalia pentru bunastare cu intelegerea adevarului ca bunastarea nu poate sa vin la toti deodata, decat atunci cand ti-o da cineva din cer. Altfel, Deng Xiaoping le spunea chinezilor  ca in viitor nu putem sa intram saraci, dar nici nu ne putem imbogati toti deodata. Si atunci, e normal sa se imbogatesca mai intai cei pe umerii carora societatea merge mai departe pentru ca ei sunt intreprinzatorii. Avem nevoie de intreprinzatori care sa conduca marsul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *