web analytics

Un BET-NG mai bun de cumparat ca niciodata in ultimii trei ani …

laurentiu-rosoiuLaurentiu ROSOIU

Anul 2013 nu pare sa fi fost un an tocmai bun pentru indicele BET-NG, deoarece aprecierea acestuia a fost de doar putin peste 6%. Graficul acestuia, graficele principalelor companii din componenta si rezultatele financiare publicate de acestea pentru primele noua luni ale anului fac insa din companiile din sectorul energetic de pe Bursa de la Bucuresti  niste potentiale tinte de investitii ce nu trebuiesc scapate din vedere, si arata ca BET-NG este in cea mai buna forma a ultimilor trei ani.

In ciuda unor profituri consistente la 9 luni – profituri care, insumate la nivel de indice reprezentativ depasesc 4,7 miliarde lei – si in pofida potentialului de a distribui dividende de peste 3 miliarde lei … sectorul energetic de la Bursa de la Bucuresti, in ansamblul sau (reprezentat de indicele BET-NG) nu pare a o duce tocmai bine. Cel putin asta poate reiesi din variatia modesta a indicelui BET-NG in 2013 – an pe care l-a inchis cu un plus de doar putin peste 6%, continuand practice o evolutie destul de sovaielnica in interiorul intervalului format de nivelele de 600 respectiv 800 de puncte (canal in care evolueaza de aproximativ trei ani). O evolutie cu atat mai nesatisfacatoare cu cat inchiderea anului 2013 s-a aflat mai aproape de partea de jos a canalului amintit, decat de cea de sus.

Dealtfel, privit in perspectiva ultimilor ani, indicele BET-NG a marcat in 2013 o evolutie ce poate fi considerata a se afla intr-o zona “de echilibru” … fiind mai mica decat cea inregistrata in anii 2007, 2009 si 2010 (cand BET-NG a avut variatii de +25%, +71% respectiv +29%), dar, in acelasi timp, este o evolutie mai buna decat cea din anii 2008, 2011 si 2012 (cand BET-NG a avut variatii de -72%, -20% respectiv +2,6%) (vezi grafic “Un an slab pentru BET-NG”).

Sector in stagnare?

De aproximativ 4 ani indicele BET-NG evolueaza intr-un range care da imaginea unui sector in stagnare

Nota: Graficul ilustreaza evolutia indicelui BET-NG pe baza valorilor de inchidere de la finele fiecarei luni

Sursa: BVB

Un an slab pentru BET-NG

Indicele ce reflecta evolutia de ansamblu a companiilor din sectorul energetic, listate la Bursa de Valorii Bucuresti a marcat o apreciere modesta in 2013

Nota: Graficul arata evolutia anuala a BET-NG, in procente

Sursa:BVB

LA FINAL DE PROCES DE REASEZARE. Din acest punct de vedere, sectorul energetic listat la Bursa de Valori Bucuresti – ar putea parea relativ neinteresant – dat fiind evolutia mai degraba laterala pe care a avut-o anul trecut. Privit insa pe un interval mai lung de timp, perspectiva s-ar putea modifica, iar anul 2013 ar putea fi considerat ultimul an al unui lung si turbulent proces de reasezare si ajustare a sectorului; iar o astfel de interpretare ofera serioase fundamente unor eventuale proiectii pozitive pentru anul/anii urmatori.

Astfel, la finele anului 2013, BET-NG se afla la 666 de puncte, fiind astfel, asa cum se aminteste si mai sus, foarte aproape de pragul de jos (600 de puncte) al canalului in care a evoluat de-a lungul ultimilor circa trei ani; iar asta ar putea da o prima nota proasta indicelui. Exista insa si o parte plina a paharului! Si anume, faptul ca acest nivel de 600 de puncte este un prag care, a facut in cel putin patru sau chiar cinci randuri dovada ca poate rezista presiunii vanzatorilor, drept pentru car se poate constitui intr-un prag de suport puternic pentru indice.

Prin urmare, primul semnal de incredere in potentialul indicelui BET-NG este dat de faptul ca se afla foarte aproape de un puternic prag de suport – ceea ce inseamna ca, cel putin teoretic, este dificil pentru piata sa duca pretul cu mult mai jos decat se afla deja (adica sub pragul amintit!) (vezi grafic “Sector in stagnare?”).

Un al doilea semnal de incredere ce poate fi intrezarit in graficul indicelui BET-NG este acela ca, desi cu viteza si amplitudine foarte mici (cel putin prin raportare la dinamica celor inregistrate in lunile si anii de imediat dupa lansarea sa), indicele se afla de mai bine de un an pe trend crescator. Astfel, de la minimele (locale) realizate undeva in primavara anului 2012 BET-NG a evoluat, lent dar constant, pe o traiectorie ascendenta – marcand la finele lui 2013 un avans de circa 20% fata de valorile inregistrate in acea perioada. O variatie decloc de neglijat – dar probabil mai greu de idenficat pe grafic din cauza valorilor mari si a variatiilor ample inregistrate in primele luni de viata ale indicelui. Dealtfel, probabil ca aceasta traiectorie ar fi fost mult mai viguroasa, si din punct de vedere al imaginii grafice, daca din ar fi scoase variatiile extrem de ample inregistrate atunci.

REZULTATE SI GRAFICE, IN CRESTERE. Dar dincolo de ceea ce se poate “citi” in graficul indicelui BET-NG, si poate chiar cu mult mai importante sunt evolutiile companiilor ce se afla in componenta acestuia. Companii care duc practic indicele intr-o directie sau alta. Si nici din acest punct de vedere,  motivele de optimism cu privire la evolutia viitoare a indicelui nu lipsesc.

Acestea sunt date, pe de o parte, de evolutia rezultatelor financiare ce se mentine pe un trend crescator la nivel de indice (cu rezultate in continuare foarte bune si pe primele noua luni ale anului) (vezi tabelul “Profituri in sectorul energetic”). Astfel, la nivel de sector, de-a lungul ultimilor trei ani, valoarea profiturilor insumate a crescut de la 2,9 miliarde lei in 2010 la 5,5 miliarde in 2012; pe primele 9 luni ale anului 2013 valoarea acestora a fost de 4,7 miliarde lei, iar valoarea profiturilor prognozate/asteptate de companii (bugetate in Bugetele de Venituri si Cheltuieli) pentru intregul an 2013 se ridica la peste 6,2 miliarde lei.

Pe de alta parte, avem evolutii grafice ale principalelor companii din sector (care au totodata un istoric de tranzactionare suficient de relevant – adica SNP, TEL si TGN), care, fiecare in parte, se constituie intr-un semnal care sa indice potentialul de  nasterea unui trend crescator la nivel de indice.

Iar analiza la nivel de constituenti ai indicelui se impune cu atat mai mult cu cat doar o singura companie – Petrom, are o pondere de peste 30% in indice, realizeaza mai mult de jumatate din cifra de afaceri si circa 75% din profiturile insumate la nivel de indice, si este totodata compania ce ar putea distribui mai mult de jumatate (aproximativ 60%) din suma totala a dividendelor ce ar putea fi platite de companiile din acest sector, pentru anul 2013.

OMV PETROM. Iar pentru aceasta cea mai importanta dintre companiile din componenta BET-NG … care este cea mai importanta companie de pe Bursa de Valori Bucuresti, una dintre foarte putinele companii ce intra in componenta unor indici regionali si europeni, una dintre cele mai importante companii de profil din aceasta parte a Europei … atat situatia fundamentala – la nivel de rezultate financiare, cat si graficul, arata ca are un potential fantastic de a aduce o contributie semnificativa la relansarea indicelui.

Astfel, din punct de vedere fundamental, Petrom arata mai bine ca niciodata – nedezmintindu-si imaginea de companie fanion a economiei romanesti. Astfel, rezultatele financiare ale Petrom descriu aceeasi evolutie pozitiva cu care ne-a obisnuit de la privatizare incoace – fiind pe punctul de a-si mai adjudeca un titlu, si anume acela de “Prima companie romaneasca ce a atins/depasit pragul de 1 miliard de euro profituri” – pentru anul 2013.

Astfel, daca pe primele 9 luni ale acestui an compania raportat un profit net de peste 3,6 miliarde lei (cu mai bine de 25% mai mare decat cel raportat pe primele 9 luni ale anului 2013) iar profitul bugetat prin Bugetul de Venituri si Cheltuieli aprobat si asumat de companie (cu mentiunea ca cifrele bugetate n-au prea fost ratate!) este de 4,43 miliarde lei – estimarile analistilor arata ca SNP ar putea obtine de fapt un profit de 4,6 miliarde lei, adica putin peste 1 miliard de euro.

Iar situtia fundamentala (care poate fi in egala masura atat o explicatie cat si un fundament/motivatie a evolutiei grafice) este dublata de imaginea unei companii care, din punct de vedere al analizei tehnice (analiza financiara folosita de specialistii in piete financiare, care urmareste identificarea unor potentiale trenduri viitoare pe baza evolutiilor trecute), se pregateste sa lase in urma pragul de 0,47 de lei pe actiune – un nivel testat, fara succes, de trei ori in 2013 (vezi grafic “Petrom la pragul de rezistenta”).

Este adevarat ca asupra sa pluteste amenintarea data de faptul ca unul dintre actionarii sai semnificativi – si anume Fondul Proprietatea, care detine un pachet de aproape 19% din actiuni – care se afla intr-o plina “goana dupa lichiditati”, ar putea oricand scoate la vanzare acest pachet. Iar asta ar pune presiune pe cursul de piata al actiunii SNP indiferent de modul in care aceasta tranzactie ar fi realizata (altfel spus, chiar daca se va face prin tranzactii negociate in afara pietei – probabil ca pretul va fi cu cateva procente bune sub cel din piata principala; iar daca actiunile ar fi vandute direct in piata, o asemenea cantitate de actiuni ar pune o presiune majora pe pret … prin urmare, si intr-un caz si in altul, amenintarea acestei potentiale tranzactii ramane o amenintare pentru Petrom).

Contra-argumentul la aceasta ipoteza logica este insa dat de faptul o astfel de amenintare nu planeaza asupra SNP de azi de ieri – ba mai mult, astfel de tranzactii chiar au mai avut loc … si chiar au influentat pretul, in mod negativ. Dar – pe termen scurt … pentru ca la scurt timp, pretul de piata s-a reglat revenind la nivelurile anterioare, si chiar si-a reluat ulterior cresterea.

CE FACE TRANSELECTRICA? O alta companie interesanta din componenta BET-NG, si care se poate constitui totodata intr-unul dintre motoarele care sa impinga graficul indicelui in sus peste pragul de 800 de puncte, este Transelectrica.

Iar anul 2013 se intrevede a fi un an deosebit si pentru aceasta companie! Cel putin prin prisma rezultatelor financiare – care pot influenta insa si pretul.

Astfel, daca TEL si-a bugetat pentru intreg anul 2013 un profit net de circa 29 de milioane de lei, pe primele 9 luni ale anului compania a raportat deja un profit net de  peste 131 de milioane de lei – de patru ori si jumatate mai mare decat cel bugetat pentru intreg anul, si de circa 6,7 ori mai mare decat cel raportat in primele 9 luni ale anului trecut.

Surpriza Transelectrica

Transelectrica a raportat la 9 luni un profit de circa 4 ori mai mare decat cel bugetat si de circa 6 ori mai mare decat cel din primele 9 luni din 2012

Nota:Graficul releva profiturile raportate de Transelectrica in ultimii ani, exprimate in milioane lei

Sursa:BVB

Este adevarat insa ca atat Transelectrica – dar si companiile de stat in general – ne-au invatat ca cifrele se pot modifica surprinzator de mult de la un trimestru la altul … iar asta este un motiv pentru un investitor mai rezervat la risc, sa ramana in garda. Pentru un eventual optimist insa, faptul ca dupa un an 2010 prost, un an 2011 bun si un alt an 2012 prost … ar cam fi timpul pentru un 2013 bun. Iar daca perspectivele ce se intrevad la 9 luni se mentin – ar putea fi un an mai bun decat cele mai optimiste asteptari (vezi graficu “Surpiza Transelectrica”).

Dupa cinci ani de evolutie relativ laterala, Transelectrica poate sa fi acumulat suficienta energie latenta pentru iesirea din canalul de 10-20 de lei pe actiune

Graficul ilustreaza evolutia pretului de piata al actiunilor TEL, in RON/act

Sursa:Bloomberg

Iar graficul pretului de piata al actiunilor TEL ar putea sustine o astfel de perspectiva optimista, daca, din punct de vedere tehnic, ar fi intrepretat ca o ilustrare a evolutiei unei companii care in decursul celor 5 ani de evolutie intr-un canal delimitat de nivelele de 10 respectiv 20 de lei pe actiune, pare sa fi acumulat suficienta energie latenta pentru a putea “sparge”, anul acesta, pragul de sus, intr-un final (vezi grafic “Dupa cinci ani de evolutie laterala”).

TRANSGAZ – FINAL DE TREND DESCENDENT. De departe, cel mai bun exemplu pentru tendintele divergente existente in acest sector – care au determinat o evolutie relative neutra la nivel de indice … este paralela dintre SNP (companie analizata mai sus) si Transgaz. Cel putin la nivel de grafic!

Astfel, in timp ce graficul SNP arata evolutia unei companii in plin proces de expansiune … graficul Transgaz releva situatia unei companii care a traversat un proces major de reasezare, transformare si/sau restructurare.

Partea plina a paharului este data de faptul ca acest proces pare sa fi la final – dat fiind faptul ca graficul da semnale de stabilizare a pretului in jurul pragului de 188 de lei pe actiune – nivel care s-a dovedit a fi in mai multe randuri un prag capabil sa faca fata presiunii puse de vanzatori.

Astfel, din punct de vedere tehnic si in cazul TGN (ca si in cazul relativ asemanator al BET-NG) evolutia viitoare are mai multe sanse sa se deruleze lateral, sau chiar pe un trend crescator, decat in scadere … ceea ce nu poate fi decat un semnal pozitiv pentru indice, care va avea astfel cel putin o ancora in plus de stabilitate (daca TGN va continua sa evolueze lateral) sau chiar un motor in plus pentru crestere (vezi grafic “Transgaz la final de proces de stabilizare”).

Transgaz la final de proces de stabilizare

Graficul Transgaz arata ca din punct de vedere al evolutiei de piata, compania se afla aproape de finalul unui proces restructurare/transformare, stabilizandu-se in jurul nivelului de 180-190 de lei pe actiune

Nota:Graficul ilustreaza evolutia pretului de piata al titlurilor TGN, exprimata in RON

Sursa: Bloomberg

DESPRE NOILE INTRATE. Mai putin relevante – din punct de vedere al “semnalelor” grafice pe care le pot da cu privire la evolutia viitoare a sectorului (evolutie ilustrata de graficului indicelui sectorial), si asta din cauza lipsei unui istoric de piata … noile companii intrate in indice (ca si pe piata dealtfel!), adica Nuclearelectrica (SNN) si Romgaz (SNG), sunt companii ce pot avea o extrem de mare “greutate” din punct de vedere al rezultatelor financiare la nivel de indice – si astfel, mai mult sau mai putin direct, si la evolutia grafica viitoare a acestuia.

Prima dintre acestea, dupa dimensiuni (capitalizare, cifra de afaceri, profituri) nu este neaparat si cea mai interesanta. Si asta din simplul motiv ca, pe primele 9 luni ale anului a raportat un profit mult sub orice asteptare, la jumatatea celui raportat pe primele 9 luni ale lui 2012 – si foarte-foarte departe de cel bugetat pentru intregul an 2013: doar putin peste 400 de milioane de lei.

Mai interesanta este Nuclearelectrica – pentru ca, pe primele 9 luni ale anului a raportat deja un profit net de circa 330 de milioane lei; de 3,3 ori mai mare decat cel bugetat pentru intregul an … si spectaculos mai bun decat cifrele raportate la noua luni ale anului trecut cand a avut o pierdere de 35 de milioane.

Doar ca, daca SNP are “sabia lui Damocles” reprezentata de pachetul de actiuni al FP – si SNN are o sabie asemanatoare deasupra capului; si anume posibilitatea ca toate resursele financiare ale companiei sa fie directionate (prin vointa actionarului sau majoritar – Statul!) spre continuarea constructiei celorlalte doua reactoare. Iar asta ar insemna ca profiturile ce vor fi realizate/raportate de companie la nivel de an nu vor avea nici o importanta pentru actionari … Drept pentru care, interesul acestora in achizitia de actiuni SNN se dimineaza constant (lucru vizibil dealtfel in evolutia de piata a companiei in prima luna a acestui an!).

Petrom la pragul de rezistenta

2014 ar putea fi anul in care SNP va lasa in urma pragul de 0,47 lei pe actiune

Nota:Graficul releva evolutia pretului de piata al actiunilor SNP, exprimat in RON/act

Sursa:BVB

Mai ales ca, peste aceste elemente, se suprapune si cadrul fiscal deja mai dur, dat de existenta asa-numitei “taxe pe stalp” – care, potrivit unor estimari facute de Fondul Proprietatea, va scoate din buzunarele companiilor de profil (referindu-se la companiile aflate in portofoliul propriu) intre 700 si 900 de milioane de lei.

AMENINTARI PENTRU BET-NG. Iar o astfel de taxa este o amenintare suplimentara pentru BET-NG, mai ales ca, o buna parte din companiile din componenta ar mai avea de facut fata in acelasi timp si unui regim mai aspru al redeventelor: incepand din februarie 2013, guvernul a introdus o taxa de 60% pe veniturile suplimentare obtinute din liberalizarea preturilor gazelor din productia interna, si o alta taxa de 0,5% pe extractia de titei.

Si toate aceste din urma elemente negative pun in umbra potentialul indicelui BET-NG pentru acest an. Si, poate, pe buna dreptate. Un investitor dispus sa-si asume insa riscuri ar putea sa aibe insa in vedere ca anul 2014 este anul in care Statul doreste sa aduca inca cel putin doua companii din sectorul energetic pe bursa. Si pentru a face din asta un succes cu care sa se si poata lauda – Guvernul trebuie sa dea potentialilor investitori toata increderea ca respectivele companii sunt niste oportunitati de plasamente care merita banii lor.  Si cum o Nuclearelectrica sau un Romgaz care sa aduca pierderi celor care au bagat bani in ele – nu este chiar un semnal incurajator pentru viitorii potentiali investitori in companiile ce urmeaza a fi listate … este foarte probabil ca ultimele listari (SNG si SNN) sa vina anul asta cu niste surprize prin care sa convinga. Insa, “daca” – si mai ales “care” vor fi acestea … ramane de vazut!

Profituri in sectorul energetic

Valoarea profiturilor insumate la nivel de BET-NG, raportate de companiile din componenta acestuia pe primele 9 luni ale anului, depaseste 4,7 miliarde lei

betng

* ENP este in stare de insolventa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *