web analytics

Tag Archives: ERM-2

Proiectul euro: cat de justificata este reticenta central-est europenilor?

lazeaValentin LAZEA – Economist sef Banca Nationala a Romaniei

Un raport recent al Institutului Polonez de Afaceri Internationale (“Membership in the Reforming Euro Area. A Central-Eastern European Perspective”, Varsovia, august 2013) trece in revista motivele pentru care elitele din aceasta parte a continentului (mai precis, din tarile “Grupului Visegrad”) si-au crescut reticenta in ceea ce priveste adoptarea euro. Lucrarea sumarizeaza ideile principale ale unui colocviu international tinut la 25 iunie 2013, cu usile inchise. Una din concluziile importante a fost aceea ca “beneficiile decurgand din apartenenta la eurozona nu sunt automate, ci mai degraba conditionate si pot fi substantial intarite sau slabite in functie de situatia din eurozona si de deciziile de politica economica din fiecare tara”.

Consideram ca aceasta afirmatie ar trebui nuantata, in sensul ca unele beneficii ale apartenentei la eurozona sunt automate si ca, in timp ce este adevarat ca raportul cost-beneficii difera de la tara la tara, beneficiile automate de care vorbeam pot fi mai mari decat orice costuri legate de o gestionare defectuoasa la nivel national.