web analytics

Tag Archives: distributie

De ce sa cumparam “romaneste”?

mitrofan-300x269

Marius MITROFAN

Pornesc cu supozitia ca ati citit┬ásloganul “Salvati locurile de munca cumparind produse romanesti!” sau vreo forma asemanatoare a mesajului macar pe luneta masinii unui antreprenor autohton, daca nu chiar in vreo campanie de advertising serioasa. In contextul economic actual, ideea suna bine. Ce ar fi daca am cumpara mai multe produse romanesti, astfel investind, practic, in producatorii romani si companiile lor? Cumparind “romaneste”, am putea stimula companiile din Romania sa produca mai mult, poate chiar sa mai reduca si preturile. Ca rezultat, mii de romani si-ar putea pastra locurile de munca in fabricile din tara si alte mii (sau zeci de mii) ar fi atrasi sa intre in acelasi business. Cam asta ar fi ideea din spatele sloganului. Dar e vreun pic realista aceasta speranta? Cine sint producatorii romani care vor sa intre pe piata si care este motivul pentru care, pina acum, nu au reusit sa o faca sau nu au facut-o suficient de bine? Intrebarea cea mai importanta are legatura cu rentabilitatea initiativei pentru consumator. Pot cumpara un produs romanesc care sa imi satisfaca nevoile mai bine decit un produs din import si este acesta atractiv ca pret? Ca sa raspundem la aceasta intrebare, parasim putin lumea abtibildurilor infailibile ros-galben-albastre de pe lunetele de Logan si geamurile aprozarului local.