web analytics

Tag Archives: CNVM

Sima: Madoff de Romania?

Bogdan CAPRARU

Am asistat luna aceasta la un spectacol mediatic foarte interesant si controversat in acelasi timp. Totul a pornit de la fuga, ┬áin urma unei presupuse fraude, a unuia dintre cele mai vizibile personaje din piata de capital romaneasca: Cristian Sima. In spiritul balcanismului dambovitean si cu accente puternice melodramatice s-a tesut in jurul acestui caz o adevarata poveste care ar putea constitui subiect de film hollywoodian. Multi s-au grabit sa-l compare cu vestitul Bernard Lawrence Madoff, care in urma implementarii unei scheme Ponzi in SUA, a realizat o frauda de 65 miliarde de dolari. Desigur, asemanari exista: ambii au avut pozitii oficiale pe piata de capital – Madoff a ocupat pozitia de presedinte non-executiv al Nasdaq, iar Sima a fost seful bursei de la Sibiu; clientela ambilor brokeri vine din randul elitei economico-politice. Insa paguba financiara a lui Sima este infima fata de cea creata de faimosul Madoff. Numarul celor fraudati, de asemenea, redus. Probabil, daca nu ar fi fost persoane publice, cazul ar fi fost relatat la stiri la categoria diverse, alaturi de altele legate de furtul de gaini din cotetul vreunui sat din provincie. Intre timp, linistea s-a cam asezat, rar mai apare cate ceva in media legat de acest subiect.