web analytics

Tag Archives: 50FEAA

50 de ani, 50 de conferinte, un mare succes

Cristian Popescu

Iata-ne la o varsta la care putem sa privim in urma si sa fim mandri de ceea ce am realizat. Da, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi implineste, in aceasta perioada, jumatate de secol de existenta. Are o varsta a maturitatii, fara a-si pierde vigoarea tineretii. Sunt facultati mai vechi in tara. Este adevarat, dar nu ne luam la intrecere cu nimeni, cel putin nu la capitolul varsta. Insa, daca am vrea sa fim exacti, am putea sa argumentam ca, desi FEAA sarbatoreste 50 de ani, invatamantul economic iesean a implinit, deja, cel putin 152 de ani, daca am lua ca reper anul 1860, in care Ion Strat, primul rector al nou infiintatei universitati iesene, deschidea activitatea cu un curs de economie. Putem merge chiar mai in urma cu 27 de ani, pentru ca in 1843 Ion Ghica prezenta in fata cursantilor de la Academia Mihaileana din Iasi un curs de economie adaptat dupa scoala franceza. Iata, asadar, crampeie de istorie de care suntem mandri si care ne dau imboldul de a privi curajosi spre viitor. Care ne leaga de un trecut onorabil si ne dau dreptul la respect.