web analytics

Suficienta sau insuficienta raportului de audit, in cazul firmelor cotate la bursa

ioan-bogdan-robuIoan-Bogdan ROBU

Atat la nivelul Uniunii Europene, cat si la nivel national, situatiile financiare ale firmele cotate la bursa si ale caror operatiuni sunt supuse autorizarii, supravegherii si controlului de catre un organism  sau comisie de specialitate (de supraveghere a valorilor mobiliare) trebuie sa fie supuse unui auditat financiar, statutar, realizat de catre persoane fizice sau juridice, persoane active, membre ale unor organizatii profesionale recunoscute.

Potrivit Standardelor Internationale de Audit (International Standards on Auditing – ISA), scopul principal al unui audit financiar il reprezinta sporirea gradului de incredere ale utilizatorilor situatiilor financiare. La incheierea misiunii, auditorii trebuie sa emita astfel un raport de audit al carui element central il reprezinta opinia acestuia cu privire la faptul ca situatiile financiare sunt prezentate sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru de raportare financiar contabil aplicabil.

Conform ISA 700 (Formarea unei opinii si raportarea cu privire la situatiile financiare), raportul de audit trebuie sa fie in format scris si sa cuprinda urmatoarele elemente: un titlu, un destinatar (dupa cum prevad circumstantele misiunii), un paragraf introductiv prin care se identifica situatiile financiare supuse auditului, o descriere a responsabilitatii conducerii privind intocmirea situatiilor financiare, o descriere a responsabilitatilor auditorului in ceea ce priveste exprimarea opiniei si domeniul de aplicare a auditului in conformitate cu ISA, un paragraf privind opinia de audit si care sa includa si opinia acestuia (care poate fi fara rezerve, fara rezerve dar cu observatii, cu rezerve, contrara sau imposibilitatea exprimarii unei opinii), semnatura auditorului, data raportului de audit si adresa auditorului.

In ceea ce priveste responsabilitatea conducerii privind intocmirea situatiilor financiare, prin raportarea la Standardele Internationale de Raportare Financiara (International Financial Reporting Standards – IFRS) pregatirea si intocmirea situatiilor financiare trebuie sa se realizeze cu respectarea principiului continuitatii activitatii. Conform acestui principiu, in intomirea situatiilor financiare se pleaca de la prezumtia ca firma isi va desfasura normal activitatea intr-un orizont de timp previzibil, fara a intra in lichidare sau reducere semnificativa a activitatii. Implicatiile acestui principiu se regasesc in partea de evaluare a firmei, dar mai ales in partea de fundamentare a deciziilor de ordin strategic ale tuturor stakeholder-ilor.

Implicatiile acestui principiu asupra misiunii auditorului si implicit asupra raportului de audit sunt reglementate prin ISA 570 (Principiul continuitatii activitatii). Acest standard prevede ca auditorul sa obtine probe de audit cu privire la gradul de adecvare al folosirii acestui principiu de catre conducere atunci cand situatiile financiare sunt intocmite. In acelasi timp, ISA 570 prevede ca auditorul sa traga concluzii daca exista o incertitudine semnificativa privind capacitatea firmei de a-si continua activitatea. Insa auditorul nu poate prezice astfel de incertitudini, iar absenta oricarei referiri in raportul de audit cu privire la continuitatea activitatii nu poate oferi o garantie absoluta utilizatorilor situatiilor financiare.

Probleme care deriva din aplicarea acestui principiu apar mai ales in conditii de criza economico-financiara. Exemple numeroase de la nivel international au demonstrat faptul ca desi auditorul a evaluat corect modalitatea in care firma auditata a folosit si aplicat acest principiu, existenta unor incertitudini semnificative, concretizate mai apoi in certitudini, au condus la falimentul unor mari firme/societati, preponderent din domeniu financiar-bancar. Falimentul acestor societati a determinat socuri la nivelul pietei de capital, generand pierderi semnificative pentru investitori, guverne si publicul larg.

In acest context, s-a pus problema recuperarii pierderilor determinate de falimentul firmelor, prin identificarea persoanelor responsabile, inclusiv prin incercarea de tragere la raspundere a auditorilor pentru opinia emisa. Acest ultim aspect a fost motivat si de faptul ca desi pentru o serie de firme au fost emise anterior opinii fara rezerve sau fara rezerve dar cu unele observatii nesenificative, in mai putin de 12 luni acestea au intrat in insolvabilitate si mai apoi faliment. Astfel, se pune problema evaluarii responsabilitatii auditorului pentru emiterea opiniei de audit.

Problema evaluarii continuitatii activitatii nu este tocmai una destul de facila si tine de mai multi factori, pe care auditorul ii poate controla sau nu. Dintre factorii care pot influenta continuitatea activitatii se pot numara factori ce tin de clientul auditat (calitatea raportarii, actul de guvernanata corporatista si strategia conducerii), de auditor (rationamentul profesional, dependenta acestuia de catre clientul auditat, marimea firmei de audit si specializarea acesteia pe anumite domenii de interes la nivelul pietei de audit, cultura organizationala), de relatia client-auditor (onorariile pentru serviciile de audit sau non-audit pot afecta indepedenta auditorului si pot “cumpara” o opinie favorabila, relatiile de consultanta), de mediul de afaceri  (riscul unor litigii, absenta reglementarilor in raportarea financiara sau supraveghere si monitorizare la nivelul pietei de capital, structura pietei).

In conditiile in care prevederile codului de etica profesionala aplicat unui auditor vizeaza tocmai eliminarea sau reducerea influentei factorilor care pot afecta semnificativ opinia auditorului, recent Consiliul pentru Standarde Internationale de Audit si Asigurare (International Auditing and Assurance Standards Board – IAASB) a lansat spre discutie publica revizuirea unor standarde de audit, inclusiv a ISA 570. Prin noua propunere se urmareste stabilirea unor cerinte in pregatirea raporului de audit cu privire expresa la acest principiu.

Scopul acestor modificari il reprezinta cresterea relevantei raportului de audit si sprijinirea utilizatorilor situatiilor financiare auditate. Ca si elemente de noutate, in ceea ce priveste continutul raportului de audit, pe langa structura clasica a acestuia, raportul trebuie sa mai cuprinda si un paragraf explicit in care se prezinta opinia auditorului cu privire la maniera de aplicare corecta a principiului continuitatii activitatii in intocmirea situatiilor financiare, in afara cazurilor in care managementul firmei hotaraste lichidarea firmei.

Desi pare putin lucru, aceasta opinie (privind aplicarea corecta a principiului continuitatii activitatii) trebuie fundamentata pe baza unor probe de audit suficiente si adecvate. In acest caz rationamentul profesional nemaifind suficient, se impune utilizarea unor metode moderne si tehnici de analiza a riscului de faliment sau insolventa, pe baza modelarii cantitative.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *