web analytics

Sfarsitul unui mit?

sfarsitul_reglementarii_si_ultimul_reglementator_coperta_1Gabriel MURSA – Presedintele Institutului Friedrich von Hayek Romania

Istoria ultimului secol pare sa conduca implacabil spre consacrarea mai multor mituri. Unul dintre acestea sustine ca perioadele de prosperitate si exuberanta ar fi rezultatul manii providentiale a statului, in timp ce crizele si depresiunile se nasc din incapacitatea pietei de a coordona rational procesele de alocare a resurselor rare. Asa se face ca, spre exemplu, marasmul economic al ultimei jumatati de deceniu tinde sa fie judecat din perspectiva acestei optici din ce in ce mai influente atat in lumea academica, dar si printre oamenii de rand. Altfel, cu greu putem da vreo explicatie rezonabila valului de etatism ce a urmat evenimentelor declansate in Statele Unite, in a doua jumatate a anului 2007.

Ignorand complet frenezia economica a primilor ani din secolul al XXI-lea, intelectualii tind sa puna lunga depresiune in care a plonjat cea mai mare parte a economiei mondiale de o buna bucata de timp pe seama “fundamentalismului pietelor”, populate cu insi deveniti subit avizi, nemilosi si lipsiti de scrupule, indiferent daca ei sunt intreprinzatori, manageri sau consumatori ghiftuiti prin metoda “credit doar cu buletinul”. Ideea fundamentala a acestor savanti pare simpla si deloc noua: crizele economice apar deoarece pietele o iau razna, in absenta unei reglementari adecvate. Asadar, vina apartine “capitalismului salbatic”, incapabil sa tina in frau lumea antreprenoriala, care, din dorinta de a-si insusi fara nicio rusine toate beneficiile posibile, induce o stare de exuberanta irationala, sfarsita, inevitabil, printr-o depresiune prelungita si dureroasa, mai ales, pentru omul de pe strada. In consecinta, acesti “teologi” intransigenti ai “lucrurilor pamantesti” propun, absolut logic din punctul lor de vedere, eliminarea asa-zisului desfrau al pietelor, prin pachete legislative ce prevad o reglementare mai dura a activitatilor economice.

Aceasta conceptie complet eronata despre functionarea sistemelor productive moderne a castigat un numar atat de mare de adepti incat ghideaza (aproape fara exceptii) politicile economice ale ultimilor ani. Dintr-o data, Keynes si nenumaratii sai fani (mai mult sau mai putin vizibili) de prin cercurile academice si de prin lumea politica revin in forta, simtind mirosul de tamaie degajat de iminenta trecere in nefiinta a celui plin de pacate numit capitalism. In orice caz, ideea fundamentala a acestor ultimi ani, vesnic noua, desi dateaza din anii `30 ai secolului trecut,   este urmatoarea: economia de piata poate fi salvata doar prin reglementari suplimentare, ceea ce, la drept vorbind, ar echivala cu a spune ca libertatea indivizilor poate fi pastrata doar cu ajutorul sclaviei.

O trecere in revista a lucrarilor aparute in acesti ani plini de framantari evidentiaza faptul ca numarul celor care propun o alta solutie este net inferior entuziastilor interventionismului statal. In peisajul publicistic autohton, una dintre foarte putinele exceptii este reprezentata de cartea Sfarsitul reglementarii si ultimul reglementator.

Scrisa de Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, lucrarea sus-mentionata are toate motivele sa surprinda orice fel de public. Un prim motiv ar fi acela ca ea reprezinta rodul reflectiilor profunde, serioase ale unui intelectual care, la prima vedere, ar trebui sa aiba o alta postura. Stim cu totii ca, in ultimul secol, bancile centrale controleaza, supravegheaza si reglementeaza un domeniu extrem de important al sistemului economic, sectorul financiar-bancar, or, postura de consilier al unui conducator de banca centrala predispune la pozitii contrare celor prezentate in Sfarsitul reglementarii si ultimul reglementator. Din fericire, parcurgerea cartii de fata reprezinta o “pledoarie imposibila” pentru piata si, in cel mai rau caz, manifestarea unei neincrederi funciare in virtutile reglementarilor. Astfel, Lucian Croitoru se afla la a doua “abatere”, dupa semnalele trase acum doi ani, atunci cand publica lucrarea In apararea pietelor. Practic, cartea recenzata in paginile de fata reprezinta o aprofundare a temeinica a tezei conform careia pietele trebuie eliberate de corsetul sufocant al reglementarii, deoarece ele isi gasesc singure anticorpii necesari rezolvarii problemelor aparute in procesele de alocare a resurselor.

Argumentatia autorului se deruleaza intr-o logica inspirata de una dintre cele mai influente opere ale ultimilor doua decenii, Sfarsitul istoriei si ultimul om, scrisa de Francis Fukuyama. De aceea, istoria ciclului economic se regaseste in natura umana si cuprinde trei etape: “ratiunea”, “euforia” si “panica”. In prima dintre ele, lucrurile merg destul de bine, oamenii deruleaza afaceri in conditii normale, rata somajului este destul de scazuta, preturile se dovedesc destul de stabile. Insa, aceasta perioada de stabilite ridicata, ce caracterizeaza sistemul productiv, tinde sa se prelungeasca destul de mult, ceea ce face ca oamenii sa devina din ce in ce mai optimisti. Or, optimismul lor tinde sa se transforme in euforie, ceea ce face ca oamenii sa-si “piarda capul” si sa se angajeze in activitati cu risc ridicat. Cea de-a doua etapa (euforia) atinge sistemul financiar si mascheaza “dezechilibre” acumulate incet dar sigur in urma erorilor comise de insi ale caror decizii nu par sa mai aiba legatura cu realitatea intrinseca din economie. De fapt, sectorul financiar este cel in care apar primele semne ale panicii, cea de-a treia etapa, dureroasa si absolut necesara pentru a readuce economia si deciziile individuale in matca lor fireasca, corectand excesele produse anterior.

In ciuda diferentelor, teoria profesorului Lucian Croitoru se apropie de mult de conceptiile Scolii austriece de economie referitoare la ciclul economic, chiar daca Mises sau Hayek vad declansatorul crizei intr-un element exogen, respectiv, politica banilor ieftini orchestrata de bancile centrale. Insa, indiferent de aceasta diferenta fundamentala, in Sfarsitul reglementarii si ultimul reglementator exista o pozitie care poate fi acceptata de orice simpatizant al teoriilor austriece, mai precis, cea referitoare la rolul reglementarii. Autorul nu si-a propus un atac distrugator la adresa reglementarii, ci a adus argumente destul de solide care il pun in postura de a constata ineficienta ei. Orice prieten sincer al libertatii poate sesiza reconfortant faptul ca, intr-o lucrare aparuta sub semnatura consilierului guvernatorului bancii centrale din Romania, reglementarea este privita, in cel mai bun caz, cu un scepticism viril, deoarece, in cele mai multe dintre cazuri, ea vine in contradictie cu insasi natura umana, limitand libertatea de alegere si incalcand nevoia fundamentala a respectului de sine, cautata si pretuita de orice ins normal. Analizele profesorului Croitoru conduc spre concluzia ca reglementarea nu poate avea efecte stabilizatoare. Ea nu poate impiedica euforia, deoarece indivizii au intotdeauna suficienta creativitate pentru a o evita. Mai mult decat atat, ea se dovedeste complet inutila, chiar daunatoare, in perioada panicii, deoarece impiedica ajustarile naturale efectuate de piata insasi. Evident, eforturile reglementatorilor ar putea evita fluctuatiile activitatilor economice, impiedicand alternanta euforie-panica, insa costul ar fi imens: eliminarea libertatii de alegere a indivizilor, fapt ce intra in contradictie cu natura umana, cu nevoia omului de fi tratat cu respect.

Asadar, reglementarea excesiva aduce atingere aspiratiilor fundamentale ale individului, se dovedeste complet ineficienta si, mai mult decat atat, impiedica reajustarile naturale ale activitatilor economice, necesare in urma unei perioade in care s-au luat multe decizii eronate. Autorul pledeaza pentru o reglementare minimala, normala si neinvaziva, necesara pentru ca oamenii sa poata coopera pacific. In plus, acestia isi pot reglementa singuri activitatile, adica le pot include in intelegeri de piata libera, fara sa fie nevoie de prezenta unui organism specializat, care, indiferent din ce insi ar fi format, nu ar putea concepe un set de reguli mai performant decat cel imaginat de actorii individuali ai vietii economice. Asadar, piata libera, nu statul, trebuie sa regleze raporturile stabilite intre participantii la jocul economic. Indiferent de convingerile ideologice ale potentialilor cititori, Sfarsitul reglementarii si ultimul reglementator trebuie inteleasa ca o pledoarie serios argumentata, dar perfectibila, pentru libertatea economica.

Sa asistam, oare, la sfarsitul mitului reglementarii?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *