Revista presei economice- 8 august 2013

Raiffeisen Bank mizeaza pe clientii care au rambursat creditele vechi si se pot indatora din nou
Ziarul Financiar

Conform declaratiei vicepresedintelui pe retail al Raiffeisen Bank, Vladimir Kalinov, volumul de credite acordate segmentului de retail a trecut pe un trend ascendent, in ciuda vanzarilor mai slabe de la inceputul acestui an. Unul dintre efectele acestei cresteri fiind ieftinirea imprumuturilor, dar si portofoliul de clienti care au rambursat cea mai mare parte a creditelor contractate in trecut si se pot indatora din nou.

Astfel, reprezentantii Raiffeisen Bank sunt optimisti, in ciuda faptului ca volumului de credite nu a inregistrat inca cresteri de doua cifre. Acestia se bazeaza pe o dinamica pozitiva a creditului de retail, nu neaparat datorita faptului ca imprumuturile s-au ieftinit ci si datorita identificarii acestui nou segment de piata, cel al clientilor care au rambursat sume semnificative din creditele vechi si pot contracta altele noi.

Raiffeisen Bank a fost printre primele banci care au oferit un feedback pozitiv la semnalele BNR de a relaxa politica monetara, si a redus cu un punct procentual dobanda la creditele de consum.

 

JP Morgan investigata penal pentru practice legate de vanzarea obligatiunilor garandate cu ipoteci
Ziarul Financiar

 

Potrivit unui comunicat al Bloomberg, cea mai mare banca din Statele Unite ale Americii, JP Morgan este investigata la nivel federal pentru incalcarea prevederilor legale civile in ceea ce priveste unele strategii de vanzare a obligatiunilor garantate cu ipoteci.

In luna mai, JP Morgan a fost instiintata de catre Departamentul de Justitie cu privire la concluziile preliminare ale unei anchete legate de vanzarea unor instrumente financiare garantate prin credite subprime investitorilor in perioada premergatoare crizei financiare (2005-2007).

Obiectivul acestei anchete este de a finaliza investigatiile efectuate in ultimii ani in ceea ce priveste abuzurile care au dus la prabusirea pietei imobiliare si a pietelor de credit la nivel mondial in anul 2008.

Intr-o situatie asemanatoare este si Bank of America, a doua mare institutie bancara din SUA, care a fost data in judecata de catre Comisia pentru bursa si valori mobiliare (SEC) fiind acuzata ca a inselat investitorii intr-o tranzactie in valoare de 850 milioane de dolari cu valori mobiliare constituite din credite ipotecare.

 

Mercedes Benz a avut vanzari peste BMW si Audi in luna iulie
Ziarul Financiar

Cunoscutul brand de autovehicule, Mercedes-Benz, care face parte din grupul Daimler, a inregistrat cresteri ale vanzarilor cu 20% luna trecuta fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 116.790 de unitati. Aceasta crestere confera brandului Mercedes pozitia de lider in lupta cu BMW si Audi, care au raportat cresteri ale vanzarilor de 14%  si respective 9,8%.

Astfel, pana la sfarsitul lunii iulie 2013, livrarile Mercedes-Benz au crescut cu 8,1% ajungand la 811.227 de autoturisme si SUV-uri.

Potrivit informatiilor din compania Daimler, obiectivul Mercedes este de a redeveni lider pe piata masinilor de lux pana in 2020 prin lansarea ultimei versiuni a sedanului clasa S, care are un pret de pornire, cu toate taxele incluse de 79.790 de euro.

Mercedes-Benz are ca obiectiv privind vanzarile pentru acest an, un numar de 1,4 milioane de autoturisme.

 

Catalin Iftenie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *