web analytics

Puterea economica si valoarea leului

Cristian Paun

Imi aduc perfect aminte de exemplul pe care in facultate un profesor mi l-a dat, legat de diferenta dintre leu si marca germana care ar fi cam aceeasi dintre Dacie si Mercedes. Ce vroia sa spuna acel profesor era ca in spatele valorii si stabilitatii oricarei monede ar sta competitivitatea si capacitatea de a vinde ceva catre pietele externe. Cu cat esti mai cautat pentru produsele tale, cu atat vei putea exporta mai mult si vei avea intrari de valuta in economia nationala respectiva. O teza cat se poate de corecta dar care in economiile moderne nu se mai aplica.

Asa cum aratam si in articolele mai vechi, in economia reala se confrunta trei categorii de operatori: antreprenorii reali care produc bunuri si servicii de care piata are nevoie si care sunt permanent sclavii pietei si nicidecum stapani de sclavi cum lasa permanent socialistii sa se inteleaga; antreprenorii politici dornici in permanenta sa inventeze noi autorizatii (taxe) pentru antreprenorii reali din care sa isi extraga profiturile fara a vinde mare lucru pietei si o categorie aparte de antreprenori politici – cei monetari care isi tiparesc pur si simplu profiturile (de fapt acestia sunt cei mai periculosi dintre antreprenorii politici pentru ca s-au plasat in afara controlului democratic si pentru ca ei produc “profituri” din nimic rafinand transferul din bunastarea antreprenorilor reali).

Mai mult, putem observa si o obsesie aproape dusa la paroxism pentru consum si pentru consumator promovata de antreprenorii politici si monetari care, pentru ca nu isi extrag bunastarea din productia pentru piata, nu sunt deloc interesati de apararea pozitiei producatorilor (adica a antreprenorilor reali). Inainte de a fi consumatori noi trebuie sa fim producatori pentru a obtine resursele necesare consumului si deci pe piata actionam asumandu-ne ambele rolului (prioritate avand rolul de producator). Ei bine, antreprenorii politici si, mai ales, cei monetari nu isi asuma deloc rolul de producator, extragand resursele din taxe sau din tiparire de bani. In aceste conditii, toata lupta dusa impotriva producatorilor (a capitalistilor, a antreprenorilor autentici) este de fapt o lupta impotriva noastra. Orice bariera noua, inventata in favoarea consumatorilor si impusa producatorilor (a se vedea sloganul cu “Sunt cetatean european si am drepturi atunci cand consum ceva“) ingreuneaza viata antreprenorilor reali si ne limiteaza incetul cu incetul sansa de a mai actiona pe piata in calitate de consumatori. In loc sa fim obsedati atata de consum si consumatori mai bine ne-am pozitiona de partea corecta a problemei. Evident ca orice incercare de simplificare fiscala (mai putine taxe), de reducere a fiscalitatii, de reducere a deficitelor cu care opereaza statul, de reducere a datoriei publice sau de reducere a cheltuielilor publice se lovesc de un zid de aparare facut de toti cei care traiesc la umbra acestor resurse deturnate din bunastarea celor care se incapataneaza sa tina piept capriciilor consumatorilor. Evident ca antreprenorii monetari arunca nedrept vina inflatiei in carca antreprenorilor reali care au fost incapabili sa isi creasca oferta de bunuri si servicii care sa impinga preturile in jos astfel incat inflatia produsa de tiparnita sa fie anulata. Evident ca orice incercare de a impune o anumita conduita cu privire la productia de bani din nimic naste reactii dure. Independenta bancilor centrale este un subiect tabu de care nimeni nu se poate atinge si care incepe si se termina din clipa in care titlurile de stat, initial cumparate pe banda rulanta de bancile comerciale, sunt rascumparate tacit contra lichiditatilor proaspete. Coalitia dintre antreprenorii politici (cei care traiesc din taxe) si cei monetari este foarte stransa si mereu indreptata impotriva antreprenorilor reali (deveniti tot mai rari).

Revenind acum la problema ridicata aici – valoarea monedei care depinde de valoarea economiei din spatele sau, observam deci ca economiile moderne sunt tot mai concentrate pe consumatori si nu pe producatori si tot mai dominate de antreprenorii politici si cei monetari. Mai mult, economiile moderne opereaza cu monede fara valoare intrinseca (bani fiat) care pot fi produsi la infinit fara costuri semnificative. Banii si-au pierdut aproape complet caracterul economic devenind un vehicul, mai degraba, politic. “Capitalismul” modern este de fapt un interventionism mascat care, in final, va duce la socialism si nu la si mai multa libertate economica. Degeaba incearca antreprenorul real (sa zicem producatorul de cartofi) sa produca pentru piata, sa fie competitiv si sa se lupte de la egal la egal cu concurentii, incercand permanent sa inoveze si sa introduca noi tehnologii daca antreprenorul politic ii injumatateste imediat profitul cu o noua taxa cat mai progresiv aplicata sau daca antreprenorul monetar reduce dobanda de interventie pentru a permite o expansiune monetara mai mare sau chiar tipareste lichiditatea de care au atata nevoie. Competitivitatea antreprenorului real nu se mai vede deloc in profiturile sale ci in cele ale antreprenorului politic si ale celui monetar. In aceste conditii, stabilitatea si evolutia unei monede (leu versus euro, euro versus dolar) nu mai are nici o legatura cu economia reala ci cu viteza cu care se expandeaza masa monetara (SUA tipareste mai multi dolari decat UE, daca taxele sunt bine colectate in SUA decat in UE). In final, orice incercare de a explica economic evolutia unei monede este lipsita de succes. Si pe termen lung si pe termen scurt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *