web analytics

Prostia din ’33 – versiunea UE

rp_ionut.balan_-233x300.jpg

Ionut BALAN – bloguluibalan.ro

Istoria se repeta, desi Seneca spune: A gresi e omenesc, dar a persevera (in greseli) e diabolic. Prima oara a gresit, in 1933, guvernul national-taranist (crestin si democrat) care a impus o curba de sacrificiu ce s-a soldat – dupa suspendarea indemnizatiei de chiriei si a alocatie de scumpete – cu reducerea salariilor muncitorilor cu 25% si cu greva de la Grivita, “acompaniata” de sirena lui Vasile Roaita.

Insa Guvernul care a perseverat e cel din zilele noastre, ce s-a revendicat, in cele din urma, a fi popular (tot crestin-democrat). La fel ca in anii ’30, el a renuntat la politica “portilor deschise”. Adica, in loc sa relaxeze fiscalitatea ca sa vina investitii straine, a taiat salariile cu 25% si a propulsat statul in postura de prim investitor.

Dar asemanarile intre trecut si prezent in tratarea inadecvata a crizelor nu se opresc la curbele de sacrificiu, fiindca si in interbelic statul a contractat credite, in loc sa mearga pe mana privatizarilor si a investitorilor straini.

In 1931-1932, el a angajat imprumuturi noi de 1,84 miliarde de franci francezi, 70 de milioane de franci elvetieni si 5 milioane de florini olandezi. La fel ca in perioada de dupa 2009, cand datoria publica s-a triplat.

Si similitudinile nu se opresc aici. Stim cu totii ca Romania are o traditie inflationista, cu radacini interbelice, dar tara noastra nu se poate lauda doar cu aceasta “datina” ce tine de un deficit structural persistent, ci si cu obiceiul de a face arierate.

In aprilie 1933, se emiteau “Bonurile de impozite 4%” pentru lichidarea datoriilor arierate anterioare exercitiului 1932. Iar Mircea Vulcanescu, directorul Datoriei Publice, explica de ce se imprumuta statul “pe sub mana de la cei carora le cere marfuri si servicii fara plata imediata”. Pentru ca “in imprejurari trecatoare, de forta majora” se poate ajunge la solutii in care “recursul la credit e deghizat”.

Din cate se vede popularii de ieri si de azi au refuzat sa ia in considerare spusele liberalului Eugeniu Carada, potrivit carora vinovata pentru criza e “reaua si nedreapta noastra sistema de impozite”. Ei au preferat sa reduca salariile, in loc sa relaxeze fiscalitatea si sa combata coruptia. Iar asta nu doar ca a dus creditele neperformante la nivel-record, ci a “racit” si secventa economica.

Integrarea euro-atlantica e elementul de noutate fata de anii ’30, dar noi, romanii, avem nevoie sa obtinem nu o oarecare legitimitate economica prin intermediul intelegerilor politice, ci expertiza, pentru a fi recunoscuti ca parteneri de afaceri de catre europeni. Deci guvernele nu trebuie sa taie salarii, ci sa se preocupe de cresterea productivitatii, pentru ca dupa castigul de eficienta, venit pe seama reformelor structurale, sa participam la diviziunea europeana a muncii.

One Response to Prostia din ’33 – versiunea UE

  1. Dupa ce coruptul a prins gustul coruptiei, ma tem reducerea fiscalitatii nu va rezolva problema fara o justitie sanatoasa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *