web analytics

Proiectul euro: cat de justificata este reticenta central-est europenilor?

lazeaValentin LAZEA – Economist sef Banca Nationala a Romaniei

Un raport recent al Institutului Polonez de Afaceri Internationale (“Membership in the Reforming Euro Area. A Central-Eastern European Perspective”, Varsovia, august 2013) trece in revista motivele pentru care elitele din aceasta parte a continentului (mai precis, din tarile “Grupului Visegrad”) si-au crescut reticenta in ceea ce priveste adoptarea euro. Lucrarea sumarizeaza ideile principale ale unui colocviu international tinut la 25 iunie 2013, cu usile inchise. Una din concluziile importante a fost aceea ca “beneficiile decurgand din apartenenta la eurozona nu sunt automate, ci mai degraba conditionate si pot fi substantial intarite sau slabite in functie de situatia din eurozona si de deciziile de politica economica din fiecare tara”.

Consideram ca aceasta afirmatie ar trebui nuantata, in sensul ca unele beneficii ale apartenentei la eurozona sunt automate si ca, in timp ce este adevarat ca raportul cost-beneficii difera de la tara la tara, beneficiile automate de care vorbeam pot fi mai mari decat orice costuri legate de o gestionare defectuoasa la nivel national.

Parerile exprimate in acest articol sunt personale si nu reprezinta in vreun fel pozitia oficiala a Bancii Nationale a Romaniei.

Sumarizand motivele de reticenta din partea celor patru membre ale “Grupului Visegrad”, obtinem urmatorul tablou:

Slovacia (singura tara  din grup care a trecut la moneda comuna) s-a confruntat in anul 2009, imediat dupa adoptarea euro, cu necesitatea de contribui la finantarea fondului EFSF, destinat ajutorului statelor membre din zona euro (multe dintre acestea, mai bogate decat Slovacia). Desi nu a contribuit la primul pachet de asistenta pentru Grecia, ulterior Slovacia a contribuit (sau s-a angajat sa contribuie) la toate pachetele financiare, inclusiv ESM, pe baza unei chei de contributie stabilite de Banca Centrala Europeana.

Un alt motiv de nemultumire pentru elitele acestei tari l-a constituit faptul ca in perioada petrecuta in antecamera euro (mecanismul ERM-2), Slovacia si-a apreciat masiv moneda in doua randuri, fapt care ar fi fost de natura a-i afecta competitivitatea.

Polonia nu contesta importanta calitatii de membru al euro-zonei. Dimpotriva, aceasta calitate este vazuta ca un avantaj, nu numai economic, ci si geo-politic, pentru promovarea intereselor proprii. Astfel, desi temporar au adoptat o atitudine de “wait-and-see”, elitele poloneze par constiente de pericolul marginalizarii tarii lor daca nu vor face pasi concreti inspre adoptarea euro.

Cehia, care beneficiaza de o stabilitate macroeconomica de invidiat, face parte din grupul statelor care “pot, dar nu vor” sa intre in zona euro (spre deosebire de marea majoritate a celorlalte tari-candidat, care “vor, dar nu pot”). Partidul de guvernamant ODS a propus organizarea unui referendum privind dorinta populatiei de a adera la euro, dupa modelul suedez (Suedia a organizat un referendum in anul 2003 in care majoritatea populatiei s-a pronuntat impotriva intrarii in zona euro, desi oficial statul nu beneficiaza de opt-out clause).

In Ungaria, premierul V. Orban a afirmat recent ca tara sa va adera la euro doar atunci cand va atinge un nivel al PIB/locuitor de 90% din media europeana (fata de 65% in prezent).

Motivatiile guvernului maghiar pentru a sta in afara zonei euro au de a face cu:

–        lipsa de simpatie pentru capitalul strain, acuzat ca produce somaj masiv in perioadele de criza;

–        intentia de a folosi devalorizarea forintului ca mijloc de promovare a competitivitatii externe;

–        procesul de convergenta presupune o inflatie mai inalta decat in restul zonei euro (efectul Balassa-Samuleson), dar aceasta inflatie nu s-ar putea manifesta in interiorul zonei euro;

–        integrarea fiscala ce va urma in zona euro este perceputa ca anuland unul din potentialele avantaje ale economiei maghiare.

Fasa de motivele de reticenta expuse, pot fi invocate urmatoarele contra-argumente:

1.     Contra-argumente de ordin general

Participarea la euro-zona este destinata sa asigure urmatoarele beneficii  oricarui membru al ei (beneficii adesea considerate ca fiind naturale, pe care politicienii nu se mai obosesc sa le explice publicului):

1.1. – intarirea solidaritatii europene si eliminarea posibilitatii de razboaie/conflicte pe continent. Dupa crearea Comunitatii Economice Europene in anii ’50 si a Uniunii Europene in 1992, precum si dupa crearea zonei euro in 1999, nu a mai existat nici un conflict armat intre doua state apartinand acestor organizatii. Desigur, s-ar putea replica cu faptul ca apartenenta la UE este suficienta pentru a preintampina un eventual conflict intre state (nemaifiind necesara si participarea la zona euro). Totusi, probabilitatea ca doua state care utilizeaza aceeasi moneda sa intre in conflict este mai mica decat cea aferenta la doua state care utilizeaza monede diferite.

1.2. – crearea unui actor global, care multiplica de n ori puterea economica si politica a fiecarui stat membru. Luate separat, Slovacia are un PIB nominal echivalent cu al statului nord-american Nebraska, Polonia – echivalentul statului Virginia, Romania – echivalentul statului Carolina de Sud. Impreuna, statele zonei euro ar avea un PIB comparabil cu cel al SUA.

1.3. – disciplinarea politicilor macroeconomice si evitarea derapajelor, prin noua arhitectura de monitorizare inter-statala (Tratatul de Stabilitate si Crestere, Pactul Fiscal etc.). Statele care au o istorie a disciplinei macroeconomice slabe vor trebui sa invete sa traiasca fara sprijinul permanent al FMI si al Bancii Mondiale si sa isi perfectioneze politicile macroeconomice sub influenta peer pressure.

1.4. – accesul potential (in caz de necesitate) la fonduri mult mai mari si mai ieftine decat cele disponibile pentru statele non-euro. In fapt, fondul ESM, cu o capacitate de imprumut de 500 miliarde euro (destinat numai statelor membre ale euro-zonei) este un fel de buget suplimentar la bugetul multianual al UE, de 1100 miliarde euro (acesta din urma accesibil tuturor statelor membre ale UE).

Aceste contra-argumente sunt atat de importante si reprezinta beneficii atat de mari, incat (aproape) orice costuri pe termen scurt palesc in fata lor, facand ca analiza cost-beneficiu sa fie in mod clar in favoarea adoptarii euro.

2.     Contra-argumente de ordin specific

Chiar si unele critici aduse de statele “Grupului Visegrad” zonei euro nu se sustin la o analiza atenta, dupa cum urmeaza:

2.1.- in cazul Slovaciei, rezistenta la o participare mai mare la finantarea fondului ESM reprezinta, in ultima instanta, o rezistenta la cresterea bugetului total al UE, ceea ce contravine logicii istorice, potrivit careia orice uniune de state incepe cu un buget mic, pe care il dezvolta in timp. Pana la Razboiul Civil din 1861-1865, bugetul federal al SUA era de 1-2% din PIB, comparabil cu cel al UE din prezent (1,05% din PIB).

2.2. – aprecierea monedei slovace cu 22% in cadrul mecanismului ERM-2 nu i-a afectat deloc competitivitatea. De fapt, in pofida aprecierii monedei sale intre 2006 si 2008, Slovacia si-a crescut ponderea in produsele importate de restul UE, de la 0,68% la 1,00%. Aceasta performanta a fost posibila prin renuntarea la competitivitatea prin pret (salarii mici, utilitati ieftine, curs depreciat) si prin concentrarea pe competitivitatea non-pret (calitate, know-how, livrare la timp etc.)

2.3. –  in cazul Cehiei, unele contra-argumente de ordin general sunt ignorate/uitate cu prea mare usurinta, dupa cum urmeaza:

a)     argumentul legat de pace pe continent: desi a fost participanta (involuntara) la ambele razboaie mondiale, Cehia a avut parte de foarte putine lupte pe teritoriul sau.  Totusi, experienta din perioada razboiului rece, cand era stat de frontiera, ar trebui sa o puna in garda chiar si acum, cand s-a regasit asezata geografic in mijlocul Europei (si aparent departe de orice  zona de conflict);

b)     argumentul legat de centura de siguranta oferita de ESM ar trebui sa rezoneze mai puternic cu elitele cehe, chiar daca – momentan – situatia macroeconomica pare de invidiat. In definitiv, cine se astepta ca Irlanda (si, potential, Slovenia) sa aiba nevoie de bail-out cu bani europeni?

2.4. – dorinta guvernului maghiar de a intra in zona euro abia cand tara va avea un PIB/locuitor de 90% din media UE pare a avea un fundament in teoria convergentei economice reale. Totusi, nu este o regula generala: unele state care au intrat in zona euro cu un PIB/locuitor sub 90% din medie (Grecia, Portugalia) nu au recuperat decalajele respective, in timp ce alte state care au intrat cu un nivel similar (Slovacia, Estonia) s-au descurcat cat se poate de bine. Important este nu atat nivelul de convergenta reala atins la un moment dat, cat perseverenta pe termen lung in politici economice bune.

2.5. – in cazul Ungariei, lipsa de simpatie pentru capitalul strain si dorinta de a manipula cursul de schimb fac parte din arsenalul de politici populiste, care pe termen lung nu pot decat sa indeparteze potentialii investitori. Ungaria inca mai traieste din investitiile directe masive pe care le-a primit in anii ‘90 si din “datoria istorica” pe care Germania si Austria simt ca o au fata de ea. Fara aceste atu-uri, economia maghiara autarhica ar putea avea, in scurt timp, soarta economica romanesti din perioada anilor ’80.

2.6. – inflatia mai mare datorata efectului Balassa-Samuelson se poate manifesta chiar si pentru state care au adoptat moneda comuna (vezi cazurile Ciprului, Sloveniei, Estoniei etc.). Procesul de aliniere a preturilor relative poate continua mult timp si dupa ce statul respectiv a renuntat la moneda proprie.

In loc de concluzie, actuala reticenta a elitelor central-est europene fata de proiectul euro pare a izvori din cateva elemente subiective (in afara unor factori obiectivi legati de criza unor state din eurozona):

–        necunoasterea/minimizarea argumentelor de ordin general in favoarea unei monede comune;

–        insuficienta analiza a argumentelor specifice, care in multe cazuri se dovedesc lipsite de viziune:

–        comunicarea defectuoasa, ambigua si diluata a reformelor intreprinse pana in prezent in zona euro.

De fapt, raspunderea elitelor este dubla, deoarece ele ar fi trebuit sa aiba si un rol activ in educarea electoratului.

Adevarata tensiune se manifesta insa intre abordarea normativa (zona euro asa cum ar putea/ar trebui sa fie) si abordarea prospectiva (zona euro asa cum se prefigureaza ea). Lipsa de leadership si de viziune nu este marginita la statele din Centrul si Estul Europei, ci se extinde si la statele-cheie din Vest. Asa cum au aratat participantii la colocviu, “rolul Germaniei ca putere majora in eurozona este crucial. [Dar] Berlinul se opune ideilor care i-ar creste expunerea fata de riscurile altor membri ai euro zonei”. Ca atare, abordarea prospectiva castiga teren in detrimentul abordarii normative, ceea ce explica, in buna masura, cresterea nivelului de euroscepticism.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *