web analytics

Politicienii si razboiul

Cristian PaunCristian PAUN – Director executiv SOREC

Ma uit siderat la cum escaladeaza conflictul in Ucraina fara ca noi ceilalti sa putem interveni cu ceva sau sa putem sa ne opunem starii conflictuale in care suntem incetul cu incetul atrasi. Razboiul este cea mai avansata forma de conflict intre oameni, fiind la polul opus celei mai avansate forme de cooperare intre oameni care este schimbul voluntar prin intermediul pietelor. Resursele pot fi obtinute in ambele moduri: prin jaf si prin cucerire de teritorii (adica prin razboi) sau prin specializare in productie si apoi prin schimbarea acestor produse pe altele produse de altii. Prin schimb cuceresti pasnic resurse si iti pui in valoare toate calitatile pe care le ai (mai multe sau mai putine, mai simple sau mai complexe). Prin implicarea noastra in razboaie (cu tot ce inseamna ele, de la jaf, viol, omor, genocid, distrugere de bunuri) ne asemanam cu animalele. Prin implicarea noastra in schimburi voluntare ne deosebim de animale (nici un animal nu schimba bunuri pe alte bunuri, nu are preturi pentru schimburile sale, nu se specializeaza in productie, nu creeaza piete).

Politicianul are rolul sau in aceasta ecuatie. El este acel “antreprenor” care niciodata nu a prosperat prin schimburi voluntare ci prin limitarea acestora prin tot felul de bariere (taxe, avize, tiparire de moneda etc.). Calea politica de prosperitate nu este deloc una pasnica ci, dimpotriva, se aseamana foarte mult cu razboiul propriu zis. Lupta politica sacrifica oamenii si destine, calca in picioare principii, demoleaza institutii etc. Politicianul inventeaza tot felul de “proiecte” cu iz national sau comunitar cum ar fi refacerea unor teritorii istorice, interesul national, mandria de tara si de steag. In jurul acestor proiecte aduna repede fanatici si adepti dintre cei care nu inteleg ce inseamna calea sanatoasa de prosperitate si care voteaza cu toate mainile haiducia prin taxe cat mai sofisticate si cat mai mari din care apoi sa finanteze armate, politii, structuri de forta care “sa mentina pacea si securitatea tuturor”. Multi dintre cei care roiesc in jurul statului gasesc ca e mai usor de inteles si aplicat jaful, institutionalizat sau nu, decat specializarea in productie (cu toata incertitudinea din jurul sau). Acesti antreprenori politici sunt in primul rand in razboi cu proprii cetateni de mult prea multa vreme pe care ii agreseaza cu taxe si inflatie intru “interesul national”. Un razboi ascuns si bine disimulat in care apararea e greu de pus in practica (evaziunea e la ordinea zilei pe toate canalele de stiri, paradisurile fiscale sunt ceva demonic etc.).

La umbra grijii sale disimulate pentru fiecare dintre noi si pentru tara, politicianul ne vinde permanent reteta conflictului cu ochii pe numarul de voturi care sa il mentina la putere. Ne imparte in bogati si saraci, in albi si negri, in crestini si musulmani, in unguri si romani, in femei si barbati, in tineri si batrani, emigranti si autohtoni etc. si apoi ne indreapta unii impotriva altora printr-un sistem arbitrar de redistributie a resurselor. Atunci cand sta mai prost cu popularitatea politicianul porneste si mai abitir un razboi intre noi. Razboiul cu altii intra si el in aceeasi reteta. Politicianul niciodata insa nu iese in prima linie si niciodata nu iese in pierdere. El impinge natiunile in razboi si apoi priveste cum tinerii “se sacrifica pentru tara” sau sunt impuscati / spanzurati de prietenii lor daca refuza lupta pentru tara si dezerteaza. Politicianul deturneaza resurse importante din bunastarea noastra pentru a sofistica si intari armele cu care vom fi omorati pe campul de batalie. Gloantele cu care ne omoram intre noi au fost platite tot de noi. A incerca sa gasim cauze economice razboiului pornit si alimentat de politicieni (cum ar fi raritatea unor resurse, raritatea unor piete de desfacere, probleme legate de forta de munca) nu arata decat ca nu intelegem diferenta dintre mijloacele economice (piata, schimbul voluntar, specializarea in productie) si mijloacele politice (jaful institutionalizat, redistribuirea arbitrara de resurse, egalizarea veniturilor, limitarea dreptului de proprietate, agresiunea fizica, confiscarea, nationalizarea) de prosperitate. Intotdeauna resursele sunt rare si pietele (consumatorii)  sunt greu de gasit in conditii de concurenta libera. Iar un razboi nu poate fi niciodata panaceu la asa ceva si nici nu poate fi motivat prin asa ceva. Razboiul nu poate fi niciodata solutia iesirii din nici o criza, orice natura ar avea ea.

Noi toti ceilalti care privim la acesti antreprenori politici trebuie sa ne impotrivim cu toata forta acestor porniri belicoase ale lor. Sa nu ii lasam sub nici o forma sa ne atraga in aceste jocuri periculoase din care tot noi vom iesi in final mai saraci si mai fara viata. Razboiul nu a rezolvat niciodata nimic ci, dimpotriva, a creat si mai multe rani imposibil de vindecat. Nu intamplator marile razboaie au fost pornite de monarhi despotici sau de dictatori fanatici. Cu cat o tara se opune mai mult libertatii individuale (incluzand aici mai ales libertatea economica si nu doar libertati de fatada cum sunt libera exprimare)  si alege calea de dezvoltare “prin stat” si prin antreprenoriat politic, cu atat e mai probabil sa se ajunga in final la o dictatura pusa pe harta si rele cu propriul popor si cu cei din jur. Mecanismele de opresiune, subtile sau nu, vor induce incet teama si “respect” si vor paraliza orice initiativa de opunere. Razboiul nu are nimic glorios sau eroic in el asa cum propaganda politica incearca sa ne convinga. Este doar o risipire inutila de resurse fara un rezultat final concret. Razboaile vor da nastere la alte razboaie intotdeauna.

Citez in final din F. Oppenheimer (The state, 1914, p. 15): “The State, completely in its genesis, essentially and almost completely during the first stages of its existence, is a social institution, forced by a victorious group of men, on a defeated group, with the sole purpose of regulating the dominion of the victorious group over the vanquished, and securing itself against the revolt from within and attacks from abroad. Teleologically, this dominion had no other purpose, than the economic exploatation of  the vanquished by the victors.”

In opozitie cu acest citat il citez si pe J. M. Keynes (The General Theory of Employment, Interest and Money, 1936, Ch. 24, partea IV, paragraful 2) care pleda pentru faptul ca libertatea pietelor este cauza economica fundamentala pentru care natiunile intra in conflict: “War has several causes. Dictators and others such, to whom war offers, in expectation at least, a pleasurable excitement, find it easy to work on the natural bellicosity of their peoples. But, over and above this, facilitating their task of fanning the popular flame, are the economic causes of war, namely, the pressure of population and the competitive struggle for markets. It is the second factor, which probably played a predominant part in the nineteenth century, and might again, that is germane to this discussion.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *