Planul BT pentru clientii Volksbank Romania cu credite in franci elvetieni

In contextul achizitionarii Volksbank Romania, Banca Transilvania, in calitate de actionar majoritar al Volksbank Romania, face publica oferta destinata clientilor VBRO cu imprumuturi in franci elvetieni. Aproximativ 18.300 de clienti ai Volksbank Romania pot beneficia, la cererea acestora, de solutiile oferite de BT.

Oferta Bancii Transilvania pentru clientii cu credite in franci elvetieni:

  • este valabila din 4 mai a.c., in unitatile Volksbank Romania;
  • conversia se va realiza la cursul BNR din data semnarii documentatiei in fata notarului public;
  • reducere de 22,5% pentru clientii care doresc conversia creditelor din CHF in lei sau in euro; la acest procent se adauga comisionul de risc platit efectiv de clienti pe tot parcursul derularii creditului. Valoarea efectiva a reducerii totale difera astfel in functie de situatia fiecarui client in parte, tinandu-se cont de soldul creditului, de eventuale restante si penalitati sau de situatiile particulare in care comisionul de risc/administrare a fost deja recuperat de la Volksbank Romania de catre clienti;
  • stoparea calcularii comisionului de risc/administrare pentru toti clientii aflati in prezent in portofoliul Volksbank Romania si care au semnat cu Volksbak Romania contracte de credit in valuta CHF, precum si returnarea sumelor deja platite de clienti in contul acestui comision, prin diminuarea creditului in sold;
  • prelungirea cu o luna a deciziei privind inghetarea cursului CHF, pana la 17 mai a.c., la nivelul din 31 decembrie 2014.

Fluxul ofertei:

  • incepand cu data de 4 mai a.c. clientii Volksbank Romania vor fi contactati telefonic si invitati la o intalnire, la unul dintre sediile VBRO; in prezent este in pregatire infrastructura Volksbank Romania, asa incat totul sa decurga conform asteptarilor;
  • BT va acorda prioritate cazurilor sociale si clientilor care, in ciuda greutatilor generate de cresterea cursului CHF din ultimii ani, au ramas buni platnici.

Stoparea calculului comisionului de risc/administrare se va aplica inclusiv pentru clientii aflati in prezent in portofoliul Volksbank Romania si care au semnat contracte de credit cu Volksbank Romania atat in lei, cat si in euro si USD. Returnarea va fi efectuata prin diminuarea creditului in sold care se va aplica la o data ulterioara, dupa finalizarea programului de conversie pentru clientii VBRO cu imprumuturi in franci elvetieni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *