web analytics

Pietele financiare internationale – evolutii luna octombrie 2013

1390479_10151750615802266_1560219409_nAndrei RADULESCU, Senior Investment Analyst SSIF Broker

Pietele financiare

Evolutii recente

In octombrie s-au consemnat evolutii favorabile pe pietele internationale de capital, determinate atat de solutionarea temporara a problemelor fiscal-bugetare din Statele Unite, dar si de dinamica rezultatelor financiare raportate de companii pe trimestrul al III (marea majoritate a companiilor americane au prezentat rezultate peste estimarile pietei).

image001
Totodata, evolutiile predominant favorabile ale unor indicatori macroeconomici din Europa si China, care confirma scenariul de inflexiune a acestor economii a contribuit pozitiv la evolutia pietelor de actiuni in octombrie. Indicele global MSCI a crescut cu 3,8% mom, la 1 602,86 p. – nivelul maxim de la inceputul anului 2008. image002

Se remarca dinamica pietei americane, sustinuta de atenuarea temporara a riscurilor din sfera fiscal-bugetara la jumatatea lunii octombrie: indicele S&P 500 a crescut pentru a doua luna consecutiv, cu 4,5% mom, la 1 756,54 p. (nivel maxim istoric) (avans de 23,2% de la inceputul anului curent).

De asemenea, indicele european Dow Jones Stoxx 600 s-a apreciat in octombrie cu 3,8% mom, la 322,37 p. (crestere cu 15,3% de la inceputul anului).

Pe plan intern indicele BET a crescut pentru a 4-a luna consecutiv in octombrie, cu 0,4% mom, la 6 066,3 p. (nivelul maxim din vara anului 2008) (avans de 17,8% de la inceputul anului 2013). In octombrie atentia investitorilor pe plan intern s-a indreptat catre IPO-ul Romgaz.

image003
image004

Scenariul central

 Odata cu terminarea sezonului de raportari financiare pe trimestrul III atentia investitorilor se va indrepta spre indicatorii macroeconomici si perspectivele cu privire la binomul inflexiune-monetara / pragul datoriei publice in Statele Unite, riscul aparitiei deflatiei in Zona Euro, problemele specifice pietelor emergente.

image005image006Dupa parerea mea, exista spatiu de crestere a indicilor bursieri pe final de an, insa, atrag atentia cu privire la faptul sa sunt semnale de inflexiune a primei de risc pentru piata americana (cu implicatii pe mapamond) (subiect care va fi tratat in Raportul Macroeconomic din noiembrie).

Din perspetiva urmatoarelor 3-6 luni am revizuit scenariul central pentru pietele capital (de la negativ la neutral). Atrag insa atentia cu privire la faptul ca am putea asista la semnale de volatilitate si intoarcere de trend pe pietele internationale de actiuni, evolutii determinate de deciziile de politica monetara din Statele Unite, de intensificarea decalajelor intre economia reala si economia financiara, nivelul ridicat al indicatorilor de evaluare comparativa (PER), razboiul valutar (Statele Unite, Zona Euro, China).

Consider ca prelungirea tendintei ascendente pe pietele financiare este dependenta, in principal, de neintensificarea factorilor de risc din sfera mix-ului de politici economice din Statele Unite si de relansarea durabila a investitiilor in economia reala. Politica monetara acomodativa din economia mondiala sustine procesul investitional al companiilor, insa potentialul cererii agregate a fost negativ afectat de valurile Marii Recesiuni. Totodata, semnalele de toppish pe pietele de actiuni ar putea determina redirectionarea fluxurilor de capital spre economia reala. Altfel spus, nu este exclus ca, temporar, sa asistam la corectii ale indicilor bursieri (o perioada mai prelungita, la fel cum s-a intamplat si la inceputul deceniului trecut), pana cand va deveni clar faptul ca economia mondiala a initiat un nou ciclu economic (pana vor fi vizibile semnalele de relansare durabila a investitiilor in sectoarele care vor propulsa economia spre un nou ciclu).

Riscuri

Printre principalii factori de risc pentru evolutia pietelor de actiuni pe termen scurt mentionez: mix-ul de politici economice din Statele Unite (inflexiunea politicii monetare, problema pragului datoriei publice); nivelul ridicat de evaluare a companiilor (din perspectiva indicatorului PER – la maximul de la inceputul anului 2008); ajustarea decalajelor intre indicatorii din economia financiara si din economia reala; provocarile macro-financiare fundamentale cu care se confrunta Zona Euro; razboiul valutar; volatilitatea fluxurilor de capital orientate catre statele emergente; riscurile de natura politica si sociala.

image007
image008

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *