web analytics

Pascal Salin, radicalul rational (II)

Gabriel Mursa

Gabriel MURSA – Presedintele Institutului Friedrich von Hayek Romania

Un rol important in apropierea profesorului Salin de conceptiile monetare ale Scolii austriece l-a avut intalnirea cu Hayek si cu una dintre cele mai interesante carti scrise de acesta, Denationalizarea banilor. In fond, procesele spontane ale pietei sunt incompatibile cu existenta unui monopolist care furnizeaza un element esential al functionarii pietelor, moneda. Asadar, profesorul Salin aduce argumente solide in favoarea eliminarii monopolului etatic asupra banilor, plecand de la premisa conform careia cea mai buna metoda de alocare a resurselor rare dintr-o economie este concurenta. Insa, apropierea de Scoala austriaca nu l-a facut sa accepte toate ideile acesteia. Spre exemplu, el nu accepta conceptia larg impartasita printre “austrieci”, dupa care solutia de salvare a sistemului monetar implica revenirea la etalonul-aur. O alta diferenta provine din atitudinea sa fata de sistemul bancar cu rezerve fractionare.

In principiu, economistii Scolii austriece considera ca sursa ciclurilor recurente manifestate prin perioade de boom si depresiune o constituie utilizarea principiului rezervelor fractionare. Ghidandu-se dupa el, bancile comerciale pot folosi depozitele la vedere ale populatiei pentru a acorda credite pe termen lung. Astfel, intre natura depozitelor primite si cea a creditelor acordate exista un “defazaj” temporal, ceea ce permite sistemului bancar sa creeze bani din nimic, fapt ce distorsioneaza procesul de alocare a resurselor limitate. Pentru a evita aceste inconveniente, economisti precum Rothbard militeaza pentru renuntarea la principiul rezervelor fractionare si reintroducerea rezervelor integrale, adica a unei monede fondate 100% pe metal pretios. In linii mari, conceptia profesorului Salin nu difera radical de cea schitata mai sus. Insa, din punct de vedere tehnic, el nu vede o incompatibilitate majora intre practica rezervelor fractionare si libertatea sistemului bancar, un punct de vedere la care adera multi alti economisti de factura liberala, spre exemplu, George Selgin. Acest punct de vedere se bazeaza pe premisa dupa care, ceea ce conteaza, inainte de orice, in sistemul bancar, sunt libertatea si concurenta si nu modul particular in care bancile acorda credite. In fapt, insusi Rothbard lasa sa se inteleaga ca bancile s-ar putea ghida dupa acest principiu, cu precizarea ca, astfel, insolventa lor devine inerenta. De fapt, teama multor economisti austrieci fata de acest principiu provine din faptul ca practicarea pe scara larga a tehnicii rezervelor fractionare atrage, automat, un “imprumutator de ultima instanta”, banca centrala, o situatie incompatibila cu functionarea spontana a proceselor de piata.

Insa, indiferent daca acceptam sau nu principiul rezervelor fractionare, trebuie sa fim siguri de un lucru: profesorul Salin a pledat si pledeaza pentru un sistem bancar cu adevarat liber, deplin compatibil cu societatea deschisa spre care nazuim. Consecventa sa in urmarirea acestui ideal nu poate fi pusa in discutie. Din acest punct de vedere, el se diferentiaza de multi alti intelectuali ale caror principii liberale se opresc la poarta bancilor centrale si nu au in vedere unul din ingredientele esentiale ale cooperarii umane, moneda.

O alta tema de interes pentru profesorul Salin este cea a crizelor economice. Despre aceasta se spune ca este accesibila doar celui ce stapaneste mai toate ungherele stiintei economice. Intr-adevar, teoria ciclului economic presupune o buna cunoastere a elementelor-cheie ale teoriei economice, ea reprezentand o sinteza a conceptiilor generale ale unui intelectual despre fenomenele creatoare de bogatie. Teoria care ne ajuta sa intelegem depresiunile economice este departe de a fi un instrument tehnic; ea reprezinta o sinteza cu un profund substrat filosofic si doctrinar.

Misiunea fundamentala a intelectualului este aceea de a-si ajuta convivii sa inteleaga ceea ce se intampla in jurul lor, sa detina un set minimal de explicatii asupra fenomenelor care ii afecteaza sau care le starnesc interesul. Acest lucru este valabil mai ales in cazul economistului, care are ca obiect de cercetare fenomene sociale, adica, fenomene rezultate din interactiunile indivizilor. Or, in ultimii cinci ani, una din preocuparile majore ale oamenilor obisnuiti tine de criza economica. Incepand cu anul 2007, omenirea se confrunta cu dificultati economice semnificative manifestate prin falimente bancare, cresterea ratei somajului, scaderea puterii de cumparare etc. Cea mai facila explicatie la care recurg, de regula politicienii, lumea academica, mass-media si, prin urmare, oamenii simpli pare sa fie urmatoare: excesul de liberalizare din anii 1980-1990, “fundamentalismul pietelor”, retragerea statului din activitatea economica au relevat gravele slabiciuni ale sistemului economic fondat pe piata libera. Din aceasta perspectiva, pozitia profesorului Salin este, din nou, radicala, rationala si inteligenta: turbulentele majore cunoscute de economia mondiala in ultima jumatate de deceniu constitutuie consecinta logica a interventiei masive a statului in economie. In linii marii, explicatiile sale se pliaza pe teoria austriaca a ciclului economic, formulata de Ludwig von Mises si rafinata de Friedrich Hayek.

Nota: Ideile acestui articol au fost prezentate sub forma unui Laudatio cu ocazia acordarii titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi profesorului Pascal Salin, de la Universite Dauphine Paris.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *